Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2240/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2240/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 21-08-2013 în dosarul nr. 4886/202/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CALARASI – JUDETUL CALARASI

SENTINTA CIVILĂ NR.2240

Sedința publică din 21 august 2013

Instanța compusă din:

P. - P. NELUT

GREFIER - V. N.

Pe rol soluționarea acțiunii civile, pe cale de ordonanță președințială( stabilirea locuinței minorei ) formulată de reclamantul M. M. F. domiciliat în . împotriva pîrîtei O. M. domiciliată în ., ., judetul Călărasi .

La apelul nominal făcut în sedința publică s-a prezentat reclamantul și procuratorul R. G. și pârâta personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Pârâta având cuvântul arată că este de acord cu acțiunea formulată de reclamant.

Procuratorul pentru reclamant depune la dosar înscrisuri și față de acordul pârâtei, pune concluzii de admiterea acțiunii în conformitate cu dispoz. Art 998 Cod pr. civ.

Pârâta având cuvântul arată că este de acord cu acțiunea formulată.

I N S T A N T A

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea depusă la această instanță la data de 5.08.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul M. M. F. domiciliat în . – CNP –_ a chemat în judecată pe cale de ordonanță președințială pe pârâta O. M. domiciliată în ., ., județul Călărasi – solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea locuinței minorei M. B.- A., născută la data de 26.08.1999 la domiciliul său în comuna Lipănești, ..

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 979/10.03.2007a Judecătoriei Călărași i s-a încuviințat să aibă legături personale cu minora B.-A., născută la 26.07.1999 rezultată din relațiile de concubinaj cu pârâta, în domiciliul său timp de 5 zile în perioada vacanței de iarnă și timp de o lună în perioada vacanței de vară a minorei.

A mai arătat că în primăvara acestui an a fost contactat de către minoră care l-a rugat insistent să o i-a în domiciliul lui, întrucât nu mai poate locui împreună cu mama sa, care s-a recăsătorit și a născut 3 copii, precum si faptul că soțul actual al mamei să poartă urât cu ea și o obligă să aibă grijă de frați mai mici.

Se mai arată că în cursul lunii martie 2013 s-a deplasat la domiciliul minorei, unde a luat legătură cu școala, discutând cu directorul instituției, la discuție fiind prezentă și minora care era elevă în clasa a-VII-a și avea cursurile după amiază și care a relatat că seara când ajunge acasă trebuie să își facă temele pentru a doua zi chiar si până la ora unu din noapte, întrucât în cursul dimineții până pleca la scoală trebuia să îngrijească de cei trei frați ai săi și era obligată să facă muncă și în gospodărie.

Mai arată reclamantul că minora deși a cerut să o i-a în domiciliul lui, în discuția purtată cu directoarea școlii a spus că dorește să mai rămână la mama, refuzând să spună motivul pentru care s-a răzgândit și pe toată perioada discuției a plâns, iar după aceia i-a interzis minorei să mai ia legătura cu el. După terminarea școlii minora a venit la el, unde se află și în prezent și nu mai dorește să se întoarcă la mama ei, întrucât soțul acesteia să poartă urât cu ea, și atât mama cât si soțul acesteia nu sunt de acord ca minora să continue studiile după terminarea claseia-VIII-a, ci să rămână să lucreze în gospodărie și să îngrijească de frații ei.

In dovedirea acțiunii reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu acte respectiv, sentința civilă nr. 797/2007 pronunțată de Judecătoria Călărași, copie certificat de naștere a minorei, evaluare psihologică 2591/19.08.2013 emisă de Direcția Generală de Asistentă Socială și protecția Copilului Prahova.

Prezentă în ședința din 21.08.2013 pârâta invederează că este de acord cu acțiunea formulată de către reclamant.

Instanța examinând actele și lucrările dosarului în raport de probele administrate reține că sânt îndeplinite condițiile prevăzute art. 364 C.p.c potrivit căruia „ la cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze, ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția căruia urmează să se facă constatarea, va putea constata la fața locului această stare de fapt. În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alineatul unu necesită concursul părții adverse sau alte persoane, constatarea nu poate fi făcută de cât cu acordul acesteia. In lipsa acordului prevăzut la alineatul 2, partea interesată va putea cere instanței să încuviințeze efectuarea constatării”.

Față de cele expuse considerăm că sunt întrunite dispozițiile art 364 și art. 998 Noul Cod pr. civilă, luând act si de acordul pârâtei, urmează a admite acțiunea reclamantului și a stabili locuința minorei M. B. –A., născută la data de 26.08.1999 la reclamant în comuna Lipănești, ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRÂSTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. M. F. domiciliat în . împotriva pârâtei O. M. domiciliată în ., ., județul Călărași si pe cale de ordonanță președințială:

Stabilește locuința minorei M. B. –A., născută la data de 26.08.1999 la reclamant în comuna Lipănești, ..

Cu apel în 5 zile de la pronunțare.

Dată și citită în ședința publică azi 21.08.2013.

P. GREFIER

P. NELUȚ V. N.

Red. P.N.

Dact. V.N.

Exemp.5/ 11.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2240/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI