Pensie întreţinere. Sentința nr. 3526/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3526/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 8050/202/2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA CALARASI-JUDETUL CALARASI

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 3526

Ședința publică din data de 12 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - T. C. A.

GREFIER - V. N.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta D. L. împotriva pârâtului M. G., având ca obiect majorare pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pârâtul personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la identificarea pârâtului care se legitimează cu CI . nr._-CNP-_.

Pârâtul având cuvântul arată că mai are un copil în întreținere și că locuiește în ., județul Călărași și nu în . fost indicat în acțiune.

Nefiind cereri sau excepții prealabile, instanța acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.

Pârâtul având cuvântul, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 258 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că este legală și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pârâtul, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 22.10.2014, sub nr._, reclamanta D. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. G. majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului în favoarea minorului M. Eric F., născut la 11.04.1998, prin sentința civilă nr. 3459/18.10.2010 pronunțată de Judecătoria Călărași.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că prin sentința menționată s-a dispus majorarea pensiei stabilite în favoarea minorului la suma de 90 lei lunar, însă în prezent veniturile pârâtului nu mai sunt aceleași, iar salariul minim pe economie a fost majorat. De asemenea, a precizat și că nevoile minorului au crescut odată cu vârsta acestuia.

În drept a fost invocat art. 525 C.civ.

La cerere au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 3459/18.10.2010 a Judecătoriei Călărași, act de identitate, certificat de naștere minor.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă la data de 10.11.2014 a depus la dosar următoarele înscrisuri: adeverință de venit, certificat de naștere și certificat de căsătorie.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3459/18.10.2010 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului M. G., de la suma de 64 lei lunar la suma de 90 lei lunar, în favoarea minorului M. Eric F., născut la 11.04.1998, până la majoratul minorului.

Conform art.499 alin.1 din Codul civil, părinții sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar art.529 C. civ. prevede, în alin.2, că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Totodată, art. 525 alin.1 C.civ. prezumă starea de nevoie în care se află minorul care nu se poate întreține din munca sa.

De asemenea, sunt avute în vedere și dispozițiile art. 531 C.civ., respectiv, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui ce o primește, instanța de tutelă poate majora pensia de întreținere.

Aplicând aceste dispoziții legale în cauză, instanța constată că în cauză nu au crescut mijloacele pârâtului pentru a se putea dispune majorarea pensiei de întreținere.

Sub acest aspect, din certificatul de naștere depus la dosar de pârât (fila 14) rezultă că acesta mai are în întreținere minorul M. A. V., născut la data de 21.09.2010, iar potrivit adeverinței de la fila 13 din dosar, pârâtul realizează un venit net lunar de 356 lei.

Având în vedere că, potrivit art. 529 alin.2 C.civ., întreținerea se stabilește până la o treime din venitul lunar net pentru doi copii, pensia de întreținere ar putea fi majorată în cauză doar până la jumătate din o treime din venitul net realizat de pârât, respectiv 59 lei. Or, prin sentința civilă mai sus arătată, pârâtul deja datorează o contribuție lunară cu titlu de pensie de întreținere în cuantum de 90 lei.

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D. L., CNP_, domiciliată în .. Călărași, în contradictoriu cu pârâtul M. G., CNP_, domiciliat în ., jud. Călărași.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.12.2014.

P. GREFIER,

T. C. A. V. N.

Aflat în CO, semnează grefier șef

Red. TCA

Dact /VN

Exemp. 4/07.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3526/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI