Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8574/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8574/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 10250/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 8574

SEDINTA PUBLICA DIN 16.05.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. L.

Grefier: D. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Dutoiu G. din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Buzau

Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect inlocuire sanctiune contraventionala, formulata de petenta P. O. M., cu sediul in M., ., judetul Tulcea, in contradictoriu cu intimatul contravenient BARNEATA C., cu domiciliul in M., ., judetul Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta P. O. M. si intimatul contravenient BARNEATA C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează că procedura d e citare este lagl indeplinita, cererea nu este supusa timbrajului, a fost atasat dosarul nr. l_ al Judecatoriei Buzau avand ca obiect inlocuire amenda cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii, după care;

Instanta constata ca este lipsa de procedura cu petenta, din eroare fiind introdus in cauza I.P.J. Buzau, intrucat cererea de inlocuire a sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii cu sanctiunea amenzii a fost formulata de P. O. M. – judetul Tulcea.

Reprezentantul Parchetului invedereaza instantei ca nu are cereri de formulat sau probe de administrat.

In baza art. 258 C.p.c. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisuri, respectiv cele depuse la dosar si constatând terminata cercetarea judecatoreasca acorda cuvântul pe fond, pentru dezbateri.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul Parchetului de pe lânga Judecatoria Buzau pune concluzii de respingere a cererii ca inadmisibila, apreciind ca nu sunt indeplinite conditile impuse de textele de lege in vigoare, nefiind reglementata o astfel de procedura. Mai mult decat atat, nu sunt elemente care sa conduca la concluzia ca situatia materiala a contravenientului s-a modificat.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /25.06.2013, petenta P. O. M. a solicitat în contradictoriu cu contravenientul intimat BARNEATA C., înlocuirea sancțiunii constând în prestarea unui număr de 120 ore de muncă în folosul comunității, aplicată prin sentința civilă nr._/07.09.2012 a Judecătoriei B. - Secția civilă, în sancțiunea amenzii contravenționale.

Expunând situația de fapt, petenta a arătat că intimatul contravenient, nu a fost gasit pe raza localitatii si cu rea credință nu se prezintă pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii.

Petenta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 21 din OG nr. 55/2002 actualizata si nu a depus inscrisuri in sprijinul cererii formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța va retine în fapt următoarele:

Prin sentința civila nr._/07.09.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/200/2012 s-a admis sesizarea privind înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean B., în contradictoriu cu intimatul BARNEATA C. și s-a dispus înlocuirea amenzii în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.06.2011 contravenientului, cu un nr. de 120 ore de muncă în folosul comunității, ce urmau a fi executate într-unul dintre domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al O. M., județul Tulcea.

În consecință, instanța a avut în vedere la pronunțarea sentinței următoarele cerințe: contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite a sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.

Potrivit art. 20 din OG 55/2002, în cazul în care contravenientul cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Acest text de lege este aplicabil, în condițiile în care munca în folosul comunității a fost aplicată direct de instanță, la sesizarea IPJ, atunci când a considerat că amenda este neândestulătoare, conform art. 6 din OG 55/2002, Cap. 2 – Procedura de aplicare a sancțiunilor .

Rațiunea pentru care acest text de lege, art. 20, a fost introdus în actul normativ, respectiv OG 55/2002, a fost aceea ca persoana sancționată, în situația în care nu execută munca în folosul comunității, să fie obligată la plata amenzii contravenționale corespunzătoare.

In speta nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 20 din OG 55/2002, atunci când munca în folosul comunității a fost aplicată de instanță, ca urmare a faptului că amenda nu a fost achitată în termenul legal și, mai ales, nu a existat posibilitatea executării silite a amenzii, pe de o parte pentru că actul normativ care a fost aplicat în înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunității, respectiv OG 2/2001, nu prevede această procedură, iar pe de altă parte pentru că ar fi ilogic ca, în condițiile în care s-a sesizat instanța cu înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității pentru considerentul că nu există posibilitatea executării silite a amenzii la care fusese obligat contravenientul, să se ajungă, prin admiterea acestei sesizări, la aceeași situație de fapt, respectiv la amendă, pentru care nu există posibilitatea să fie executată silit.

Prin admiterea unei asemenea sesizari s-ar crea o situație de neacceptat, existand posibilitatea ca ulterior, pentru considerentul că nu există posibilitatea executării silite a amenzii, pe care însăși petenta a precizat-o în dosarul nr._/200/2011 al Judecătoriei B., să se solicite din nou instanței înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității și, în continuare s-ar putea formula sesizări inverse, fără nicio finalitate.

Prin urmare, instanta va respinge cererea formulata de petenta P. O. M., cu sediul in M., ., judetul Tulcea, in contradictoriu cu intimatul contravenient BARNEATA C., cu domiciliul in M., ., judetul Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulata de petenta P. O. M., cu sediul in M., ., judetul Tulcea, in contradictoriu cu intimatul contravenient BARNEATA C., cu domiciliul in M., ., judetul Tulcea.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședinta publică astazi, 16.05.2014.

P., GREFIER,

RED: F.L.

TEHNORED: D.A.

4 ex./26.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8574/2014. Judecătoria BUZĂU