Uzucapiune. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 3606/200/2014
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR._
SEDINTA PUBLICA DIN 14.11.2014
P.: F. L.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind solutionarea actiunii civile avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic, promovata de reclamanta P. M., cu domiciliul in Buzau, ., judetul Buzau, in contradictoriu cu parata U. A. TERITORIALA BUZAU – PRIN PRIMAR cu sediul in Buzau, ., judetul Buzau.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns pentru reclamanta P. M. – avocat Tibisoiu D., lipsa fiind parata U. A. TERITORIALA BUZAU – PRIN PRIMAR.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, actiunea se afla la primul termen de judecata, a fost timbrata cu 85 lei taxa judiciara de timbru, in procedura de regularizare a cererii au fost comunicate paratei copia actiunii si a inscrisurilor atasate, acesta a formulat intampinare, punand concluzii de admitere a actiunii, dupa care;
Instanta pune in discutie administrarea de probatorii.
Aparatorul reclamantei solicita in dovedirea actiunii formulate incuviintarea probei cu inscrisuri.
In conformitate cu dispozitiile art. 258 Cod pr. civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile atasate la dosar, apreciind-o ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat, instanta, potrivit art. 392 Cod pr.civ. constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond, pentru dezbateri.
Aparatorul reclamantului solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, fara cheltuieli de judecata.
In conformitate cu dispozitiile art. 394/1 Cod pr.civ. instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza in vederea solutionarii.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.02.2014 sub numărul_, reclamanta P. M., in contradictoriu cu parata U. A. TERITORIALA BUZAU – PRIN PRIMAR, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 36 m.p. categoria curti constructii, situat in municipiul Buzau, ., pe care a edificat un imobil casa de locui proprietatea sa.
În motivarea cererii, se susține că în anul 1962 a dobandit impreuna cu sora sa o suprafata de teren de 378 m.p., iar ulteriuor, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1619 din l9.06.1997, ca efect al iesirii din indiviziune privind suprafata sus mentionata, a dobandit suprafata de teren de 189 m.p.
La momentul dobandirii imobilului descris a avut in posesie si suprafata de 36 m.p., suprafata stapanita sub nume de adevarat proprietar, edificand si un imobil casa de locuit impreuna cu sotul sau.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 1846 Cod civil.
La cerere au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1619/19.06.1997 B.N.P. V. M. C., copie C.I., certificat de atestare fiscala, certificat de sarcini, contract de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1437/10.07.1962 de notariatul de Stat Raional Buzau, plan de situatie a imobilului, dovada achitarii taxei de timbru, imputernicire avocatiala.
Legal citata, pârâta U. A. TERITORIALA BUZAU – PRIN PRIMAR a depus întâmpinare prin care a susținut că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă.
La termenul din 14.11.2014, în temeiul dispozițiilor art. 258 C. pr. civ., instanța a încuviințat partilor un probatoriu cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, reține:
În sistemul Codului civil român uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății asupra unui bun imobil ca efect al posedării lui neîntrerupte în tot timpul fixat de lege.
Pentru a opera uzucapiunea de lungă durată, prevazută de art.1890 din Codul civil, este necesară întrunirea mai multor condiții, și anume: să existe o posesie utilă, neviciată, ceeace presupune că trebuie să fie continuă, pațnică, publică (art. 1847 și urm. c.civ.) și de asemenea, neechivocă, posesia să fie exercitată neîntrerupt în tot timpul fixat de lege, împlinirea prescripției să fie invocată de posesor fie pe cale de acțiune fie pe cale de excepțiune (art. 1841 c.civ.).
Din probele administrate în cauză instanța constată că reclamanta a stăpânit suprafața de 36 mp teren situat în intravilanul municipiului B., avand categoria curti constructii, ., cu urmatoarele vecinatati: la N – . C., S - B. P., V – B. P., nefiind tulburată în posesie, motiv pentru care constată îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată.
F. de considerentele de mai sus, avand in vedere si achiesarea paratului exprimata prin intampinare, va admite actiunea formulata de reclamanta ca intemeiata si va constata ca este proprietara suprafetei de teren de 36 m.p., categoria curtii constructii, situata in Buzau, ., judetul Buzau, cu urmatoarele vecinatati: la N – . C., S - B. P., V – B. P..
Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite actiunea formulata de reclamanta P. M., cu domiciliul in Buzau, ., judetul Buzau, in contradictoriu cu parata U. A. TERITORIALA BUZAU – PRIN PRIMAR cu sediul in Buzau, ., judetul Buzau.
Constata ca reclamanta este proprietara suprafetei de teren de 36 m.p., categoria curtii constructii, situata in Buzau, ., judetul Buzau, cu urmatoarele vecinatati: la N – . C., S - B. P., V – B. P..
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 14.11.2014.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./18.12.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 25-09-2014,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5158/2014.... → |
|---|








