Acţiune în constatare. Sentința nr. 1007/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1007/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 29/201/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1007/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Nicușor M. - Judecător
Grefier R. R.
Pe rol, soluționarea cauzei civile în constatare formulată de reclamantul S. G., domiciliat în com. Poiana M. . jud. D. împotriva pârâtului P. C., domiciliat în comu. Poiana M. . jud. D..
La apelul nominal, făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
Grefierul de ședință a învederat că prin încheierea de ședință din data de 13.04.2012 judecarea cauzei a fost suspendată, desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății – nu a achitat diferența de onorariu expert în cuantum de 1500 lei și că, potrivit referatului întocmit de grefă la data de 13.04.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
J U D E C A T A
Asupra acțiunii civile de față:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.04.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 C.p.civ., desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății – nu a achitat diferența de onorariu expert în cuantum de 1500 lei;
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ. perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm. C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul S. G., domiciliat în com. Poiana M. . jud. D. împotriva pârâtului P. C., domiciliat în comu. Poiana M. . jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 08.05.2013.
Președinte,Grefier,
C. Nicușor M. R. R.
Red. CNM/Tehnored RR/2 ex. 23.05.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1894/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 207/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|