Plângere contravenţională. Sentința nr. 2813/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2813/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 4895/202/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI- JUDETUL CĂLĂRAȘI
SENTINTA CIVILA NR .2813
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.10.2013
INSTANȚA COMPUSĂ DIN
PREȘEDINTE -E. D. E.
GREFIER -D. M.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de contravenienta . Rapid SRL împotriva procesului verbal ., nr._ dresat de C. Județean Pentru Protecția Consumatorilor Călărași, la data de 28.07.2013 .
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru agentul constatator, comisar Irim P.,lipsă fiind contravenienta .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care;
Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 C.p.c rap. la art.32 din OG 2/2001, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.
Reprezentantul agentului constatator, având cuvântul,depune la dosar originalul procesului verbal de constatare a contravenției și precizează că nu mai sunt alte probe de administrat,în afara înscrisurilor depuse.Totodată solicită respingerea excepției nulității procesului verbal invocată de petentă, față de faptul acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Instanța conform art. 258 C.p.c admite proba cu înscrisuri,propusă de părți,ca fiind concludentă,pertinentă și utilă cauzei și luând act că nu mai sunt alte probe de administrat,apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Reprezentantul agentului constatator,având cuvântul,solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal,pentru motivele invocate în întâmpinare.
I N S T A N T A
Asupra plângerii de față;
Prin plângerea introdusă la această instanța la data de 6.08.2013 și înregistrată sub nr._ ,contravenienta . Rapid SRL,cu sediul în Sibiu, .,jud. Sibiu ,înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. J_, CUI RO_, cont bancar RO 22 C._RO03 deschis la Banca Comercială Carpatica Sibiu a solicitat ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ dresat de C. Județean Pentru Protecția Consumatorilor Călărași, cu sediul ales pentru comunicarea actelor în Călărași,.,jud. Călărași ,la data de 28.07.2013, ca fiind nelegal și netemeinic .
În motivarea plîngerii sale contravenienta a arătat că prin procesul verbal de contravenție ., nr._ dresat de C. Județean Pentru Protecția Consumatorilor Călărași ,la data de 28.07.2013 ,a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 1000 lei, pe motiv că ar fi efectuat o prestare de servicii poștale pentru expeditoarea U. N.,în beneficiul destinatarei Varghida S., fără a o informa corect, complet și precis despre caracteristicile serviciilor oferite în lista de conținut a coletelor, iar în condițiile contractuale atașate nu s-a identificat nici o semnătură a expeditorului sau a agentului A. ,dar nici valoarea coletului .
A mai învederat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate, întrucât conform art. 16 din OG 2/2001 agentul constatator avea obligația de a descrie fapta contravențională, cu indicarea datei, orei și locului,precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei.De asemenea a mai precizat că agentul constatator nu a respectat nici disp. art. 17 din același act normativ, care impun ca procesul verbal să fie semnat de contravenient,iar în caz de refuz să se consemneze motivele care au condus la încheierea acestuia în această modalitate.
Pe fondul cauzei, a menționat că nu se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa întrucât destinatara a semnat declarația de predare prin care a confirmat faptul că,conținutul coletului era complet, nedeteriorat și intact, precum și faptul că nu are nici o pretenție, referitor la conținutul lui. În plus, a mai adăugat că expeditorul este direct răspunzător pentru modul de ambalare al coletelor, transportatorul fiind obligat să le accepte în ambalajul prezentat de expeditor și că destinatarul avea obligația să verifice conținutul coletului și starea acestuia în prezența reprezentantului său.
A solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal.
În dovedirea plîngerii sale contravenienta a depus la dosarul cauzei copia procesului verbal de contravenție,adresele nr._,_ din 24.07.2013 emise de contravenientă către agentul constatator,o declarație dată de numita Varghida S.,răspunsul contravenientei către expeditorul coletului,lista de conținut a coletului.
În drept a invocat prev. OG 2/2001 și Ordonanța 31/2002.
Cererea este scutită de taxă de timbru .
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ.,instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .
Agentului constatator i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 7.08.2013,acesta le-a primit, la data de 9.08.2013, conform dovezii de înmânare aflată la fila 18,depunând întâmpinare, în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .
Prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivare a arătat că în ziua de 17.06.2013 s-a efectuat un control în urma unei reclamații, ce a vizat modul de respectare a legislației din domeniul protecției consumatorilor de către operatorul economic reclamat și s-a constatat că acesta a efectuat o prestare de servicii poștale pentru expeditoarea U. N. ( în beneficiul destinatarei Varghida S. ) fără a o informa corect, complet și precis despre caracteristicile serviciilor oferite în lista de conținut a coletelor (acte care însoțesc produsele pe timpul transportului) ,iar în condițiile contractuale atașate nu s-a identificat nici o semnătură a expeditorului sau a agentului A., dar nici nu s-a menționat valoarea coletului.
În ceea ce privește excepția invocată de contravenientă a arătat că din procesul verbal de contravenție reiese fără echivoc fapta săvârșită, respectiv informare defectuoasă. În plus, a mai menționat că persoana vătămată trebuie să probeze ce drepturi i-au fost vătămate prin nerespectarea acestor prevederi legale, iar în cazul de față contravenienta nu a produs nici o probă, iar în plus, operatorul economic a fost de față la întocmirea procesului-verbal prin împuternicit D. Ș. I. care a refuzat semnarea acestuia ,iar propria culpă nu poate fi invocată în apărare conform principiului „Nemo auditurpropriam turpitudinem allegans ".
A solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În dovedirea susținerilor a depus la dosar procesul verbal în original și o . planșe fotografice, reprezentând un produs electrocasnic deteriorat .
În drept a invocat prev. art. 205 C.p.c .
Conform art. 201 al.2 C.p.c contravenientei i-a fost comunicată întâmpinarea cu adresa emisă la data de 3.09.2013,aceasta a primit-o, la data de 6.09.2013, conform dovezii de înmânare aflată la fila 28,fără a formula un răspuns la ea.
La data de 18.09.2013 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 10.10.2013, când părțile au fost legal citate și a fost admisă proba cu înscrisuri,propusă de părți .
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității, instanța reține că acesta a fost dresat în mod corect neexistând nici un motiv de nulitate care să poată fi invocat din oficiu .
Contravenienta a susținut faptul că au fost încălcate prevederile art. 16 al.1 și 7 din OG 2/2001 și art. 19 din OG 2/2001, întrucât agentul constatator nu a arătat toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și nici nu a consemnat motivele care au condus la încheierea procesului verbal fără a fi semnat de contravenientă și în lipsa unui martor.
Analizând nulitățile invocate de către contravenient, instanța a constatat că este vorba de nulități relative, care sancționează nerespectarea, la întocmirea procesului verbal de contravenție ,a unor norme ce ocrotesc un interes particular și nu unul general . Pentru ca aceste nulități să conducă la anularea procesului verbal de contravenție ar trebui ca vătămările pe care ele le-au cauzat contravenientei să nu poată fi acoperite decât pe această cale .
Potrivit disp. art. 16 al. 1 din OG 2/2001, agentul constatator are obligația să indice, printre altele, în conținutul procesului verbal de contravenție, toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei ,ori în speță s-a făcut acest lucru, indicându-se în mod explicit fapta reținută în sarcina acesteia, respectiv informarea defectuoasă a expeditoarei U. N., dar și în ce mod s-a produs aceasta, adică fără a o informa corect, complet și precis despre caracteristicile serviciilor oferite în lista de conținut a coletelor (acte care însoțesc produsele pe timpul transportului).
În ceea ce privește procesul verbal de contravenție, acesta trebuie să fie semnat de agentul constatator și de contravenient,iar în cazul în care acesta din urmă refuză, conform art. 19 din OG 2/2001,această situație trebuie confirmată de un martor,iar în lipsa acestuia trebuie menționate împrejurările care au condus la dresarea lui în acest mod.
În cazul de față, contravenienta a refuzat să semneze procesul verbal, așa cum rezultă din mențiunea făcută de agentul constatator, însă această împrejurare nu a fost confirmată de nici un martor și nici nu s-a arătat în cuprinsul lui ,motivul pentru care a fost dresat în aceste condiții.
S-a produs așadar o nulitate relativă ,care însă poate duce la anularea procesului verbal doar în măsura în care contravenienta face dovada că a suferit o vătămare,ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.În speță, contravenienta nu a făcut o astfel de dovadă,iar din modul în care și-a redactat plângerea reiese că nu a fost împiedicată să-și facă apărarea,chiar în lipsa indicării de către agentului constatator a acestor aspecte mai sus menționate .
Ca atare, urmează a respinge excepția nulității procesului verbal invocată de contravenientă,ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul cauzei s-a reținut că,prin procesul verbal de contravenție .,nr._ dresat de C. Județean Pentru Protecția Consumatorilor Călărași,la data de 28.07.2013,a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 1000 lei,pe motiv că a efectuat o prestare de servicii poștale pentru expeditoarea U. N., în beneficiul destinatarei Varghida S.,fără a o informa corect, complet și precis despre caracteristicile serviciilor oferite în lista de conținut a coletelor,iar în condițiile contractuale atașate,nu s-a identificat nici o semnătură a expeditorului sau a agentului A.,dar nici valoarea coletului,faptă ce constituie contravenție conform art.18 al.4 din OG21/1992.
Împotriva acestui proces verbal contravenienta a formulat plângere, învederând că, cele reținute în sarcina sa nu corespund realității,întrucât nu se face vinovată de săvârșirea contravenției,motivat de faptul că expeditorul răspunde în mod exclusiv de modul de ambalare al coletelor,de integritatea bunurilor aflate în interiorul acestora,iar în plus în cazul de față coletul a fost preluat fără i se verifica conținutul în prezența reprezentantului său .
Cele menționate în procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de veridicitate, pînă la proba contrară, care în prezenta cauză ,nu a fost făcută, deși contravenienta avea această obligație conform art. 249 C. pr.civ .
Conform art. 18 din OG 21/1992 consumatorii au dreptul de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale serviciilor oferite de operatorii economici ,astfel încât să poată face o alegere rațională în conformitate cu interesele lor,între serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate .
În speță ,pe condițiile contractuale atașate coletului nu s-a identificat nici o semnătură a expeditorului ,astfel că se naște prezumția, nerăsturnată în cauză, că în realitate nici nu au fost aduse la cunoștința acestuia, astfel că a fost în imposibilitatea de a face o alegere rațională a serviciilor oferite de contravenientă. La rândul său nici destinatarul nu avea cum să verifice conținutul coletului în prezența agentului contravenientei,dacă nu avea cunoștință în prealabil de acest lucru, iar în cazul de față nu se menționează pe declarația dată de acesta ( fila 13 ) dacă produsele au fost sau nu verificate la predare.
De asemenea, potrivit art. 20 din OG 21/1992, prestatorii de servicii trebuie să informeze consumatorii despre tariful serviciului prestat, iar în cazul de față nu s-a identificat valoarea coletului, ceea ce de asemenea conduce la prezumția, nerăsturnată, că ea nu a fost adusă la cunoștința expeditoarei .
Ca atare, instanța apreciază că petenta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa, motiv pentru care urmează a respinge plîngerea formulată de aceasta,ca fiind neîntemeiată,în conformitate cu disp. art. 34 din OG 2/2001 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge excepția nulității procesului verbal, invocată de contravenientă.
Respinge plîngerea formulată de contravenienta . Rapid SRL, cu sediul în Sibiu, .,jud. Sibiu, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. J_, CUI RO_, cont bancar RO 22 C._RO03 deschis la Banca Comercială Carpatica Sibiu împotriva procesului verbal de contravenție .,nr._ dresat de C. Județean Pentru Protecția Consumatorilor Călărași, cu sediul ales pentru comunicarea actelor în Călărași,.,jud. Călărași,la data de 28.07.2013 .
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași .
Pronunțată în ședința publică din data de 10.10.2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
JUD.E. D. E. D. M.
RED. E.D./Dact. D.M./5 ex/azi 30.10.2013
| ← Cereri. Sentința nr. 131/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3256/2013.... → |
|---|








