Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 872/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 872/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 4218/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr. 872
Ședința publică de la 03 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. E.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul I. P. A. împotriva pârâților M. M., M. V. și I. G., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat reclamantul, asis. de av. C. A. M., pârâta I. G., asistată de av S. S., substituind pe av. S. C. și pârâții M. M. și M. V. asistați de av. S. S..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că la acest termen lipsesc relațiile solicitate de la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești „I. Ș. și P.”, după care:
Av. C. A.pentru reclamant, având cuvântul, depune la dosar chitanța de onorariu avocat, tranzacția încheiată între părți și precizează că nu mai are alte probe de administrat.
Av. S. S. pentru pârâți, având cuvântul, precizează că nu mai are alte probe de administrat, fiind de acord cu tranzacția depusă la dosar.
Pârâții M. înmânează reclamantului suma de 26.000 lei.
Instanța ia act că nu mai sunt alte probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond .
Av. C. A. pentru reclamant și av. S. pentru pârâți, avînd pe rând cuvîntul, solicită a se pronunța în cauză o hotărîre de expedient prin care să se ia act de tranzacția încheiată între părți cu privire la partajarea bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei,precum și a datoriilor, fără cheltuieli de judecată .
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 10.07.2013 și înregistrată sub nr._ ,reclamantul I. P.–A.,CNP_, domiciliat în Călărași, . a chemat în judecată pe pârâții M. M., M. V. și I. G.,CNP_,toți domiciliați în Călărași, .. 10, jud. Călărași, solicitând ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta I. G., în cote egale, obligarea pârâților M. M. și M. V. la plata sumei de 30 000 lei, reprezentând c/val. a 1/2 din imobilul amplasat pe terenul acestora, situat în Călărași, .. 10, jud. Călărași, precum și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta I. G., iar prin sentința civilă nr. 1029/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre ei.
A mai menționat că în timpul căsătoriei au dobândit prin efort comun și contribuție egală o . bunuri, respectiv o casă de locuit și bunuri mobile.
A mai adăugat că imobilul casă de locuit, formată din 3 camere, baie, bucătărie și hol, a fost edificat pe terenul foștilor socri (pârâții M. M. și M. V.) situat în Călărași, .. 10, jud. Călărași, cu acordul acestora, iar la edificarea lui el a participat cu suma de 4200 lei, obținută din vânzarea cotei sale, moștenită dintr-un imobil,potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3499/19.09.2002 de BNP P. D..
A mai învederat că pentru finalizarea imobilului și dobândirea bunurilor mobile, împreună cu fosta sa soție au contractat în timpul căsătoriei, mai multe credite bancare, respectiv la Banca Transilvania în cuantum de_ lei, la Piraeus Bank în cuantum de_,50 euro, o descoperire de card pe numele său în cuantum de 9000 lei .
A mai precizat că în urma divorțului el a fost nevoit să plece din locuință, astfel că acesta și bunurile mobile au rămas în posesia fostei soții, urmând ca el să primească o sultă corespunzătoare cotei de 1/2 din c/val. lor, însă pârâta a refuzat pe motiv să i-o achite pe motiv că terenul pe care a fost edificată casa aparține părinților ei .
A mai menționat că urmează a se constata că are un drept de creanță împotriva pârâților M. pentru c/val. a 1/2 din locuința ridicată pe terenul acestora,restul aparținând pârâtei.
A solicitat să se dispună partajarea în cote de 1/2 a bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei, urmând a-i fi atribuite pârâtei,având în vedere că regimul matrimonial a încetat odată cu desfacerea acesteia, precum și obligarea pârâților M. de a-i plăti c/val. a 1/2 din valoarea casei de locuit .
A depus la dosarul cauzei copia CI, sentința civilă nr. 1029/15.03.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași, rămasă definitivă și irevocabilă, din care reiese că părțile au divorțat,contract de vânzare cumpărare al unui imobil moștenit,extrase de cont, contracte de împrumut bancare .
În drept a invocat prev. art. 979 și urm. C p. civ, 669,676, și 451 C.p.c
Cererea a fost egal timbrată.
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .
Pârâților le-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresele emise la data de 11.07.2013, aceștia le-au primit, la data de 15.07.2013, conform dovezilor de înmânare aflate la filele 29-31,depunând întâmpinare ,conform art. 205 al.2 C.p.c .
În termen legal,pîrîții M. M. și M. V. au depus întâmpinare și au solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în contradictoriu cu reclamantul, să se dispună admiterea în parte a acțiunii .
În motivare au arătat că sunt de acord cu acțiunea reclamantului însă numai în parte, întrucât fiica lor împreună cu reclamantul nu au edificat o locuință pe terenul lor ,ci au realizat doar îmbunătățiri la o extindere a imobilul lor, respectiv au pus gresie, faianță, cadă, au schimbat geamurile și ușile din lemn cu unele din termopan . Au mai precizat că această extindere la imobilul vechi a fost realizată înainte de căsătoria reclamantului cu pârâta și că acesta a contribuit cu o sumă mai mică decât cea precizată de el la efectuarea îmbunătățirilor.
În drept au invocat prev. art. 205 și urm. C.p.c
Au solicitat admiterea probei cu interogatoriu, martori și acte.
Pârâta I. G. a depus la dosarul cauzei întâmpinare –cerere reconvențională,solicitând a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu reclamantul prin care să se dispună partajarea în cote de 1/2 a datoriilor comune, contractate la Banca Transilvania și Piraeus Bank.
În motivare a arătat că nu este de acord să-i fie atribuite în totalitate toate bunurile mobile,urmând ca acestea să fie partajate în natură ,conform unei lotizării . A mai menționat că nu este reală afirmația reclamantului cu privire la edificarea de către ei a unui imobil pe terenul aparținând părinților ei,în realitate fiind vorba doar de o extindere la vechiul imobil, pe care au realizat-o părinții săi,înainte de căsătoria sa cu reclamantul. A mai precizat că nu este adevărat că reclamantul a contribuit la îmbunătățirile aduse extinderii cu suma de 4200 lei ,rezultată din vânzarea imobilului acestuia,întrucât din această sumă a fost nevoit să achite impozitul către stat, dar și utilitățile restante ale acestuia.A mai menționat că din această sumă s-au cumpărat gresia și faianța din baie, bucătărie și holul extinderii,precum și cada și că împreună cu reclamantul au contractat și credite, iar din banii împrumutați au schimbat geamurile și ușile.
A solicitat aducerea la masa partajabilă a creditelor contractate în timpul căsătoriei și neachitate respectiv la Banca Transilvania în cuantum de_ lei, la Piraeus Bank în cuantum de_,50 euro ,menționând că de la data despărțirii în fapt, respectiv 1.03.2012, a achitat ratele aferente creditului contractat pe numele său la Banca Transilvania, solicitând a-i fi atribuit ei,iar cu privire la cel contractat la Piraeus a solicitat a-i fi atribuit reclamantului, fiind contractat pe numele lui.
În drept a invocat prev. art. 205 și urm. C.p.c
A solicitat admiterea probei cu interogatoriu, martori și acte, depunând la dosarul cauzei graficul de rambursare a creditului contract la Banca Transilvania,ordinul de atribuire teren pe numele pârâților M.,copie CI, precum și o . acte bancare .
Conform art. 201 al.2 C.p.c reclamantului i-au fost comunicate întâmpinările,dar și cererea reconvențională cu adresa emisă la data de 23.07.2013,fără însă a formula în termenul de 10 zile, un răspuns la acestea.
La data de 2.08.2013 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 26.09.2013.
La data de 10.10.2013 reclamantul a depus o cerere precizatoare,prin care a indicat bunurile mobile ce solicită a fi partajate,respectiv o bibliotecă cu 3 corpuri, canapea cu două fotolii, covor, birou, calculator cu monitor LCD ,unitate sistem audio, pat cu saltea Relaxa, șifonier în 4 uși, masă TV, TV Sony, covor,aragaz Zanussi, frigider Polar, cuptor cu microunde, sandwich maker,prăjitor pâine, dulap suspendat, dulap normal, dulăpior cu ușă,mobilier baie, aparat aer condiționat.
A solicitat totodată aducerea la masa partajabilă și a sumei de 9000 lei, reprezentând un descoperit de card pe numele său la Piraeus Bank .
Reclamantul a depus la dosar un răspuns la întâmpinare, respectiv întâmpinare la cererea reconvențională.
În motivare a arătat că nu sunt reale afirmațiile pârâților referitoare la faptul că nu s-a edificat nici o construcție ,ba din contră toate veniturile realizate din muncă, inclusiv împrumuturile bancare contractate au fost folosite în exclusivitate pentru realizarea acesteia, dar și pentru mobilarea ei.A mai precizat că nu poate fi efectuată o partajare în natură a bunurilor mobile, întrucât toate au fost făcute la comandă pentru a se adapta încăperilor,iar dezasamblarea acestora le-ar diminua mult valoarea .
În drept a invocat prev. art. 205 C.p.c și a depus la dosar un proces verbal de înființare a popririi.
Pârâta I. a depus la dosar precizări la cererea reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa partajabilă și a descoperitului de card în sumă de 2400 lei, contractat pe numele său la Raiffeisen Bank, dar și a unui TV Teletech, aflat în posesia reclamantului. Totodată a mai adăugat că din eroare a solicitat aducerea la masa partajabilă a creditului contractat la Piraeus Bank în cuantum de_,5 euro, întrucât acesta a fost achitat integral la data de 5.02.2008, solicitând includerea în masa partajabilă a creditului contractat tot la Piraeus Bank, dar în anul 2008, conform contractului 120002A_.
A depus la dosarul cauzei o . acte bancare, aflate la filele 100-140, precum și documentația de carte funciară a imobilului proprietatea părinților săi.
La termenul din 31.10.2013 reclamantul a precizat ,la cererea instanței, că atât calculatorul, cât și TV Teletech sunt bunuri comune, acesta din urmă aflat în posesia sa și că după despărțirea în fapt creditul de la Banca Transilvania a fost achitat doar de pârâtă.
A depus la dosar o . acte bancare aflate la filele 158-167.
La același termen instanța a încuviințat probele propuse de părți, conform art. 258 C.p.c., respectiv acte, martori, interogatorii și expertize.
Din raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză a rezultat că valoarea totală a îmbunătățirilor aduse imobilului situat în Călărași,.. 10, este de 86.866 lei.
Din raportul de expertiză mobiliară efectuat în cauză a rezultat că valoarea totală a bunurilor mobile indicate de părți în acțiuni este de 8752 lei.
Reclamantul și pârâta I. au depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză imobiliară, ce au fost înaintate expertului în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză.
Prin suplimentul la raportul de expertiză expertul a răspuns obiecțiunilor formulate de părți.
În ședința publică din data de 16.01.2014 instanța a procedat la interogarea scrisă a pârâților, răspunsurile date fiind consemnate în scris și aflate la dosarul cauzei .
La termenul din data de 3.04.2014 părțile prezente au invederat instanței că au ajuns la o înțelegere ,privind partajarea bunurilor dar și a datoriilor comune și au solicitat să se ia act de ea, depunând-o la dosar .
Față de această situație de fapt, instanța și vâzând dispozițiile mai sus menționate, dar și prev. art . 438 și urm. C.pr.civ. urmează a admite acțiunea reclamantului, așa cum a fost modificată și completată, dar și cererea reconvențională formulată de pârâtă, așa cum a fost modificată și precizată și a lua act de tranzacția intervenită între părți și avînd următorul conținut:
„TRANZACȚIE
Eu, reclamantul I. P. A.,primesc în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri mobile aflate la domiciliul pârâților: garnitură hol, bibliotecă trei corpuri, un covor, un frigider, un cuptor cu microunde, un prăjitor de pâine, un t.v. Teletech, un echipament de calcul, un aragaz, un sistem audio, suma de 25.000 lei ce reprezintă dreptul de creanță asupra imobilului, de la părâții M. V. si M. M., precum și suma de 1000 lei de la I. G., ce reprezintă 1/2 din cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea acestei cauze, suportate de mine până în prezent. Bunurile mobile urmează să le primesc până la data de 05.04.2014, iar banii în suma totală de 26.000 lei în fața instanței, la data încheierii tranzacției.
Totodată, subsemnatul arăt că înțeleg să preiau și să achit în mod exclusiv împrumutul luat în baza contractului de credit nr. 120002A_/ 24.04.2008 în suma de_ lei, descoperitul de card în sumă de 9000 lei din 30.01.2007, majorat la data de 25.02.2008 ambele la Piraeus Bank Romania S.A. și înțeleg să renunț la dreptul de a mai solicita vreo sumă pentru contravaloarea casei de locuit situată în Călărași ,.. 10, Jud. Călărași.
Subsemnata I. G. iau în deplina proprietate și posesie următoarele bunuri: mobilă dormitor, o masă t.v., birou, t.v. color Sony, un covor, un sandwich maker, o mobilă de bucătărie, un dulap de bucătărie, un set baie și un aparat aer condiționat,aflate în posesia mea.
Totodată, subsemnata înțeleg să preiau și să achit în mod exclusiv creditul acordat în baza contractului nr.10/04.02.2008 în suma de_ lei pe care noi părțile l-am contractat la Banca Transilvania și descoperitul de card în sumă de 2368,27 lei din 29.11.2004. Subsemnata, înțeleg să renunț la dreptul de a solicita vreo suma de bani pentru contravaloarea casei de locuit situată în Călărași ,.. 10, Jud. Călărași, construită pe terenul proprietatea părinților mei M. V. și M. M..
Subsemantii, M. M. și M. V. predăm suma de 25.000 lei către reclamantul I. P. A. la data încheierii prezentei tranzacții si suntem de acord cu renunțarea reclamantului și a pârâtei I. G. la dreptul de a mai solicita vreo suma de bani privitoare la contravaloarea casei de locuit situată în Călărași ,.. 10, Jud. Călărași, construită pe terenul nostru.
Aceasta este înțelegerea noastră,liberă și neviciată, care stinge orice pretenții reciproce prezente sau viitoare,cu privire la bunurile și drepturile care au făcut obiectul prezentului litigiu, motiv pentru care solicităm instanței să consfințească într-o hotarare judecătorească această tranzacție.
Prezenta tranzacție a fost încheiată în cinci exemplare, câte una pentru fiecare parte și una pentru instanță, azi 03.04.2014, (urmează semnăturile părților )”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, așa cum a fost modificată și completată, formulată de reclamantul I. P. – A., CNP_, domiciliat în Călărași, . 23, ., jud. Călărași împotriva pârâților M. M., M. V. și I. G.,CNP_,toți domiciliați în Călărași, .. 10, jud. Călărași.
Admite cererea reconvențională, așa cum a fost modificat și precizată, formulată de pârâta reclamantă I. G. împotriva reclamantului pârât I. P. A..
Ia act de tranzacția încheiată între părți privind partajarea bunurilor și a datoriilor dobândite în timpul căsătoriei părților I. P. A. și I. G. și având următorul conținut:
„TRANZACȚIE
Eu, reclamantul I. P. A.,primesc în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri mobile aflate la domiciliul pârâților: garnitură hol, bibliotecă trei corpuri, un covor, un frigider, un cuptor cu microunde, un prăjitor de pâine, un t.v. Teletech, un echipament de calcul, un aragaz, un sistem audio, suma de 25.000 lei ce reprezintă dreptul de creanță asupra imobilului, de la părâții M. V. si M. M., precum și suma de 1000 lei de la I. G., ce reprezintă 1/2 din cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea acestei cauze, suportate de mine până în prezent. Bunurile mobile urmează să le primesc până la data de 05.04.2014, iar banii în suma totală de 26.000 lei în fața instanței, la data încheierii tranzacției.
Totodată, subsemnatul arăt că înțeleg să preiau și să achit în mod exclusiv împrumutul luat în baza contractului de credit nr. 120002A_/ 24.04.2008 în suma de_ lei, descoperitul de card în sumă de 9000 lei din 30.01.2007, majorat la data de 25.02.2008 ambele la Piraeus Bank Romania S.A. și înțeleg să renunț la dreptul de a mai solicita vreo sumă pentru contravaloarea casei de locuit situată în Călărași ,.. 10, Jud. Călărași.
Subsemnata I. G. iau în deplina proprietate și posesie următoarele bunuri: mobilă dormitor, o masă t.v., birou, t.v. color Sony, un covor, un sandwich maker, o mobilă de bucătărie, un dulap de bucătărie, un set baie și un aparat aer condiționat,aflate în posesia mea.
Totodată, subsemnata înțeleg să preiau și să achit în mod exclusiv creditul acordat în baza contractului nr.10/04.02.2008 în suma de_ lei pe care noi părțile l-am contractat la Banca Transilvania și descoperitul de card în sumă de 2368,27 lei din 29.11.2004. Subsemnata, înțeleg să renunț la dreptul de a solicita vreo suma de bani pentru contravaloarea casei de locuit situată în Călărași ,.. 10, Jud. Călărași, construită pe terenul proprietatea părinților mei M. V. și M. M..
Subsemantii, M. M. și M. V. predăm suma de 25.000 lei către reclamantul I. P. A. la data încheierii prezentei tranzacții si suntem de acord cu renunțarea reclamantului și a pârâtei I. G. la dreptul de a mai solicita vreo suma de bani privitoare la contravaloarea casei de locuit situată în Călărași ,.. 10, Jud. Călărași, construită pe terenul nostru.
Aceasta este înțelegerea noastră,liberă și neviciată, care stinge orice pretenții reciproce prezente sau viitoare,cu privire la bunurile și drepturile care au făcut obiectul prezentului litigiu, motiv pentru care solicităm instanței să consfințească într-o hotărâre judecătorească această tranzacție.
Prezenta tranzacție a fost încheiată în cinci exemplare, câte una pentru fiecare parte și una pentru instanță, azi 03.04.2014, (urmează semnăturile părților )”.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 3.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. E. D. M.
Red.E .D./Dact. D.M./6 ex./ 9.04.2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2208/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 814/2014.... → |
|---|








