Încredinţare minor. Sentința nr. 640/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 640/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 1807/201/2011
Dosar nr._ - minori și familie -
ROMÂNIA
JUDECATORIA CALAFAT JUDETUL D.
SENTINTA CIVILĂ Nr. 640/2013
Ședința publică de la 19 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M.
Grefier C. D. S.
x.x.x.x.
Pe rol, judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta M. S. și pîrîtul I. C. V., autoritatea tutelară P. VERBIȚA, autoritatea tutelară P. U., având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. G. C., pentru reclamantă, lipsă fiind părtile si autoritățile tutelare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședintă, s-a luat act de adresa Tribunalului D., depusă prin serviciul registratură la data de 4.03.2013, prin care s-a înaintat traducerea anchetei sociale întocmită de Tribunale di Foggi, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanta a acordat cuvîntul în fond.
Av. G. C., pentru reclamantă, a solicitat admiterea actiunii, așa cum a fost precizată, să se stabilească locuinta minorului la mama reclamantă, autoritatea părintească să fie exercitată de reclamantă, pîrîtul să fie obligat la pensie de intretinere in favoarea minorului si la cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A:
Prin actiunea civilă inregistrată sub nr. 1807/1.05.2011, pe rolul acestei instante de judecată, reclamanta M. S. a chemat in judecată pe pîrîtul I. C. V., solicitînd ca prin hotarîrea ce se va pronunta, să-i fie încredințat spre creștere si educare minorul I. F. V., născut la 9.08.2004 si să fie obligat pîrîtul să contribuie la cheltuielile de creștere si educare a minorului.
În fapt, a motivat că în perioada februarie 2003-septembrie 2006, a intretinut relatii de concubinaj cu pîrîtul, relatii din care, la data de 9.08.2004, s-a născut minorul I. F.-V..
A arătat că în această perioadă a locuit în casa fratelui său din . pîrîtul, dar din luna septembrie 2006, pîrîtul s-a întors să locuiască în domiciliul părintilor lui din ., unde locuieste si în prezent.
A mai arătat că de la această dată, minorul se află în grija sa, iar pîrîtul nu contribuie in nici un fel la cresterea si ingrijirea minorului si nici nu a mai venit să-l vadă.
Întrucît ea este singura care se ocupă de minor, iar acesta urmează să fie inscris la scoală, a solicitat încredințarea minorului.
În drept, a invocat disp.art. 100 si 42 Cod fam., art. 107,86 si 94 Cod fam.
A depus la dosar în copie, certificatul de nastere al minorului si C.I. a reclamantei.
În cauză s-a dispus efectuarea anchetelor psihosociale la domiciliul părților si au fost audiați martorii H. M. si C. I. .
La data de 5.09.2011, colectivul de sprijin al autoritatii tutelare si asistentă socială din cadrul Primariei U. jud. D., s-a deplasat la domiciliul familiei T. V. si a constatat, in urma discutiilor purtate cu tatăl pîrîtului, că acesta nu este în țară, se află în G. dar nu cunoaste adresa, nu detine locuintă pe raza comunei U., iar cu privire la minor, a mentionat că nu-l poate întretine deoarece este bolnav si nu dispune de cele necesare pentru ingrijire si educarea minorului.
La data de 26.09.2011, colectivul de sprijin si autoritate tutelară din cadrul Primariei . instantei că reclamanta si minorul nu locuiesc la adresa indicată de reclamantă, aceasta fiind plecată cu destinatie necunoscută.
La data de 26.10.2011, reclamanta a formulat precizare la actiune, solicitînd ca in temeiul art. 496 alin. 3 c.civ., să se stabilească locuinta minorului la ea, in temeiul art. 499 c.civ., să fie obligat pîrîtul la intretinere către minor, reprezentind cheltuieli de creștere, educare, învatatură, iar in temeiul art. 505 alin.2 c.civ., instanta să dispună ca reclamanta să exercită singură autoritatea părintească cu privire la minor, motivat de imprejurarea că pîrîtul, incepind din anul 2006, nu a mai luat legatura cu minorul si nu s-a preocupat in nici un el de necesitatile acestuia.
In ședinta publică de la data de 14.12.2011, apărătorul reclamantei a depus certificatul de rezidență si a solicitat efectuarea anchetei sociale de către Tribunalul di Foggia in Italia si in acest sens a fost înaintată anexa formularul A conform Regulamentului nr.1206/2001 către Tribunalul D., în vederea traducerii.
Ancheta socială a fost tradusă si inaintată de către Tribunalul D., la data de 4.03.2013.
Din examinarea probelor administrate, instanta retine că reclamanta si pîrîtul au intretinut relatii de concubninaj in perioada februarie 2003-septembrie 2006, si in această perioadă au locuit in casa proprietatea fratelui reclamantei din .> Din relatiile de concubinaj a rezultat minorul I. F. V. nascut la data de 9 august 2004, iar din anul 2006, pîrîtul s-a întors să locuiască in domiciliul părintilor săi din ., de unde, așa cum arată tatăl său, in prezent se află în G., însă nu-i cunoaste adresa.
Tot de la acea dată, minorul se află in grija exclusivă a mamei si locuieste cu aceasta în Biccari (FG) .. 11, unde reclamanta are rezidență.
Conform anchetei sociale efectuate de Primaria din Biccari, se retine că reclamanta a sosit in Italia in anul 2008 pentru a ajunge la mama si la sora sa, deja rezidente in Biccari, lăsindu-l pe minor in România impreună cu tatăl său, ivancu C. V., iar după aprox. 2 luni s-a intors in România, l-a luat pe fiul său, l-a adus cu ea in Biccari, unde a inceput să meartgă la gradinita locală, fiind integrat în mica comunitate.
Actualmente, minorul merge in cls. a II-a la scoala primară, unde de asemenea, s-a integrat si are rezultate scolare bune.
Din aceeasi anchetă, se mai retine că minorul este bine ingrijit, că locuieste cu mama si cu concubinul acesteia Petruccelli Luciano, că minorul este foarte atasat de acesta, iar din discutiile purtate cu el, a declarat că se simte responsabil pentru educatia copilului, de care este legat afectiv si că raspunde la toate nevoile minorului.
Din examinarea acelorasi probe, declaratiile martorului si cea a tatălui pîrîtului, se mai retine că pîrîtul, care s-a intors să locuiască in domiciliul părintilor săi din . este plecat în G., nu a mai tinut legatura cu minorul din anul 2006 si nu s-a preocupat in nici un fel de necesitatile acestuia, singura intretinatoare fiind reclamanta.
În aceste conditii, urmează ca instanta să admită actiunea si precizarea de actiune de la 26.10.2011.
Va stabili locuinta minorului la reclamantă .
In baza art. 505 alin. 2 c.civ. rap.la art. 398 alin. 1 c.civ., va dispune ca reclamanta să exercite autoritatea părintească cu privire la minor, iar in baza art. 499 c.civ. rap.la art. 530 alin. 3c.civ., pîrîtul va fi obligat la pensie de intretinere in favoarea minorului, in cuantum de cîte 150 lei lunar, începînd cu data introducerii actiunii si pînă la majoratul acestuia sau intervenirea altei cauze de modificare sau incetare a obligatiei, întrucît pîrîtul nu a facut dovada că realizează venituri, nici nu s-a prezentat niciodată in instantă, iar cuantumul pensiei s-a stabilit in raport de salariul minim pe economie la data pronuntarii hotarîrii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea și precizarea de acțiune de la 26.10.2011, formulată de reclamanta M. S., domiciliată în . ( la fam. H. V.), rezidentă în Italia, loc. Biccari (FG) .. 11, împotriva pîrîtului I. C.-V., cu domiciliul in . (la fam. V. T.) și în contradictoriu cu oficiul-S. S. din cadrul Primăriei din Biccari-Provincia Foggia-Italia și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei U., jud. D..
În baza art. 496 alin. 3 C. civ. stabileste locuinta minorului I. F.-V., născut la 09.8.2004, la reclamantă.
În baza art. 505 al.2 C.civ. rap. la art.398 al. 1 C.civ. dispune ca reclamanta sa exercite autoritatea părintească cu privire la minor.
În baza art. 499 cod civil raportat la art. 530 alin.3 C. civ. obliga pe pârât la pensie de intretinere in favoarea minorului in cuantum de 150 lei lunar incepand cu data introducerii actiunii și pâna la majoratul acestuia sau intervenirea altei cauze de modificare sau incetare a obligației.
Obliga pe parat la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Sentință cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
Jd.E. M. C. D. S.
EM/CB/
4 ex./
19.04.2013
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 1297/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1979/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|