Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1648/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1648/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 2261/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 1648

Ședința publică din data de 10.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. N. O.

Grefier G. V.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași împotriva pârâtului P. Național Român, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamantă d-na consilier juridic T. A., lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită conform art.163 lit. g C. procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că pârâtul nu a formulat întâmpinare după care ;

Instanța, în conf. cu dispozițiile art.131 în baza art.94 și 107 C.pr.civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze raportat la obiectul acțiunii, valoarea acesteia și la domiciliul pârâtului.

Instanța, în baza art.238 C procedură civilă pune în discuția părților prezente estimarea duratei cercetării procesului.

Consilier T. A. pentru reclamantă, arată că în afara înscrisurilor de la dosar nu mai are alte probe de administrat și apreciază cauza în stare de judecată.

Instanța, în conformitate cu art.238 C. procedură civilă, față de poziția reclamantei că în afara înscrisurilor de la dosar nu mai are alte probe de administrat și raportat la poziția pârâtului care nu a depus întâmpinare, apreciază că procesul se poate soluționa la acest termen și acordă cuvântul pe probatorii.

Consilier T. A. pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei.

Instanța, încuviințează pentru reclamantă, proba cu înscrisurile de la dosar, în baza art. art.258 C.pr.civilă raportat la art.255 C.pr.civilă. ca fiind concludentă pertinentă și utilă cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Reprezentanta reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a se dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1132,17 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și a majorărilor de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.04.2013 sub nr._, reclamanta S.C. E. SA –Sucursala Călărași cu sediul în Călărași, ., ., a chemat în judecată pe pârâtul P. Național Român, cu sediul în Călărași, ., ., jud. Călărași, solicitând obligarea acestuia la plata sumei totale de 1132,17 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor.

În motivarea cererii se arată că prin contractul nr. 1821/01.05.2009, pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să asigure servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare.

Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtului facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate.

Întrucât în perioada 28.09._13, pârâtul nu a achitat facturi în sumă de 1093,11 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere conform prevederilor contractuale.

Menționează că la factura curentă nu sunt calculate majorări de întârziere aferente acesteia, cuantumul majorărilor prevăzut în conținutul sau reprezentând suma majorărilor aferente fiecărei facturi anterioare ajunse la scadență și neachitate.

In cauză este vorba de prezenta unui contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate in facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.

Din aceste considerente, pârâtului i-au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 39,06 lei .

Deși prin adresa nr. 419/17.01.2013, pârâtul a fost convocat pentru realizarea concilierii directe conform disp. art. 720 C. procedură civilă, acesta nu s-a prezentat la sediul reclamantei pentru realizarea concilierii.

În drept, se invocă dispozițiile art. 194 și urm., art.1270, 1272 și 1350 N.C.C. și din Legea nr. 241/2006.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: contractul nr. 1821/2009, situația facturilor neachitate, fișa sintetică, copii ale facturilor neachitate și adresa nr. 419/17.01.2013 privind concilierea directă și confirmarea de primire ( filele 7 – 20).

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 194 N.C.P.C, în conformitate cu disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C., instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, cu mențiunea ca în termen de 5 de zile, potrivit disp. art. 165 N.C.P.C. să depună întâmpinare, sub sancțiunea disp. art. 208 alin.2 N.C.P.C. .

Întrucât pârâtul nu a depus întâmpinare, prin rezoluția din data de 21.05.2013, instanța a acordat termen de judecată la data de 10.06.2013 cu citarea părților.

În ședința publică de judecată din data de 10.06.2013, în conformitate cu disp. art. 208 alin.2 N.C.P.C., întrucât pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul legal, instanța a decăzut pârâtul din dreptul de a mai propune probe sau de a invoca excepții și a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă.

Având cuvântul pe fond, reprezentanta reclamantei, având cuvântul, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și cheltuieli de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

După cum reiese din actul depus în copie la dosarul cauzei ( filele 11 - 14), la data de 01.05.2009 între reclamantă și pârât a fost încheiat contractul nr. 1821/2009 având ca obiect furnizarea apei potabile, a apei reci pentru prepararea apei calde menajere și evacuarea apei uzate menajere, cu măsura consumului la branșament.

S-a mai reținut din cuprinsul contractului încheiat între părți, că operatorul are dreptul să factureze și să încaseze lunar c./val. serviciilor, iar utilizatorii sunt obligați să achite facturile în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii, iar în caz de neachitare în termen de 30 de zile de la data scadenței se vor plăti penalizări egale cu nivelul dobânzilor datorate pentru neplata în termen a obligațiilor a căror valoare nu poate depăși cuantumul debitului.

Din facturile fiscale acceptate depuse la dosar, instanța reține că pârâtul a beneficiat în perioada 28.09._13 de furnizarea apei potabile în valoare de 1093,11 lei .

Cum de la momentul încheierii contractului și până în prezent pârâtul nu a achitat cu regularitate și la scadență facturile emise de creditoare, sumele achitate de aceasta s-au imputat, conform prevederilor contractuale, mai întâi asupra debitului mai vechi, astfel că în prezent aceasta figurează cu un debit de 1093,11 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate în perioada 28.09._13, iar suma de 39,06 lei, reprezentând totalul majorărilor de întârziere calculate pentru facturile emise în perioada anterior amintită și penalități aferente unor facturi anterioare, achitate de debitoare cu întârziere și care au determinat și ele calcularea de penalități până la achitarea lor integrală.

În drept, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este reglementat de art. 3 pct. 5 C. comercial, respectiv cele referitoare la întreprinderea de furnituri.

Întrucât în cazul obligațiilor de a da, este suficient ca reclamanta creditoare să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtei sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate, iar în speță, pârâta nu a făcut nici o probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, în acord cu disp. art. 1082 C. civil., fiind prezumată astfel în culpă contractuală, instanța reține că aceasta, deși a beneficiat de furnizarea apei potabile în valoare de 1093,11 lei nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, reclamanta i-a calculat majorări și penalități de întârziere în cuantum de 39,06 lei .

Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 969-970 C. civil., potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate, au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 1132,17 lei.

Conform disp. art. 451 N.C.P.C. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea creditoarei în acest sens instanța, va obliga debitorul și la plata sumei de 105 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. S.A. – Suc. Călărași, cu sediul în Călărași, ., ., împotriva pârâtului P. Național Român, cu sediul în Călărași, ., ., jud. Călărași.

Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei totale de 1132,17 lei, din care 1093,11 lei cu titlu de c/val. facturi neachitate în perioada 28.09.2012 – 28.02.2013 și 39,06 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente debitului datorat.

Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 105 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi 10.06.2013.

Președinte, Grefier,

Jud. A. N. O. G. V.

Red. ANO/Dact.VG

Ex. 4/ 12.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1648/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI