Plângere contravenţională. Sentința nr. 3904/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3904/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 15711/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3904
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.03.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. S.
GREFIER - I. A. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul ales în B., .-B, parter, jud. B., la cab. Av. Tîrcavu G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta . SRL și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, la dosar au fost depuse, prin intermediul compartimentului registratură, planșa foto care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, certificat calificat, autorizație de control, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, de către petenta, în temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează petentei - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu înscrisuri si planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 10.05.2012 sub nr._ pe rolul Judecatoriei Buzau, petentul . SRL a formulat plangere contraventionala împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, solicitand anularea procesului verbal, iar in subsidiar inlocuirea cu avertisment.
In motivarea cererii, petentul a precizat că, invocă motive de nelegalitate, în ceea ce privește modul în care a fost încheiat procesul verbal, și motive de netemenicie, în ceea ce privește sancțiunea aplicată. Agentul constatator nu a respectat prevederile art.16 alin.1 (referitoare la prezentarea tuturor împrejurarilor reale ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei), art.16 alin.7 (privind neacordarea posibilitatii de a mentiona eventualele obiectiuni), art.5, art.7 si art.21 din O.G. nr.2/2001 (referitoare la pericolul social al faptei contraventionale).
Petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
In sustinerea cererii, petenta a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal contestat, dovada comunicării acestuia, proces verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, ordin de încasare numerar BCR, chitanță, bon fiscal, rovinietă, certificat de înmatriculare (filele 8-14).
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică nu a formulat întampinare, însă a depus la dosarul cauzei, în copie, dovada de comunicare a procesului verbal contestat, certificat calificat, autorizatie de control, plansa foto (filele 16-20).
In temeiul art.242 alin.2 C.proc.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța a încuviințat petentei - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu înscrisuri si planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/10.04.2012(fila 8) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 18.11.2011, orele 07.11, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (122,61 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea si sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
Referitor la pretinsa nerespectare a dispozițiilor art.16 alin.1, 7 din O.G. nr. 2/2001, aceasta nu este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal, ci ar putea conduce la anularea acestuia (nulitate relativă, virtuală) numai în condițiile art.105 alin.2 C.proc.civ., care impune invocarea și dovedirea de către petenta a unei vătămări care să nu poată fi remediată decât prin anularea actului constatator.
Astfel, art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 stabilește că procesul verbal trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, și descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Instanța constată că fapta imputată a fost descrisă în mod clar și concis, iar petenta nu a indicat în ce ar fi constat acele împrejurări ce ar putea servi la aprecierea gravității faptei, neinvocând, așadar, o vătămare concretă.
Conform art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001, „in momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”
Pe de alta parte, potrivit Deciziei nr.XXII/19.03.2007 al ICCJ, pronuntata . interesul legii, „nerespectarea cerintelor inscrise in art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului verbal de constatare a contraventiei.”
Insa, instanta constata ca procesul verbal a fost încheiat la sediul intimatei, din Bucuresti, ..401A, sector 6, si nu la locul si in momentul savarsirii contraventiei, respectiv DN2 km115-80m, Maracineni, jud.Buzau. Prin urmare, nici nu exista posibilitatea fizica ca petenta-contravenienta sa isi expuna eventualele obiectiuni in cuprinsul procesului verbal. Acest fapt nu afectează exercitarea dreptului său la apărare, care este asigurat prin posibilitatea de a-și prezenta obiecțiunile, argumentele și probele pe care le consideră pertinente, prin contestarea procesului verbal în instanță, pe calea unei plângeri contravenționale.
Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție corespunde realității, în sensul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ deținut de petenta, a circulat, într-adevăr, la data de 18.11.2011, orele 07.11, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, fapt atestat de plansa foto depusa la dosarul cauzei la fila 19.
Prin urmare, instanța reține că procesul verbal a fost legal întocmit.
În ceea ce privește sancțiunea amenzii, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 250 lei, și a fost individualizată corect, ținându-se cont de gravitatea faptei, pericolul social pe care aceasta îl prezintă, apreciat astfel în raport de împrejurările în care a fost comisă și de celelalte criterii prevăzute de art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
Ca urmarea a modificarii O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.
De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevazute de art.9 alin.2, procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.
Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.
Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentei este cea în vigoare la momentul pronuntarii cauzei, care prevede posibilitatea sanctionarii petentei in termen de 30 de zile, decat o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.
Din verificarile efectuate în sistemul Ecris, instanta constata ca pe rolul instantei de judecata, este înregistrat Dosarul nr._/200/2012, avand aceleasi parti, obiectul fiind plangere contraventionala împotriva procesului verbal . nr._/21.03.2012 (pentru acelasi auto).
Prin prisma prevederilor legale anterior mentionate, instanta va face aplicarea legii mai favorabile, avand in vedere ca procesul verbal de constatare a contraventiei ce face obiectul prezentei cauze, respectiv . nr._/10.04.2012 este ulterior procesului verbal R12 nr._/21.03.2012, mentionat anterior, nefiind respectate dispozitiile legale prevazute de art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002, din noua reglementare.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, exonerand petenta de la sanctiunea amenzii in cuantum de 250 lei.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.
Ca efect al aplicarii legii contraventionale mai favorabile, potrivit dispozitiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro (122,61 lei).
In temeiul art.129 alin.6 C.proc.civ. raportat la art.274 C.proc.civ., instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea contraventionala formulată de petenta . SRL cu sediul ales în B., .-B, parter, jud. B., la cab. Av. Tîrcavu G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Exonereaza petenta de la sanctiunea amenzii in cuantum de 250 lei.
Anuleaza obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 06.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. I. A. C.
Red. M.S.
Tehnored. IAC
4 ex./25.04.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Anulare act. Sentința nr. 548/2014. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3905/2014.... → |
|---|








