Curatelă. Sentința nr. 978/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 978/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 1432/201/2013

Dosar nr._ curatelă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT- JUDETUL D.

Sentința civilă Nr. 978/2013

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

PREȘEDINTE M. P.

Grefier L. P.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul V. G. și pe pârâta V. L. I. si autoritatea tutelară PRIMARIA POIANA M., având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în ședința publică părtile nu au răspuns reclamantul fiind reprezentat de av C C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța apreciind cauza in stare de judecată a acordat cuvantul in fond.

Av C C. pentru reclamant a solicitat admiterea cererii, să se instituie curatelă pentru reclamantul V. G. si să se numească curator al acestuia V. L. I..

JUDECATA

P. cererea adresată instanței la data de 25.02.2013, reclamantul V. G. cu domiciliul in . solicitat instituirea curatelei si să i se numească curator pe V. L. I., pentru ca in numele său si pentru el, să ia măsurile necesare in cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare, respectiv să solicite eliberarea din baza de date a Depozitarului Central a extrasului de cont si listei de coduri confidentiale pentru actiunile, pentru cota sa de ¾ din actiunile nominative detinute la SIF Oltenia SA C. conform certificatului de actionar nr_ eliberat la 28.11.1996, moștenite de el prin certificatul de moștenitor nr 447 /03.12.2007 emis de BNP F. S. din Calafat, să vandă aceste actiuni conform extrasului eliberat prin orice societate de vanzare cumpărare de actiuni autorizată de CNVM si să ridice banii reprezentand contravaloarea actiunilor vandute, de la Oficiul Postal.

In fapt a motivat că prin certificatul de moștenitor nr 447 /03.12.2007 emis de BNP F. S. din Calafat a mostenit de la autorul său V. S. cota de ¾ din 1075 actiuni nominative, . detinute la SIF Oltenia SA C. in baza certificatului de actionar mentionat iar el nu poate personal să administreze si să ia măsurile necesare cu privire la aceste bunuri deoarece este nevăzător fiind incadrat in grad de handicap conform certificatului nr_/_ din 26.09.2005.

In drept a invocat disp. art 178-186 NCC.

Anexat a depus la dosar certificat de moștenitor nr 447/2007, certificat de incadrare in grad de handicap grav nerevizuibil, dispozitia nr 1829/03.12.2007 emisă de Consiliul Local al C. Poiana M., acte de stare civilă pentru părti.

Actiunea si actele anexe au fost comunicate paratei V. L. I. care la data de 21.03.2013 a formulat intampinare prin care a arătat că este de acord să fie numită curator al reclamantului V. G. pentru a indeplini activitățile solicitate in numele si pentru acesta.

In drept a invocat prev art 180-183 Cod civil, art 205 Cpp.

Analizand cererea reclamantului in raport de disp. art 178 alin 1 lit a, b N.C.civil, instanța de tutelă poate institui curatelă daca din cauza bătrânetii, a bolii sau a unei infirmități fizice o persoană desi capabilă nu poate nici personal, nici prin reprezentat să isi apere interesele in conditiile corespunzătoare si să ia măsurile necesare in cazuri a cărăror rezolvare nu suferă amânare.

Potrivit art 180 alin 1 Ncc poate fi numită curator orice persoană fizică avand deplină capacitate de exercitiu si care este in măsură să indeplinească această sarcină.

In speță reclamantul V. G. din cauza bolii, nevăzător incadrat in grad de handicap grav conform certificatului nr_/_ din 26.09.2005 emis de Consiliul Judetean D. –Comisia de Expertiză Medicală, nu poate personal să isi apere interesele, in relatiile cu institutiile, respectiv să isi valorifice drepturile cu privire la cota sa de ¾ din actiunile nominative detinute la SIF Oltenia SA C. conform certificatului de actionar cotă ce a moștenit-o de la autorul său V. S., in baza certificatului de moștenitor nr 447/2007, emis de BNP din Calafat.

Parata V. L. I. a fost de acord să fie desemnată curatorul său pentru a-i reprezenta interesele si indeplineste toate conditiile, fiind in măsura să indeplinească sarcina curatelei.

Fața de cele ce preced instanța urmează să admită cererea si să instituie curatelă pentru reclamantul V. G., urmând să numească curator in persoana numei V. L. I..

In temeiul art 182 alin 3 Cod Civil, se va dispune comunicarea hotararii curatorului si afisarea acesteia la sediul instanței precum si la P. C. Poiana M., D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul V. G. cu domiciliul in com Poiana M. . 43 judetul D., CNP_, in contradictoriu cu paratii V. L. I. cu acelasi domiciliu si autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Poiana M. judetul D. .

Instituie curatelă pentru reclamantul V. G..

Numește curator pe V. L. I. pentru ca în numele reclamantului și pentru acesta referitor la cota de 3/4 din 1075 acțiuni nominative . cu nr. de ordine de la_ la_ deținute la SIF OLTENIA SA C., conform certificatului de acționar nr._/28.11.1996 moștenite prin certificatul de moștenitor nr. 447/3.12.2007 emis de BNP F. S. din Calafat: să solicite eliberarea din baza de date a Depozitarului Central a extrasului de C. și listei de coduri confidențiale pentru acțiunile de la SIF OLTENIA menționate; să vândă aceste acțiuni conform extrasului eliberat, prin orice societate de vânzare - cumpărare de acțiuni autorizată de CNVM; să ridice banii reprezentând contravaloarea vânzării acțiunilor de la Oficiul Poștal.

Dispune comunicarea hotărârii curatorului și afișarea acesteia la sediul instanței și la P. Poiana M., D..

Sentință cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică 29 Aprilie 2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. L. P.

Red 4ex/14.05.2013

MP/CVV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 978/2013. Judecătoria CALAFAT