Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 316/2016. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 316/2016 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 316/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCLF:2016:019._
Dosar nr._ înlocuire sancțiune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT
JUDECATORIA CALAFAT
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 316/2016
Ședința publică de la 11 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier M. Z.
*
Pe rol soluționarea sesizării formulată P. P. M. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului M. F., domiciliat în comuna P. M., .. 40, jud. D., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată instanța a reținut cauza în vederea soluționării.
J U D E C A T A
Prin cererea adresată instanței, P. P. M. a solicitat să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului M. F. la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a susținut că numitul M. F. a fost amendat cu suma de 1365 lei, că acesta nu a achitat amenda în termenul legal și nu deține bunuri urmăribile.
În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001, iar în temeiul art. 411 .p.civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă
S-a depus la dosar, procesul verbal de contravenție . nr._ din 27.07.2015 încheiat de Secția de Poliție nr. 10 P. M., certificat de atestare fiscală, adresa nr._/07.10.2015 emisă de ITM D., adresa nr._ din 01.10.2015 emisă de P. P. M., titlul executoriu și somația nr._ din 22.09.2015.
Cererea de chemare în judecată și actele care au însoțit-o au fost comunicate contravenientului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de art. 208 cod pr.civilă, aceea a decăderii contravenientului din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții.
Contravenientul nu a depus întâmpinare.
Potrivit art. 9 alin.3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Din actele dosarului instanța a reținut că la data de 27.07.2015 numitul M. F. a circulat cu atelajul hipo pe DJ 553 în . nu a păstrat distanța corespunzătoare față de auto VW cu nr._ a intrat în coliziune cu acesta rezultând pagube materiale și fiind invitat la secția de poliție în mai multe rânduri, în mod nejustificat a refuzat să se prezinte, fapte ce constituie contravenția prev. de art. 102 și 51 din OUG 195/2002 și i s-a aplicat o amendă de 1365 lei.
Întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța având în vedere prevederile art. 9 alin. 3 și 391 din OG 2/2001 precum și decizia 1354/10.12.2008 a Curții Constituționale, urmează să admită sesizarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de P. P. M. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului M. F. domiciliat în comuna P. M., .. 40, jud. D., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 30 de ore, la curățenie stradală .
Sentință cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 11 februarie 2016 .
PREȘEDINTE, Grefier,
D. S. M. Z.
Red. Jud. DS 4 ex
Thnored M.Z. 17 Februarie 2016
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 419/2016.... | Fond funciar. Sentința nr. 312/2016. Judecătoria CALAFAT → |
---|