Servitute. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 19138/200/2014
DOSAR NR_
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR_
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 24.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – P. F. N.
GREFIER – B. COCUȚA
Pe rol fiind cererea, având ca obiect drept de servitute, formulată de reclamantul V. C. cu domiciliul în mun Ploiești, ., ., ., jud Prahova în contradictoriu cu pârâtul V. V. domiciliat în com V. Voda, .
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura este legal îndeplinită, cauza judecându-se fără citarea părților, petentul a depus cerere de renunțare la judecata acțiunii
Instanța în temeiul art 394 C.p.civ cu referire la art 406 alin 1 C.pc reține cauza spre soluționare potrivit art 200 alin 1 C.p.civ
INSTANTA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ la data de 09.09.2014, reclamantul V. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. V. să-i permită să execute lucrările de întreținere a drumului de trecere, să ia apă de la fântână, să-i permită accesul mijloacelor de transport auto pe terenul său din în com V. Voda, ., cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate art 755 și urm C. civ
În etapa regularizării cererii, potrivit art 200 alin 1 C.p.civ, până la comunicarea acțiunii către pârât, reclamantul prin cererea depusă la fila 34 dosar a depus cerere de renunțare la judecata acțiunii pendinte
În considerarea celor ce preced, instanța apreciază că nu devin incidente art 406 alin 3 C.p.civ și ca urmare ,în baza art 406 alin 1 C.p.civ ia act de renunțarea la judecată a reclamantului
Văzând și dispozițiile art 406 alin 6 C.p.civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art 406 alin 1 C.p.civ ia act de renunțarea la judecată a acțiunii având ca obiect drept de servitute, formulată de reclamantul V. C. cu domiciliul în mun Ploiești, ., ., ., jud Prahova în contradictoriu cu pârâtul V. V. domiciliat în com V. Voda, ..
Cu drept de recurs, la Tribunalul B., în termen de 30 zile de la comunicare
Cererea de recurs se depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședință publică astăzi,24.11.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red PFN/Tehn PFN/ 4 ex/ 24.11.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3906/2014.... → |
|---|








