Acţiune în constatare. Sentința nr. 1346/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1346/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 1111/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1346
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. D.
Grefier - M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .>
și pe pârât U.-P. CĂLĂRAȘI-PRIN PRIMAR, având ca obiect
acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamantă, Av.–D. I. în temeiul împuternicirii avocațiale nr. 8911/ din 13.02. 2013 – Baroul Călărași, lipsă fiind părțile .
Procedura de citare legal îndeplinită conf. art. 87 ș și urm. C.p. civ. .
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare .
Av. D. I. pentru reclamantă, având cuvântul, face dovada achitării diferenței taxei de timbru în cuantum de 1448,48 lei conform chitanței Nr._(2) / din 10.05. 2013, pe care o depune la dosar, precizând a achitat și impozitul aferent imobilului în cuantum de 213.00 lei conform chitanței nr._(2) din 13.05. 2013 pe care o depune la dosar . Învederează că nu mai are alte probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța ia act că nu mai sunt probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, pentru susțineri pe fond.
Av. D. I. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită în raport cu probele administrate în cauză, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă ca fiind lipsită de obiect .
Fără cheltuieli de judecată .
INSTANȚA
Prin acțiunea introdusă la această instanță la data de 14.02. 2013 și înregistrată sub nr._ , reclamanta S.C. A. S.A., cu sediul in municipiul Calarasi, ., jud. Calarasi, inregistrata la Registrul Comerțului de pe langa Tribunalul Calarasi sub nr. J51 / 216 / 09.07.1998, C.U.I._, reprezentata de B. N. in calitate de administrator a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala a municipiului Calarasi reprezentata prin Primar, pentru ca in baza probelor ce vor fi adminstrate in cauza sa se pronunțe o hotarare judecătoreasca prin care:
- sa se constate ca aceasta este proprietara suprafeței de 95 m.p. teren intravilan, situat in municipiul Calarasi, ., județul Calarasi;
Motivele acțiunii:
In fapt, prin procesul verbal de adjudecare la licitatiei nr. 1101 din 24.10.2002, aceasta a dobândit - Spațiul de producție situat in Calarasi, ., jud. Calarasi de la FEDERALCOOP Calarasi.
FEDERALCOOP Calarasi nu deținea la acel moment si nici nu a detinut acte de proprietate asupra terenului, in suprafața de 95 m.p. pe care se afla spațiul de producție adjudecat la licitatie, insa FEDERAL COOP a folosit suprafața de 95 m.p teren intravilan, ocupandu-1 în mod public, pașnic si netulburat de nimeni din anul 1960 si pana in la data de 24.10.2002, achitand taxele si impozitele aferente acestuia in toata aceasta perioada .
De la data incheierii procesului - verbal de adjudecare si pana in prezent, a exercitat o posesie publica, pașnica si netulburata asupra suprafeței de teren de 95 m.p. asa cum a fost preluata de la FEDERALCOOP Calarasi, achitand taxele si impozitele aferente din 2002 si pana in prezent asa cum rezulta din certificatul fiscal emis la data de 12.02.2013 .
F. de aceste aspecte invocă uzucapiunea de 30 de ani prin joncțiunea posesiei ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, asupra obiectului uzucapat, modalitate de dobândire ce nu opereaza de drept ci trebuie invocata .
Parata Unitatea Administrativ Teritoriala a municipiului Calarasi reprezentata prin Primar, are calitate procesuala pasiva in cauza, avand in vedere dispozițiile art. 18, 19 si 21 din Legea 215 / 2001 coroborate cu dispozițiile art. 38 alin. 1 si art. 67 din aceeași Lege, conform carora, in litigiile de drept privat, care pun in discuție dreptul de proprietate al bunurilor, U.A.T. si Consiliul local, ca autoritate publica sunt subiecții raportului juridic dedus judecații .
Pentru aceste considerente solicita admiterea acțiunii asa cum a fost formulata .
In drept: art. 111 C.Proc.Civ., 1847, 1890 C.Civ., art. 18, 19, 21 art. 38 alin. 1 si art. 67 din Legea 215 / 2001, art. 82 din Legea 71/2011.
Probe: inscrisuri, martori, expertiza tehnica imobiliara.
Au fost depuse în copie conform cu originalul; certificat de înregistrare al societății proces – verbal / din 27.11. 2002, proces – verbal din 24.10. 2002, plan de amplasament, certificat fiscal .
Prin întâmpinarea cerere - reconvențională depusă în termen, pârâta a învederat următoarele, în fapt, reclamanta a solicitat instanței să constate că a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiei ei cu cea a numitei FEDERALCOOP de la care a cumpărat spațiul de producție situat în ., dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafața de 95 mp, situat în Călărași, ..
Reclamanta susține că a dobândit de la FEDERALCOOP proprietatea asupra construcției spațiu de producție în baza procesului-verbal de adjudecare la licitație, nr.l 101 din 24.10.2002. Cu privire la suprafața de teren de 95 mp reclamanta susține că F.DERALCOOP nu avea acte de proprietate dar a stapânit-o în mod public, pașnic netulburată de nimeni din anul 1960 până în anul 2002.
Față de cele susținute, reclamanta invocă uzucapiunea de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate.
Cu privire la joncțiunea posesiilor invocată de reclamantă menționează faptul că aceasta operează doar în cazul unirii posesiilor, ceea ce presupune ca cel de la care s –a cumpărat construcția să nu fi fost și proprietarul terenului.
Or în prezenta cauză reclamanta nu face dovada ( doar susține ) că FEDERALCOOP n-a fost proprietarul terenului ci doar un simplu posesor.
Mai precizează faptul că reclamanta nu este înregistrată cu această suprafață de teren în evidențele fiscale ale Primăriei și nici nu plătește impozit pentru această suprafață.
Având în vedere aceste argumente, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Dacă se va aprecia ca întemeiată acțiunea, solicită să obligarea reclamantei la plata impozitului pe teren pe ultimii 5 ani potrivit prevederilor OG 92/2003.
In drept, se întemeiază pe art.l15-118.
În baza art.242 C.pr.civ a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Ulterior, cererea reconvențională a fost precizată ca în situația admiterii acțiunii, uzucapiunea produce efect retroactiv, de la data intrării reclamantei în posesia bunurilor și nu de la data împlinirii termenului pentru a uzucapa.
În consecință, reclamanta are obligația, potrivit art. 91 al. 1 din OG 92 / 2003 să plătească impozitul datorat retroactiv, pe ultimii 5 ani anterior introducerii acțiunii, pentru perioada anterioară operând prescripția creanței fiscale .
În vederea timbrării pârâta și-a precizat valoarea obiectului acțiunii la suma de 212,94 lei .
Pentru stabilirea valorii actuale de circulație, în vederea timbrării acțiunii, la valoare, în conformitate cu disp. art. 2 din Lg. 146 / 1997, precum și pentru identificarea imobilului a vecinătăților acestuia, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: reclamanta face dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra spațiului de producție situat în municipiul Călărași, ., Județul Călărași, prin adjudecare la licitație - proces – verbal nr. 1101 din 24 octombrie 2002, de la Federalcoop Călărași .
Federalcoop deținea în folosință, fără a deține și acte de proprietate, spațiul de producție în suprafață de 95 m.p., începând din anul 1960 și până la data adjudecării de către reclamantă, prin proces – verbal de licitație din 24 octombrie 2002.
În continuare, posesia și folosința spațiului sunt exercitate de reclamantă, până în prezent, așa cum rezultă din certificatul fiscal emis la data de 12.02. 2013.
În cauză operează joncțiunea posesiilor, deoarece unitatea de la care s-a cumpărat construcția ( Federalcoop ) avea doar posesia nu și proprietatea terenului, astfel încât posesia sa poate fi unită cu posesia reclamantei .
Cum cele două posesii reunite, depășesc ca durată 30 de ani, pot constitui temei al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, de peste 30 de ani .
Suprafața de teren ce face obiectul acțiunii a fost identificată prin raport de expertiză tehnică efectuat în cauză de expertul tehnic C. V., raport omologat de instanță, inclusiv schița aferentă .
Valoarea de circulație actuală a imobilului este de 29.327 RON, motiv pentru care taxa de timbru a fost suplimentată, reclamantul achitând cu chitanța nr._ (25) din 10.05. 2013, suma de 1450 lei,( fila 49 dosar ) .
Având în vedere probatoriul administrat, precum și dispozițiile art. 1847,1890 Cod civil, art. 18,19,21, art. 38 al.1 și art.67 din Lg 215 / 2001, precum și cele ale art. 82 din Lg 71/ 2011, instanța va admite acțiunea reclamantei și va constatat că aceasta este proprietara suprafeței de 95 m.p. teren intravilan situat în municipiul Călărași, . ( Grivița 294 – conform raport de expertiză.
În ce privește cererea reconvențională introdusă de pârâtă, instanța va reține că în timpul judecării cauzei, suma pretinsă – 212,94 lei – cu titlul de impozit pe perioada 2009 – 2013 a fost achitată de reclamantă cu chitanța nr._ din 13..05. 2013 ,( fila 50 dosar) .
Pe cale de consecință cererea reconvențională va fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect .
Urmează a se lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea introdusă de reclamanta S.C. A. S.A., cu sediul in municipiul Calarasi, ., jud. Calarasi, inregistrata la Registrul Comerțului de pe langa Tribunalul Calarasi sub nr. J51 / 216 / 09.07.1998, C.U.I._, reprezentata de B. N., in calitate de administrator împotriva pârâtei ,Unitatea Administrativ Teritoriala a municipiului Calarasi, reprezentata prin Primar.
Constată că reclamanta este proprietara suprafeței de 95 m.p. teren intravilan, situat în Călărași, ., în valoare de circulație de circulație de 29.327 lei.
Respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de pârâtă,împotriva reclamantei, având ca obiect plata impozitului aferent imobilului în litigiu pe perioada 2008 - 2013, luând act că impozitul a fost achitat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
-Jud. D. I. - - G. M. –
Red. D.I.
Tehnored. M.G.
Exp. 5
Azi. 28.06. 2013.
| ← Cereri. Sentința nr. 2816/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 363/2013.... → |
|---|








