Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2172/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2172/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 3675/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINAȚ CIVILĂ Nr. 2172/2014

Ședința publică de la 09 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Grefier I. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamantul, VLAHE A., în contradictoriu cu pârâții U.A.T. a . primar și I.P.J. CĂLĂRAȘI.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat reclamantul, Vlahe A. (CI . nr._), asistat de av. M. M. în temeiul împuternicirii avocațiale nr._/2014, aflată la fila nr. 7 din dosar și av. J. R. pentru pârâta, U.A.T. a . primar, în temeiul împuternicirii avocațiale nr._/2014, lipsă fiind pârâtul I.P.J. Călărași.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În continuarea dezbaterilor instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, U.A.T. a . această pârâtă prin întâmpinare.

Av. J. R. pentru pârâta, U.A.T. a . excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte având în vedere că, așa cum rezultă din formularea cererii de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că unitatea administrativ-teritorială este proprietarul sau posesorul actual al acestui teren. A depus la dosarul cauzei Monitorul Oficial nr. 630/2002 care atestă care este domeniul public al . nu se regăsește suprafața de teren revendicată de către reclamant. Nici în domeniul privat al comunei nu este inclusă această suprafață. M. mult, reclamantul nu indică în ce mod . intrat în posesia suprafeței de teren revendicate. Simplul fapt că acest teren se află în fosta ., actuala . la concluzia că pârâta U.A.T. a . acest teren. Terenul se află în posesia I.P.J. Călărași, există Secția nr. 6 a . este subordonată . secție autonomă, care ține de I.P.J. Călărași.

Av. Main M. pentru reclamant precizează că, la momentul inițierii acțiunii, nu a avut datele necesare vis-a-vis de modalitatea de dobândire a terenului revendicat. A depus la dosar o sentință din care rezultă că această suprafață de teren a fost preluată de Consiliul Popular Raional. Consideră că era necesară Decizia nr. 169, în copie lizibilă, pentru a se vedea în ce mod respectiva suprafață de teren a fost preluată de I.P.J. Călărași. Având în vedere actele depuse la dosar lasă la aprecierea instanței excepția pusă în discuție.

Apărătorul pârâtei U.A.T. a . este cel care stabilește cadrul procesual, care este obiectul cererii de chemare în judecată și care este pârâtul.

Av. M. M. pentru reclamant solicită a se avea în vedere Decretul nr. 224/1954 cu privire la modalitatea de preluare a terenului în faza de executare și în patrimoniul cui trece.

În continuarea cercetării judecătorești instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâtul I.P.J. Călărași prin întâmpinare.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea acestei excepții având în vedere că decizia invocată, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 09.06.2008, a Secțiilor Unite, menționează că dacă această acțiune nu aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, este admisibilă având în vedere că prin această acțiune se conservă un drept și există posibilitatea readucerii imobilului în patrimoniul revendicantului, așa cum este cazul în speță, în condițiile în care, acest teren este în proprietatea statului. În acest caz, apreciază că este aplicabil articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În speță, este vorba despre un teren aferent casei de locuit, situație în care, raportarea se face la art. 23 din Legea nr. 18/1991.

La interpelarea instanței apărătorul reclamantului precizează că acesta nu a formulat nicio cerere scrisă, fiind proprietar ope legis, în considerarea art. 23 din Legea nr. 18/1991.

Av. J. R. pentru pârâta U.A.T. a . excepției inadmisibilității, invocată de pârâtul I.P.J. Călărași, având în vedere că reclamantul nu a folosit niciuna din căile puse la dispoziție de lege, nu a formulat prezenta cerere în termenul legal și nu este proprietar în virtutea legii, ope legis.

În replică, av. M. M. pentru reclamant, precizează că în speță este vorba despre un teren intravilan, situație în acre, proprietarul nu este condiționat de vreun termen.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U.A.T. a . această pârâtă și inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâtul I.P.J. Călărași.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ reclamantul V. A., CNP_, domiciliat în municipiul București, sector 3, ., ., ., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la reședința sa din comuna Grădiștea, ., a solicitat în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI GRĂDIȘTEA, județul Călărași, reprezentată prin primar, cu sediul în comuna Grădiștea, . și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE prin INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași, obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 785 mp, teren intravilan, amplasat în partea de SE / NE, în continuarea proprietății reclamantului, până la aliniamentul gardurilor spre DN31 și Polceag F., teren pe care se află sediul postului de politie - Secția 6 Poliția Rurală Grădiștea.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui imobil compus din suprafața de 2215 mp, teren intravilan curți - construcții, arabil și vie, identificat cadastral în tarlaua 13, parcelele 670, 671 și construcțiile existente pe acesta și existente pe acesta și anume: CI locuință - construcție din cărămidă, formată din trei camere, acoperită cu tablă, în suprafață construită la sol de 1 78 mp și C2 locuință - anexă, din bolțari, acoperită cu plăci de azbociment, în suprafață construită la sol de 36 mp, totul situat în ., având ca vecinătăți: NE - Polceag F. și Poliție, SE - DN și Poliție, SV - G. G., NV - stradă. Imobilul este înscris în Cartea funciară nr._ a localității Grădiștea, județul Călărași, are număr cadastral_ și este intabulat conform încheierii nr._/2012 eliberată de O.C.P.I. Călărași.

A precizat că imobilul a fost dobândit prin moștenire legală, respectiv cota de ½ ca bun propriu, de pe urma autorului V. D., conform certificatului de moștenitor nr. 36/2012, restul cotei de ½ prin cumpărare, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1385/13.06.2012.

Acest imobil, a fost dobândit de autorul subsemnatului, V. D. prin cumpărare de la G. V. Sumbasacu și D. V. Sumbasacu, conform Actului de vânzare nr. 92/13.02.1948, transcris sub nr. 4380/1948 de Grefa Tribunalului Ialomița, Secția I.

Conform actului de vânzare menționat mai sus, terenul aferent casei de locuit avea o suprafață de 3000 mp și se învecina în partea de Sud cu Șoseaua Națională Călărași - Oltenița, actualmente DN31.

În anul 1955, împotriva autorului subsemnatului, V. D., a fost începută procedura de executare silită reglementată prin Decretul nr. 224/1951, iar prin sentința civilă nr. 3704/13.10.1955 pronunțată de Tribunalul Popular Raional Călărași, Regiunea București în dosarul nr. 4581/1955, a fost admisă acțiunea formulată de secția financiară a Raionului Călărași și s-a încuviințat vânzarea unui loc de casă în suprafață de 1900 mp, situat în ., regiunea București proprietatea autorului subsemnatului, pentru neplata impozitului în sumă de_,20 lei.

A precizat că actuala denumire a comunei Cacomeanca este . class="NoSpacing"> Prin Decretul nr. 224/1954 s-a instituit o procedură specială, preponderent administrativă, de executare silită imobiliară ,,pentru realizarea creanțelor statului".

Astfel, în mod abuziv, autorul subsemnatului a fost deposedat fără forme legale, de o parte din terenul aferent casei de locuit, prin aplicarea decretului sus - menționat.

Potrivit art. 4 din Decretul nr. 224/1951 se arată că, ,, pentru debite din impozite și taxe nu poate fi urmărită casa de locuit folosită efectiv de debitor și familia sa, împreună cu anexele și terenul din jur în suprafața stabilită pentru curte prin decizia comitetului executiv al sfatului popular raional sau orășenesc".

Prin urmare, împrejurarea că Decretul nr. 224/1955 a fost aplicat abuziv, rezultă chiar din prevederile mai sus citate câtă vreme, prin acest act normativ, terenul din jurul casei de locuit era exceptat de la urmărirea silită.

Pe de altă parte, sentința civilă nr. 3704/13.10.1955 pronunțată de Tribunalul Popular Raional Călărași, nu echivala cu o pierdere a dreptului de proprietate imobiliară a debitorului, ci crea doar premisele pentru aceasta în condițiile continuării și finalizării formelor de urmărire silită.

Or, aceste forme nu a fost finalizate niciodată, însă, ulterior, o parte din teren, respectiv, suprafața dinspre DN31, a fost preluată abuziv, pe acest teren ființând postul de poliție, actualmente Secția 6 Poliție Rurală Grădiștea.

Suprafața de teren revendicată, se află în continuarea proprietății reclamantului, fiind amplasată în partea de SE / NE, în continuarea proprietății sale, până la aliniamentul gardurilor spre DN31 și Polceag F., respectiv un perimetru de aproximativ 785 mp, urmând să micșoreze sau să majoreze suprafața în urma măsurătorilor ce se vor efectua.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 C.civ..

În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, martori: D. G., domiciliat în comuna Grădiștea, . și Ș. A., domiciliată în comuna Grădiștea, ., expertiză tehnică judiciară de specialitate.

Pârâtul Inspectoratul de poliție al județului Călărași, cu sediul în ., Călărași, județul Călărași, Cod unic de înregistrare_ 1 5, reprezentat legal prin împuternicit - inspector șef - comisar șef de poliție N. I., a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea cererii, a arătat că reclamantul învederează că este proprietarul unui imobil compus din suprafața de 2215 m.p. teren intravilan și curți, arabil și vie, iar autorul său,V. D. a deținut conform actului de vânzare nr. 92/13.02.1948 suprafața de 3000 m.p. ce se învecina la Sud cu Șoseaua Națională Călărași - Oltenița, actualmente DN31.

Se mai arată. în cererea de chemare în judecată a reclamantului faptul că în anul 1955, Tribunalul Popular Raional Călărași prin sentința civilă nr. 3704/13.10.1955 a admis acțiunea formulată de secția financiară a Raionului Călărași și s-a încuviințat vânzarea unui loc de casă în suprafață de 1900 m.p. situat în ., regiunea București, pentru neplata impozitului în sumă de 34.677,20 lei, în conformitate cu prevederile Decretului 224/1951.

A precizat că potrivit deciziei 33/2008 prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea în revendicare este inadmisibilă.

A menționat că prin Decizia nr. 169/05 mai 1960 Comitetul Popular Județean Ialomița a transmis de la Consiliul Popular al comunei Grădiștea către Ministerul Afacerilor Interne terenul intravilan în suprafață de 500 m.p. situat în . vecinătăți: N - drum comunal, S - șoseaua Călărași - Oltenița, E - proprietatea V. D. și V -

proprietatea P. C..Planul de situație întocmit în urma efectuării măsurătorilor specialiștilor în 1999 pentru imobilul „Post de Poliție Grădiștea", rezultă că faptic suprafața de teren aferentă Postului de Poliție Grădiștea și actualmente și Secției 6 de Poliție

Rurală Grădiștea este de 552,16 m.p.

A apreciat că în aceste condiții, având în vedere că preluarea abuzivă s-ar fi făcut în accepțiunea reclamantului în perioada imediat următoare anului 1955, iar trecerea în domeniul public al statului prin Ministerul Afacerilor Interne s-a făcut în anul 1970 și numai a unei suprafețe de aproximativ 500 m.p., nu cunoaștem și nu rezultă nici din înscrisurile depuse de reclamant ce s-a întâmplat cu diferența de aproximativ 285 m.p. pe care o pretinde petentul până la concurența suprafeței totale revendicate de 785 m.p., însă în nici un caz acest teren nu poate fi revendicat de la acest pârât.

A precizat că terenul aferent Postului de poliție Grădiștea și al Secției 6 de Poliție Rurală Grădiștea se află menționat la nr. MF_ din Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului.

Pârâta U. Grădiștea a solicitat în principal respingerea acțiunii formulate împotriva sa ca îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Analizând prioritar excepțiile invocate, instanța reține:

Acțiunea în revendicare este cererea prin care proprietarul neposesor își revendică bunul de la posesorul neproprietar, iar U. Grădiștea nu a fost niciodată în posesia terenului, în consecință va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și va respinge acțiunea împotriva acesteia ca îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Analizând excepția inadmisibilității, instanța constată:

Prin decizia 33/2008 a ÎCCJ, s-a reținut că referitor la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc:

Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.

În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada unui drept de proprietate asupra vreunei suprafețe mai mari de teren decât cea aflată în posesie, că în anul 1955 s-a reținut că suprafața de teren pe care o avea locul de casă al autorului reclamantului era de 1900 m.

Chiar dacă s-ar putea presupune că actul de vânzare-cumpărare ar fi avut într-adevăr și faptic ca obiect suprafața de exact 3000 m.p., aspect nu foarte veridic având în vedere imprecizia mijloacelor de măsurare existente la acea dată, nu rezultă de nicăieri că în cei 7 ani o parte din suprafața de teren nu ar fi fost înstrăinată.

M. mult, nu se oferă nici un motiv pentru care statul nu ar fi solicitat vânzarea întregului lot de casă, dacă acesta ar fi avut suprafața într-adevăr de 3000 m.p., și nu 1900 așa cum s-a reținut.

M. mult, odată ce suprafața de teren pe care se află postul de poliție Grădiștea este toată de 552 m.p., nici aceasta nu corespunde cu suprafața de 785 m.p.

În consecință, constatând că pe terenul pretins de către reclamant, deși nu a făcut în nici un fel dovada că în anul 1955 autorul său ar fi deținut mai mult de 1900 m.p., se află de mai bine de 40 de ani Postul de polițe Grădiștea, instanța reține că admiterea unei eventuale acțiuni în revendicare ar aduce atingere atât unui alt drept de proprietate cât și securității raporturilor juridice.

Instanța reține că un eventual bun ce ar fi fost preluat abuziv, dar care în cauză nu rezultă că într-adevăr ar fi fost preluat, s-ar fi circumscris prevederilor Legii 10/2001, fiind vorba de un teren intravilan, preluat potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 3. lit. b din HG 250/2007.

La fel, reclamantul nu precizează în ce condiții ar fi recăpătat restul suprafeței de teren, dacă în cauză ar fi fost într-adevăr vorba despre o preluare abuzivă.

Totuși, este evident că în anul 1955 s-a reținut că autorul reclamantului avea un teren de 1900 mp, în prezent acesta deține peste 2200 m.p., în temeiul aceluiași titlu.

În consecință, nu rezultă că cei 785 m.p. ar mai fi fost în posesia autorului reclamantului în anul 1955.

Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile deciziei 33/2008, urmează a admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul I. Călărași și va respinge cererea reclamantului ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta U. Grădiștea.

Respinge cererea formulată de reclamantul V. A., CNP_, domiciliat în municipiul București, sector 3, ., ., ., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la reședința sa din comuna Grădiștea, ., în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI GRĂDIȘTEA, județul Călărași, reprezentată prin primar, cu sediul în comuna Grădiștea, . ca îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE prin INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași.

Respinge cererea formulată de reclamantul V. A., CNP_, domiciliat în municipiul București, sector 3, ., ., ., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la reședința sa din comuna Grădiștea, ., în contradictoriu cu MINISTERUL AFACERILOR INTERNE prin INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași ca inadmisibilă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică din data de 9.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. I. B. I.

Red. A.I..

Tehnored.B.I.

Expl. 5/03.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2172/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI