Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 666/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 666/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 144/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 666/2014

Ședința Camerei de Consiliu de la 10 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. I.

Grefier - G. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta . și pe pârâtul C. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită. Fără citare părți.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei, procedura de citare, învederând instanței că pârâtul nu a depus întâmpinare în cauză și că reclamanta prin adresa depusă la dosar învederează că renunță la acțiune întrucât pârâtul a achitat debitul pe care îl avea față de societate și solicită doar obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., admite pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate formularului de cerere și, întrucât pârâta nu a formulat întâmpinare, în temeiul art.1030 alin. 2 C.pr.civ., urmează să se pronunțe în baza actelor aflate la dosarul cauzei.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.01. 2014 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, a chemat în judecată pe pârâtul C. G., domiciliat în municipiul Călărași, ., ., CNP =_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1284.39 lei reprezentând contravaloare servicii prestate /în perioada 28.01. 2011 – 31.10. 2013, la plata sumei de 944.85 lei reprezentând majorări de întârziere și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.

În motivarea cererii se arată că între S.C. E. S.A., în calitate de furnizor și pârât, în calitate de consumator, au existat relații comerciale, în baza cărora aceasta a furnizat apă potabilă și a prestat servicii de canalizare către pârât, conform facturilor anexate.

În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul Cod de procedura civilă.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: situația facturilor restante la 14.11.2013, fisa sintetică la 14.11.2013, contractul nr.4217/F din data de 24.07. 2008, copie CI .C. G., și facturile neachitate.

Pârâtul, deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare, plicul de corespondență cu comunicarea citației fiind restituit, însă așa cum reiese din adresa nr.2379/ din 07.03. 2014 aflată la fila 45 din dosar pârâtul a recunoscut datoria pretinsă și a achitat-o integral

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri,respectiv cele atașate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 24.07. 2008 între S.C. E. S.A. și pârât, a fost încheiat contractul nr. 4217/F, având ca obiect furnizarea de apă potabilă și servicii de canalizare.

Obiectul contractului îl reprezenta astfel cum rezultă din art. 2 din capitolul II al acestuia: furnizarea/ prestarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare.

Plata contravalorii facturii reprezentând serviciile furnizate se face în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către furnizor ( art. 14 alin. 1 din contract), neachitarea de către consumator a facturii în termen de 30 zile de la scadență atrăgând perceperea penalităților de întârziere egal cu nivelul majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit în condițiile Codului de procedură fiscală ( art. 14 alin. 2)

Din facturile fiscale acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea lor (filele 22 – 38 ) instanța reține că pârâtul a beneficiat de servicii în valoare de 1284.39 lei, la care s-au calculat și majorări de întârziere în cuantum de 944.85 lei, facturi ce nu au fost achitate la scadență de debitor.

Întreg debitul menționat anterior a fost achitat de debitor abia la data de 07.03. 2014, astfel cum rezultă din adresa emisă de reclamantă nr. 2379 / 07.03. 2014 de la fila 45 din dosarul cauzei, prin care reclamanta învederează și faptul că renunță la acțiune, întrucât pârâtul a achitat debitul pe care îl avea față de societate.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată instanța reține că prin acțiunea introductivă a fost investită cu 2 capete de cerere,unul din aceste capete de cerere fiind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei .

Raportat la prevederile art.453 alin.1 și 2 C procedură civilă și art.1523 alin.1 litera c din Codul civil, instanța reținând că debitorul era de drept în întârziere urmează a obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 200 lei, reprezentând c/val. taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecarea cauzei de către reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în municipiul Călărași, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_,în litigiul cu pârâtul C. G., domiciliat în municipiul Călărași, ., .. F, ., CNP =_.

Obligă pârâtul către reclamantă la 200 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2014 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

-Jud. D. I. - - G. M. –

Red. D.I.

Tehnored. M.G.

Exp. 4

Azi.11.03. 2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 666/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI