Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2818/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2818/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 4258/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2818
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. A.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. Ș. împotriva pârâtei C. D. I., având ca obiect stabilire program vizită minor.
La apelul nominal făcut în ședința s-au prezenta av N. S pentru reclamant, av. S. C pentru pârâtă lipsă fiind părțile .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, după care:
Avocat N. S pentru reclamant având cuvântul, precizează că l-a sunat reclamantul și i-a comunicat că s-a împăcat cu pârâta.
Av. S. c pentru pârâtă fată de această situația apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, pentru susțineri în fond.
Av N. S pentru reclamant solicită respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.
Av S. C pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 11.07.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul C. Ș. , domiciliat în Călărași, ., .,., a chemat în judecată pe pârâta C. D. I. , domiciliată mun. Călărași, str. . C 31, ..6, Jud. Călărași, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună ca autoritatea părintească asupra minorei D. M., născută la data de 5.09.2012, să fie exercitată în comun și să i se încuviințeze să aibă legături personale cu minora.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în urma relațiilor de concubinaj cu pârâta a rezultat minora D. - M., născută la data de 5.09.2012 ; că la scurt timp după nașterea minorei s-au despărțit, minora rămânând în grija exclusivă a pârâtei, el contribuind la cheltuielile necesare creșterii și întreținerii minorei.
A mai arătat că solicită a i se încuviința să mențină legăturile personale cu minora după următorul program: în prima și a treia sâmbătă a fiecărei luni din an între orele 10-12în locuința sa; în a doua și a patra duminică a fiecărei luni din an între orele 10,00 și 14,00 în locuința sa ; în anii cu număr impar în prima zi de Paști și a două zi de C. de la, de la ora 10 și până a doua zi la ora 10, în locuința sa; în anii cu număr par a doua zi de Paști și prima zi de C. de la ora 10 până a doua zi la ora 10, în locuința sa.
Mai arată că dispune de condiții materiale și morale foarte bune pentru ca în perioada în care minora se află în locuința sa să nu îi lipsească nimic și să nu-i pericliteze sănătatea.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri și anchetă psihosocială.
Au fost depuse în copie următoarele, certificatul de naștere . nr._ al minorei; copie C.I. reclamant.
În drept, au fost invocate disp. art. 487, 493, 496 alin. 5, Cod Civil.
Cererea a fost legal timbrată.
Procedând la verificarea cererii în condițiile art 200 C.pr.civ instanța constată că aceasta îndeplinește condițiile prev de art 194 c.p.c.
Cu adresa emisă la data de 12.07.2013 se comunică pârâtei cererea și înscrisurile, și întrucât nu a fost găsită la domiciliu i s-a lăsat înștiințare la data de 16.07.2013 pentru a se prezenta la instanță să ridice corespondența, însă nu s-a prezentat în termenul prevăzut de lege.
În conf. cu dispoz art 201 alin 4 și 5 C.p.civ. la data de 24.07.2013 instanța dispune fixarea primului termen de judecată pentru data de 19.09.2013 părțile fiind legal citate.
La data de 19.08.2013 pârâta formulează în cauză întâmpinare cerere reconvențională prin care solicită admiterea în parte a acțiunii în sensul că solicită a i se încuviința să aibă legături personal cu minora reclamantului însă după următorul program . în prima și a treia sâmbătă sau duminică a fiecărei luni din an timp de două ore de la 10,00-14,00 nu la domiciliul acesteia însă în prezenta ei; în anii pari în prima zi de C. timp de 2 ore în intervalul 10-14, în prezenta sa; în anii impari în prima zi de Paști timp de 2 ore în intervalul 10,00-14,00 însă nu la domiciliul ei dar în prezenta acesteia.
Pe cale de reconvențională solicită a se dispune ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată în comun iar locuința minorei să se stabilească la ea.
A depus la dosar un set de înscrisuri respectiv filele 28-39 dosar.
Cu adresa emisă la data de 20.08.2013 se comunica reclamantului întâmpinarea cererea reconvențională, acesta depunând la data de 4.09.2013 răspuns la întâmpinare prin care arată că nu este de acord cu programul solicitat de pârâtă iar cu privire la locuința minorei este de acord să se stabilească la aceasta.
Deși legal citate nici una din părți nu s-a prezentat în instanță, apărătorii acestora învederând că părțile s-au împăcat și solicită respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.
Având în vedere aceasta situație instanța urmează a respinge acțiunea reclamantului cum și cererea reconvențională a pârâtei ca fiind rămase fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul reclamantului C. Ș., CNP_, domiciliat în Călărași, ., .,., împotriva pârâtei C. D. I. , CNP_, domiciliată mun. Călărași, str. . C 31, ..6, Jud. Călărași, ca fiind rămasă fără obiect.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta C. D. I. împotriva reclamantului C. Ș., ca fiind rămasă fără obiect.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 10.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. O. A. E.
Red. A.N.
Thred. ae
Ex. 5/21.10.2013
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2240/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1898/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








