Fond funciar. Sentința nr. 889/2016. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 889/2016 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 24-05-2016 în dosarul nr. 889/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019._ -fond funciar

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 889/2016

Ședința publică de la 24 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. - Judecător

Grefier D. M.

*

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul B. F., împotriva pîrîților O. E. C.,O. M., P. C. – Comisia Locală pentru Legea 18/1991, P. D. – Comisia Județeană pentru Legea 18/1991, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile, reclamantul B. F. fiind reprezentat de av.C. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în conformitate cu prevederile art. 131 C.pr.civ., instanța verificându-și competența, constată că: este competentă general conform art. 126 al. 1 pct. 1 din Constituția României, este competentă material conform art. 94 pct. 3 C.pr.civ. și competentă teritorial conform art. art. 53 – 58 din Legea 18/1991, apărătorul reclamantului a depus certificatul de notorietate nr._/14.04.2016 eliberat de P. Municipiului C., după care apreciind cauza în stare de judecata, s-a acordat cuvintul in fond:

Av.C. I. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

JUDECATA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ /15.03.2016 pe rolul Judecătoriei C., reclamantul B. F. a chemat în judecată pîrîții O. E. C., O. M., P. C. – Comisia Locală pentru Legea 18/1991, P. D. – Comisia Județeană pentru Legea 18/1991, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea TDP nr.327-_/1993, prin care s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 400 mp, pe raza Municipiului C., jud.D., pentru autorul B. C., decedat la data de 19.06.1994, după cum urmează: la rubrica- cetățeanul- la numele și prenumele autorului B. I.C., să fie menționat adevăratul său nume și prenume adică B. N.C.; rectificarea TDP nr.3296-2206/1997, prin care s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 5000 mp, pe raza Municipiului C., jud.D., pentru autorul B. C., decedat la data de 19.06.1994, după cum urmează: la rubrica- cetățeanul- la numele și prenumele autorului B. I.C., să fie menționat adevăratul său nume și prenume adică B. N.C..

În fapt a motivat că împreună cu pîrîți sunt moștenitori, în calitate de fiu, nepoată de fiică și soț supraviețuitor al fiicei predecedate a autorului B. C., decedat la data de 19.06.1994.

Pentru constituirea dreptului de proprietate privind suprafetele de teren de 400 mp și respectiv 5000 mp, situate pe raza Municipiului C., judetul D., a formulat cerere autorul, tatăl lor B. N.C., decedat la data de 19.06.1994.

Autorul s-a numit B. N.C., după cum rezultă și din actele de stare civilă depuse la dosar.

Cu ocazia emiterii titlurilor de proprietate, s-au comis greșelile menționate mai sus.

În drept a invocat dispozițiile art. 56-58 din Lg. 18/1991.

În scop probator a depus, în xerocopie: certificatul de deces nr._/1994, TDP nr. 327-_/1993, TDP nr. 3296-2206/1997, certificatul de naștere nr._/1956, sesizari pentru deschiderea procedurilor succesorale nr._/2015, nr._/2015 și nr._/2015, eliberate de P. Municipiului C., copie B.I. pentru reclamant și pîrîți, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 30 lei.

În cadrul procedurii prealabile, instanța examinând cerere de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 C., a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâți, punându-li-se în vedere că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afară de cele de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâților la data de 21.03.2016, termenul de depunere a întâmpinării fiind stabilit la 15.04.2016.

Pârâții nu au formulat întâmpinare, iar instanța prin rezoluția din 20.04.2016, în baza art. 201 alin. 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 24.05.2016, dispunând citarea părților pentru acest termen.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că autorul B. N. C., care este tatăl reclamantului, bunicul pârâtei O. E. C. și socrul pârâtului O. M., i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform TDP nr. 327-_/02.08.1993, pentru suprafața totală de 400 mp teren categoria arabil și TDP nr. 3296-2206/07.04.1997, pentru suprafața totală de 5000 mp teren categoria arabil.

La întocmirea acestor titluri de proprietate în mod eronat s-a consemnat la rubrica defunctului și poziția titularului numele B. I.C., în loc de B. N. C., așa cum s-a reținut din actele de stare civila anexate prezentei acțiuni.

În raport de considerentele de mai sus, cât și de dispozițiile art. 58 ți art. 59 din Legea 18/1991, instanța va admite acțiunea și va dispune rectificarea titlului de proprietate nr. 327-_/1993 și titlului de proprietate nr. 3296-2206/07.04.1997, în sensul că la rubrica titularul dreptului de proprietate să fie menționate numele, inițiala și prenumele corecte ale acestuia, acela de B. N. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE L.

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul B. F., domiciliat în C., ., ., jud.D., împotriva pîrîților O. E. C. și O. M., domiciliati în C., ..62, jud.D., P. C. – Comisia Locală pentru Legea 18/1991, P. D. – Comisia Județeană pentru Legea 18/1991.

Dispune rectificarea TDP nr. 327-_/1993 și TDP nr. 3296-2206/07.04.1997, în sensul că la rubrica titularul dreptului de proprietate să fie menționate numele, inițiala și prenumele corecte ale acestuia, acela de B. N.C..

Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24.05.2016.

PREȘEDINTE

E. M. Grefier

D. M.

Red.Jud. EM/

Tehnored DM/

7 ex. 02 iunie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 889/2016. Judecătoria CALAFAT