Acţiune în constatare. Sentința nr. 325/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 325/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 125/201/2013

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr.325

Ședința publică de la 18,02,2013

PREȘEDINTE M. P.- Judecător

Grefier M. A P.

Pe rol soluționarea acțiunii civile in constatare formulată de reclamanta . SRL cu sediul in ., împotriva pârâtului C. L..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat Rotalu L. pentru reclamanta, martora C. O. G., lipsă fiind pârâtul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de juramant a fost audiata martora C. O. G. după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvantul in fond.

Avocat Rotalu L. pentru reclamanta a solicitat admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

J U D E C A T A

Reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtul C. L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 20,03,2011, pentru suprafața totala de 1,0562 Ha teren cuprins in TDP nr 1401-_/31,01,1995, situat in extravilanul comunei Cetate, judetul D. cu urmatorul amplasament: suprafata de 592 mp in T 98, P 154 cu vecini N- De 159, E-B. E., S-P. S., V-De 165; suprafata de 2590 mp in T 63, P 28 cu vecini N-C. E., E-D. S., S-M. T., V-De 306 si suprafata de 4750 mp in T 73, P 84 cu vecini N-P. C., E-De 103, S-B. N., V-Cd 527 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

In fapt, a motivat că a cumpărat de la pârât la data de 20,03,2011, suprafața totala de 1,0562 Ha teren cuprins in TDP nr 1401-_/31,01,1995, situat in extravilanul comunei Cetate, judetul D. cu urmatorul amplasament: suprafata de 592 mp in T 98, P 154 cu vecini N- De 159, E-B. E., S-P. S., V-De 165; suprafata de 2590 mp in T 63, P 28 cu vecini N-C. E., E-D. S., S-M. T., V-De 306 si suprafata de 4750 mp in T 73, P 84 cu vecini N-P. C., E-De 103, S-B. N., V-Cd 527 la prețul de 2000 lei și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "precontract de vânzare-cumpărare".

De comun acord au stabilit termenul pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare la data de 20,05,2011 și în acest sens au stabilit ca în cazul în care promitentul vânzător va refuza să perfecteze actele, reclamantul va putea solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În mod nejustificat, pârâtul refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea actului în formă autentică.

A menționat că interesul promovării acțiunii este legitim deoarece termenul stabilit pentru perfectarea actelor s-a îndeplinit și nu există alte cale de realizare a dreptului.

În drept, a invocat prev. art. 1073-1077 din Codul Civil, Titlul X art 5 din Legea 247/2005.

A depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare încheiat 20,03,2011, TDP nr. 1401-_/31,01,1995, certificat de deces pentru C. A., sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale pentru C. A., schita parcelara a terenurilor vizata de Primaria Cetate, certificat de atestare fiscala eliberat de Primaria Cetate, certificatul nr_/26,10,2012 eliberat de OCPI D., copie CI pentru parat, precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

In cauză, la solicitarea reclamantei a fost audiata martora C. O. G..

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanta a cumpărat de la pârât la data de 20,03,2011, suprafața totala de 1,0562 Ha teren cuprins in TDP nr 1401-_/31,01,1995, situat in extravilanul comunei Cetate, judetul D. cu urmatorul amplasament: suprafata de 592 mp in T 98, P 154 cu vecini N- De 159, E-B. E., S-P. S., V-De 165; suprafata de 2590 mp in T 63, P 28 cu vecini N-C. E., E-D. S., S-M. T., V-De 306 si suprafata de 4750 mp in T 73, P 84 cu vecini N-P. C., E-De 103, S-B. N., V-Cd 527 la prețul de 2000 lei achitat integral și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "precontract de vânzare-cumpărare".

Paratul a dfobindit terenul prin mostenire in calitate de nepot de frate de pe urma autoarei C. A., careia i s-a reconstituit dreptul de proprietate in baza Lg 18/1991 conform TDP nr. 1401-_/31,01,1995.

Deși s-au înțeles să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâtul refuză în mod nejustificat.

In speță, convenția încheiată între reclamanta și pârât îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.

Potrivit art.1073 Cod. civil, creditorul este îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de debitor, iar în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de debitor, creditorul poate fi autorizat s-o aducă la îndeplinire potrivit dispozițiilor art.1077 Cod. Civil.

In acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Având în vedere și disp.art.5 alin.2 Titlul X din Legea 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, instanța urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Se va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare teren, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea formulată de reclamanta . SRL cu sediul in ., împotriva pârâtului C. L. domiciliat in Calafat, . 149, judetul D..

Constată valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 20,03,2011 prin care reclamanta a cumpărat de la pârât suprafața totala de 1,0562 Ha teren cuprins in TDP nr 1401-_/31,01,1995, situat in extravilanul comunei Cetate, judetul D. cu urmatorul amplasament: suprafata de 592 mp in T 98, P 154 cu vecini N- De 159, E-B. E., S-P. S., V-De 165; suprafata de 2590 mp in T 63, P 28 cu vecini N-C. E., E-D. S., S-M. T., V-De 306 si suprafata de 4750 mp in T 73, P 84 cu vecini N-P. C., E-De 103, S-B. N., V-Cd 527 la prețul de 2000 lei, care a fost achitat.

Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune comunicarea hotărârii irevocabile la organul fiscal Cetate si la Biroul de carte funciara.

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 18,02,2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. M. A P.

Red 6 ex/22,02,2013

MP/MP

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 325/2013. Judecătoria CALAFAT