Pretenţii. Sentința nr. 827/2016. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 827/2016 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 11-05-2016 în dosarul nr. 827/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019._

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECATORIA CALAFAT

SENTINȚA CIVILĂ NR. 827/2016

Ședința publică de la 11 mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A. G.

Grefier C. B.

x.x.x.x.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și pe pârâtul C. Ș. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pârâtul și martorul S. I. G., lipsă fiind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședintă, după care:

Sub prestare de jurământ, a fost audiat martorul prezent, a carui declaratie s-a consemnat si atasat la dosar.

În temeiul art. 244 alin. 1 C., instanța constată terminată cercetarea procesului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul petentului .

Petentul solicită respingerea actiunii formulată de reclamant.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față :

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instante la data de 22.02.2016, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul C. Ș. V., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 9.221,08 lei, reactualizată cu indicele de inflatie pînă la data plătii efective a debitului, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părtii vătămate Afrene V. F..

În fapt, a motivat că prin rezolutia din 23.04.2014, pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 1637/P/2013, s-a dispus clasarea dosarului față de numitul C. Ș. V., pentru savirsirea infractiunii prev.de art. 194 alin.1 C.p.

A arătat că din cuprinsul rezolutiei mentionate a rezultat că în data de 9.08.2013, organele de politie din cadrul Politiei Poiana M. s-au sesizat cu privire la faptul că părtile C. Ș., Stanuși G., Afrenie V. si Afrenie G. D. s-au agresat reciproc. Astfel, partea vătămată Afrenie V. F. a fost transportată la spital, unde a fost internată in perioada 9.08.-23.08.2013, la clinica Neurochirurgie si i s-au acordat ingrijiri medicale in valoare de 9.221,08 lei, sumă ce nu a fost achitată pînă în prezent.

Astfel, sînt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru pârât, prev. de art.1349 cod civil, precum și condițiile prev. de art. 313 alin.1 (art. 320 alin.1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: " persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată ".

Prin întrunirea cumulativă a conditiilor prev.de art. 1357 C.civ.: - existența prejudiciului cauzat Spitalului C. Jud.de Urgentă C., reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare ; existenta unei fapte ilicite prin incălcarea prevederilor art. 194 alin.1 Cod penal ; existenta raportului de cauzalitate între fapta ilicită (vătămarea corporală) si prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare); existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul constând în neglijenta sau imprudența cu care a actionat.

În drept, și-a intemeiat actiunea pe disp.art. 1349 si 1357 C.civil, si art. 14 rap.la art. 346 alin.1 din C.p.p., si art. 313 alin. 1(art. 320 alin.1) din Leg. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A mentionat că debitul solicitat reprezintă, potrivit art. 313 din Leg. 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata" și face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 Cod Procedură Fiscală.

Obligatiile fiscale sint cele mentionate de art. 22 C.pr.fiscală, respectiv obligatia de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat, obligatia de a plăti majorări de întîrziere aferente impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.

A mai arătat că termenul de prescripție al dreptului la acțiune, este de 5 ani, conform disp.art. 131 C.pr.fiscală, întrucât debitul menționat în cererea noastră de chemare în judecată este o creanță bugetară.

Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă in impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora.

A mentionat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.

A anexat decontul de cheltuieli, interogatoriu pentru pârât si copia ordonantei din 23.04.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat dosar 1637/P/2013.

In temeiul art. 411 alin 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 18.03.2016, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa calitatii procesuale pasive, deoarece consideră că nu el trebuie să plătească cheltuielile de spitalizare, ci Afrenie V. F.,, iar pe fond, să se respingă actiunea reclamantei, ca neintemeiată si nefondată, pentru următoarele motive:

În fapt, a arătat că prin ordonanta din 23.04.2014, pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Calafat, în care a avut calitatea de suspect, s-a dispus clasarea cauzei față de el, deoarece s-a împăcat cu partea vătămată Afrenie V. F..

A mai arătat că l-a despăgubit pe Afrenie V. F. cu suma de 40.000 lei, bani care au inclus si cheltuielile de spitalizare, Afrenie V. F. și-a retras plângerea, urmind să achite si cheltuielile de spitalizare efectuate la spital.

A arătat că atit timp cit nu a fost trimis in judecată și nu a fost condamnat printr-o hotarire judecatorească definitivă și obligat la cheltieli către Afrenie de către instanță si i-a plătit acestuia suma de 40.000 lei, consideră că nu este vinovat si că nu el trebuie să plătească cheltuielile de spitalizare, ci Afrenie V. F..

În concluzie, nu poate fi vorba de răspunderea civilă delictuală, invocată de reclamantă, ci actiunea trebuie indreptată împotriva lui Afrenie .

În drept, a invocat preved.art. 205-208 C.p.c.

A solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu lui Afrenie V. F. și proba cu martorul S. I. G..

La data de 4.04.2016, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare in judecată, așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 9.221,08 lei.

Sub aspect probatoriu, instanta a încuviințat pentru reclamant, proba cu înscrisurile aflate la dosar si proba cu interogatoriu, fiind citat pârâtul cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sanctiunea aplicării disp.art. 358 C.p.c., iar pentru pârât a încuviințat proba cu martorul S. I. G.. Cu privire la proba solicitată de pârât, respectiv interogatoriu luat numitului Afrenie V. F., instanța, față de disp.art. 352 C.p.c., a respins această probă.

În ședința de judecată din 11.05.2016, a fost audiat martorul S. I. G..

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:

În perioada 09.08._13 numitul Afrene V. F. a fost internată în S. C. Județean de Urgență C., contravaloarea îngrijirilor medicale ce i-au fost asigurate fiind de 9221.08 lei, după cum rezultă din decontul de cheltuieli depus de reclamant (f.8).

Conform susținerilor reclamantului și actelor depuse la dosar (f.6-8) numitul Afrene V. F. a fost persoană vătămată în urma infractiunii de vătămare corporală săvârșită de către pârât.

Infracțiunea menționată anterior a facut obiectul dosarului penal înregistrat cu nr. 1637/P/2013 la P. de pe lângă Judecătoria Calafat, dosar în care s-a dispus soluția clasării pârâtului.

În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acestora, pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 320 alin.1 din Legea nr.95/2006.

Potrivit art. 320 alin. 1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.

Din analiza art. 1349 C. civ. se ajunge la constatarea că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca de altfel, răspunderea delictuală în general, presupune existența sau întrunirea cumulată a următoarelor condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Verificând în speță, raportat la întreaga probațiune administrată în cauză, se constată de către instanta că sunt îndeplinite aceste condiții: fapta ilicită constând în infractiunea săvârșită în urma căreia numitul Afrene V. F. a avut nevoie de îngrijiri medicale; prejudiciul constând în contravaloarea serviciilor medicale, în cuantum de 9221,08 lei (decont-f.8); vinovăția în forma culpei; între faptă și prejudiciu exisă legatură de cauzalitate, în sensul că efectuarea de cheltuieli de către reclamantă pentru vindecarea victimei a fost cauzată de fapta pârâtului. În plus, se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată acțiunea de recuperare a sumelor cheltuite, este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății, iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane, cerințe indeplinite în cauză dedusă judecății.

De asemenea, instanța are in vederea la soluționarea cauzei deduse judecății faptul că pârâtul la interogatoriu a răspuns că recunoaste că s-a aflat într un conflict cu numitul Afrene V. F.. Totodata, instanța retine că acesta a precizat că nu a plătit cheltuielile de judecată întrucât numitul Afrene V. F. s-ar fi obligat să le plătească, pârâtul dandu- i anumite bunuri pentru a acoperi prejudiciul suferit, în acest sens declarația martorului audiat în cauză S. I. G.(f.36).

Referitor la exceptia lipsei calitătii procesuale pasive instanța o va respinge întrucât dispoz. art. 320 alin 1 din Legea nr. 95/2006 prevăd că: „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată”. Or, raportând aceste prevederi la actele dosarului, respectiv solutia de clasare dată în cursul urmăririi penale, dar si susținerile pârâtului din întâmpinarea depusă la dosar, instanța constată că pârâtul are calitate procesuală pasivă asa cum aceasta este definită, respectiv identitatea care trebuie să existe între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Pentru aceste motive, urmează să respingă exceptia lipsei calitătii procesuale invocată de către pârât.

In consecință, față de aspectele reținute mai sus, instanța va admite actiunea formulată de către reclamant in contradictoriu cu pârâtul si îl va obliga pe acesta din urma la plata către reclamant a sumei de 9221.08 lei reprezentând contravaloarea zilelor de îngrijiri medicale, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C. ., în contradictoriu cu pârâtul C. Ș. V., domiciliat în com. Poiana M. . jud.D..

Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 9221,08 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de îngrijire medicală, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective către reclamant.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Calafat.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 11.05.2016

Președinte,

M. A. G.

Grefier,

C. B.

Red.jd.M.A.G.

Tehnored.gref.C.B.

4 ex./25.05.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 827/2016. Judecătoria CALAFAT