Evacuare. Sentința nr. 1798/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1798/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 3016/201/2013
Dosar nr._ evacuare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1798/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier M. Z.
*
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta Donavăți V. din Moțăței Gară, jud. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat P. V. din Calafat, .. 34, jud. D., împotriva pârâților Donovăț D. I. și V. C. din Moțăție Gară, jud. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de avocat P. V., pârâții și martorii B. A. și S. I..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral cauzei de către grefierul de ședință, s-au luat declarații martorilor sub prestare de jurământ, după care apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în fond.
Avocat P. V. pentru reclamantă a solicitat să se admită acțiunea și în consecință să se dispună evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei întrucât aceștia îi fac viața imposibilă și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Pârâții, în cuvântul lor au solicitat respingerea acțiunii.
J U D E C A T A
Reclamanta Donavăți V. a chemat în judecată pe pârâții Donovăț D. I. și V. C., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei.
În fapt s-a susținut că pârâții sunt nepotul d e frate al reclamantei și concubina acestuia și locuiesc fără vre-un drept locativ în imobilul proprietatea reclamantei.
Ambii pârâți consumă alcool, sunt violenți, o lovesc și o amenință cu moartea pe reclamantă.
De mai mulți ani pârâții o izgonesc din domiciliu pe reclamantă, aceasta fiind obligată să doarmă prin vecini.
Deși este proprietara imobilului, pârâții nu-i permit să folosească casa pe care o țin închisă și nici curtea.
Datorită comportamentului violent al pârâților, reclamanta a fost obligată să apeleze la organele de poliție.
În drept s-au invocat prevederile Legii 114/1996.
S-au depus la dosar titlul de proprietate având ca titular pe reclamantă, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, certificatul de informare cu privire la avantajele medierii.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
În cauză s-a audiat martorul S. I., iar martorul B. A. a fost înlăturat de la audiere fiind concubinul reclamantei.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că pârâtul Donavăț D. I. este nepotul de frate al reclamantei. Acesta împreună cu concubina sa V. C. locuiesc în imobilul casă, proprietatea reclamantei.
De mai multă vreme între părți au intervenit neînțelegeri, iar pârâții i-au închis reclamantei casa . Ca urmare a stării conflictuale dintre părți, reclamanta a fost obligată să apeleze la organele de poliție.
Prin Rezoluția nr. 17 din 22.02 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de pârâți pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. 1 și art. 193 cod penal.
În Referatul cu propunerea de neînceperea urmăririi penale s-a reținut că între părți au avut loc mai multe altercații, iar la momentul audierii părților, acestea se împăcaseră, iar reclamanta și-a retras plângerea formulată împotriva celor doi pârâți. Cu acea ocazie pârâții au recunoscut că s-au certat în mai multe rânduri cu reclamanta, însă nu au amenințat-o sau lovit-o, ci doar femeile s-au îmbrâncit.
Datorită neînțelegerilor și a faptului că pârâtul Donvăț D. I. consumă în exces alcool, reclamanta a fost nevoită să plece din domiciliul său, adăpostându-se la un alt nepot al său care are o locuință în afara satului.
Martorul S. I. a susținut că neînțelegerile dintre părți sunt determinate de faptul că pârâtul consumă în exces alcool.
Reținând că pârâții locuiesc fără vre-un titlu locativ în imobilul proprietatea reclamantei și că-i fac acesteia viața imposibilă, instanța având în vedere prevederile Legii 114/1996 urmează să admită acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Donavăți V. din Moțăței Gară, jud. D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat P. V. din Calafat, .. 34, jud. D., împotriva pârâților Donovăț D. I. și V. Cristinadin Moțăție Gară, jud. D..
Dispune evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantei, situat în satul Moțăței Gară, jud. D..
Sentință cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE
D. StoenescuGrefier,
M. Z.
Red DS 5 ex.
Tehnored. MZ. 12 Noiembrie 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 550/2013. Judecătoria CALAFAT | Acţiune în constatare. Sentința nr. 108/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|