Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 814/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 814/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 1749/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 814
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. A.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta O. N. E. în calitate de reprezentant legal al minorei O. I. P. împotriva pârâtului O. M. F. având ca obiect majorarea pensiei de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care;
Instanța verificând competența în,conf. art. 131 C.p.c, constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile de fată:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 10.03.2014 si înregistrată sub nr._, reclamanta O. N. E., domiciliată în Călărași . Jud. Călărași CNP_, în calitate de reprezentant legal al minorei O. I. P. a chemat în judecată pe pârâtul O. M. F., domiciliat în Călărași,., . ,CNP_ ,solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina acestuia, prin sentința civilă nr. 3603/23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași, în favoarea minorei O. I. P., născută la data de 25.06.2002 ; obligarea angajatorului RCS & RDS SA- Punct de lucru Călărași la virarea pensiei de întreținere în contul nr RO91RZBR_0534 deschis pe numele O. N. E. la Raiffeisen Bank.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 3603/23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași, pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere lunară în cuantum de câte 159 lei,pentru minoră ; acesta a plătit pensia până în luna august 2013 iar din septembrie 2013 datorită unor datorii acesta a fost în imposibilitate de a mai plătii pensia de întreținere ; că în prezent au procedat la întocmirea unei convenții autentificată sub nr 4244/18.11.2013 la BNPA C. I. și Șestacovschi F. A.
A mai menționat că în prezent nevoile minorilor au crescut odată cu vârsta acesteia,ca de altfel și veniturile pârâtului ,care este angajat la RCS & RDS SA- Punct de lucru Călărași, astfel că se impune și majorarea pensiei de întreținere.
În dovedirea acțiunii reclamanta a propus administrarea probei cu acte sens în care a depus la dosar copia sentinței civile nr. 3603/2007 a Judecătoriei Călărași, copiile cărților de identitate ale părților, a certificatul de naștere al minorei, acordul de mediere nr 1/17.02.2014, convenția autentificată sub nr 4244/18.11.2013 de BNPA C. I. și Șestacovschi F. A...
În drept a invocat prev. art. 44 rap la art. 94 cod fam. și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă .
Cererea este scutită de taxă de timbru .
Deși legal citate părțile nu s-au prezentat în instanță.
Instanța analizând actele si lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt:prin sentința civilă nr.3603/23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași, pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere lunară în cuantum de câte 159 lei,pentru minora O. I. P., născută la data de 25.06.2002.
Având în vedere că nevoile minorei ,care sunt prezumate de lege,au crescut odată cu vârsta acesteia,față de data pronunțării sentinței și ținând cont și de faptul că pârâtul nu mai are în întreținerea sa un alt minor, văzând si disp. art. 499 C civ ,525 C civ rap. la art. 529 C civ și urm. Cod civil, constată întemeiată acțiunea reclamantei urmând a o admite și a dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina acestuia prin sentința civilă mai sus menționată, în favoarea minorei O. I. P., născută la data de 25.06.2002, de la câte 159 lei lunar, la cota procentuală de ¼ lunar din venit net încasat de pârât, începând cu data de 01.11.2013 și până la majoratul acesteia, luând act de acordul de mediere încheiat între părți.
Urmează a dispune obligarea angajatorului RCS & RDS SA- Punct de lucru Călărași ca suma lunară reținută cu titlu de pensie de întreținere să fie virarea în contul nr RO91RZBR_0534 deschis pe numele reclamantei O. N. E. la Raiffeisen Bank.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta O. N. E., domiciliată în Călărași . Jud. Călărași CNP_, în calitate de reprezentant legal al minorei O. I. P. împotriva pârâtului O. M. F., domiciliat în Călărași,., ..1,. Județul Călărași ,CNP_
Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.3603/23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași,pentru minora O. I. P., născută la data de 25.06.2002, de la 159 lei la cota procentuală de 1/4 lunar din venit net încasat de pârât, începând cu data de 01.11.2013 și până la majoratul acesteia, luând act de acordul de mediere încheiat între părți.
Dispune obligarea angajatorului RCS & RDS SA- Punct de lucru Călărași ca suma lunară reținută cu titlu de pensie de întreținere să fie virarea în contul nr. RO91RZBR_0534 deschis pe numele reclamantei O. N. E. la Raiffeisen Bank.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași .
Pronunțată în ședința publică, azi 27.03.2014.
P. GREFIER
Jud A. N. O. A. E.
Red.AN
Dact.AE
Ex.5/azi 08.04.2014
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3354/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








