Anulare act. Sentința nr. 2039/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2039/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 1909/202/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2039/2015
Ședința publică din data de 03 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. G. și C. V. și pe pârâtul E. A. B., având ca obiect anulare act, dosar disjuns din dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.06.2015, fiind consemnate în încheierea pronunțată la data menționată, ce face parte integrantă din prezenta sentință când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.07.2015, când în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
I NS T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea reconvențională, disjunsă din dosarul nr._, reclamanții C. G. și C. V. au solicitat anularea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2136/06.08.2009 de B.N.P. C. I. și Șestacovschi F. A..
În motivarea cererii reconvenționale, reclamanții au arătat că față de dispozițiile art. 948 și 954 Cod civil, contractul trebuie anulat pentru incidența erorii obstacol, consimțământul autoarei acestora fiind viciat.
Reclamanții au susținut că autoarea lor nu a avut niciodată probleme cu vederea și că nu a suferit niciodată de paralizie, aspectele consemnate, în acest sens, de notarul public, la momentul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare nefiind conforme cu realitatea.
Au mai arătat reclamanții și că mama acestora știa să scrie și că apreciază că există posibilitatea ca antecontractul menționat să fi fost încheiat de autoarea acestora sub imperiul unei stări de violență morală.
Reclamanții au menționat că la momentul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare, notarul public ar fi trebuit să solicite un certificat medical emis de medicul de specialitate din care să rezulte starea de sănătate a autoarei acestora.
Reclamanții au susținut că, în lipsa unui astfel de certificat medical, antecontractul încheiat este nul absolut.
Reclamanții au precizat și că nu au fost respectate disp. art. 97 din Legea 36/1995, la încheierea antecontractului nefiind prezenți doi martori asistenți, ci doar unul.
În drept, au fost invocate disp. art. 209 din C.proc.civ.
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 287 lei.
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională formulată la data de 27.01.2015, pârâtul E. A. B. a arătat că formularea cererii reconvenționale constituie act de acceptare a moștenirii.
A mai menționat pârâtul că reclamanții nu au precizat în ce constă eroarea obstacol la încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare.
Reclamantul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că antecontractul a fost întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 36/1995 cu modificările în vigoare până la data de 06.08.2009.
S-a precizat că, în raport de dispozițiile art. 52 din Legea 36/1995, nerespectarea oricărei alte dispoziții a art. 49 din Legea 36/1995, cu excepția dispozițiilor art. 49 lit. c), f), j) și k), atrage incidență nulității relative a actului juridic încheiat.
În baza dispozițiilor art. 6 alin. 3 și 4 din Noul Cod Civil, reclamantul a menționat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
În consecință, reclamantul a solicitat instanței să constate, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă că, la data formulării cererii reconvenționale, a intervenit prescripția dreptului la acțiune în anularea antecontractului de vânzare – cumpărare nr. 2139/2009, atât pentru nerespectarea dispozițiilor prev. de Legea 36/1995, cât și sub aspectul încheierii acestuia sub imperiul unei violențe.
În subsidiar, pârâtul a arătat că antecontractul de vânzare – cumpărare s-a încheiat în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul întocmirii acestuia, respectiv Legea 36/1995 cu modificările în vigoare până la data de 06.08.2009.
S-a precizat că în baza disp. Legii nr. 36/1995, notarul public nu avea niciuna din obligațiile menționate de reclamanți prin cererea reconvențională.
Astfel, certificatul medical care să ateste starea de sănătate era necesar, la momentul încheierii antecontractului, doar dacă notarul avea îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale vreuneia din părți.
S-a precizat că notarul public a încheiat antecontractul cu respectarea disp. art. 61 și 62 din Legea 36/1995, amprenta digitală a autoarei reclamanților nefiind nici măcar necesară pentru încheierea valabilă a actului juridic.
S-a menționat și că, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 36/1995, forma în vigoare la momentul încheierii actului juridic, notarul public nu era obligat să autentifice actul în prezența martorilor asistenți.
În ceea ce privește încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare de către autoarea reclamanților sub imperiul unei stări de violență morală, pârâții au arătat că susținerile reclamanților sunt neadevărate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului civil, pe disp. Legii 36/1995 și pe disp. Decretului nr. 167/1958.
La termenul de judecată din data de 03.07.2015, instanța a reținut cauză în pronunțare, atât asupra excepției prescripției extinctive, cât și asupra fondului cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, în principal, asupra excepției prescripției extinctive și, în subsidiar, asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele:
Prin antecontractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 2139/06.08.2009 de B.N.P. C. I. și Șestacovschi F. A., numita C. E. s-a obligat să vândă pârâtului E. A. B., două terenuri arabile situate în extravilanul comunei A. O., . Călărași.
Reclamanții sunt succesorii numitei C. E., care a decedat la data de 26 februarie 2012.
În ceea ce privește prescripția extinctivă, având în vedere data întocmirii antecontractului de vânzare – cumpărare, în baza disp. art. 201 din Legea 71/2011, instanța constată că, în prezenta cauză, sunt aplicabile disp. Decretului privitor la prescripția extinctivă nr. 167/1958.
Totodată, instanța observă că raporturile contractuale dintre părți au luat naștere înainte de . Noului Cod Civil. Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, litigiile privind raporturilor contractuale sunt supuse dispozițiilor Codului civil de la 1864.
Din examinarea cererii reconvenționale, instanța apreciază că reclamanții solicită anularea antecontractului încheiat pentru incidența erorii obstacol, în sensul că datorită considerentelor expuse prin cererea formulată, autoarea acestora nu a realizat ce tip de contract a încheiat, consimțământul acesteia lipsind.
Într-o atare situație, instanța apreciază că sancțiunea care ar putea interveni este nulitatea absolută.
În consecință, întrucât cererea prin care se solicită constatarea nulității absolute a unui contract este imprescriptibilă, instanța va respinge excepția prescripției extinctive invocate de pârât ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei deduse judecății, instanța va aprecia valabilitatea antecontractului încheiat de părți prin raportare la dispozițiile Legii nr. 36/1995, forma în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Astfel, instanța constată că la momentul încheierii antecontractului, notarul public nu avea, în baza Legii nr. 36/1995, obligația de a asigura prezența martorilor asistenți la momentul încheierii actului juridic.
De asemenea, instanța apreciază că aspectele constatate de notarul public cu privire la starea de sănătate și consimțământul numitei C. E., respectiv faptul că aceasta a înțeles cuprinsul actului juridic pe care urma să îl întocmească, fiind de acord cu încheierea acestuia, neputând însă semna din cauza bolii, fac dovada asupra veridicității acestora până la o eventuală probă contrară.
Instanța constată că reclamanții, deși aveau sarcina probei, nu au administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte o situație de fapt diferită de cea reținută de notarului public sau faptul că autoarea acestora ar fi încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare sub imperiul unei violențe de natură morală.
Astfel, instanța constată că interogatoriul formulat de reclamanți nu a conținut întrebări relevante cu privire condițiile încheierii actului juridic, că aceștia nu s-au prezentat la niciun termen de judecată, deși au fost legal citați și că, deși au solicitat administrarea probei testimoniale pentru a-și dovedi susținerile formulate prin cererea reconvențională, nu au indicat numele și adresa martorilor a căror audiere o solicitau, fiind decăzuți din administrarea probei cu martori.
Instanța reține și că martorul G. N., fiind audiat, nu a infirmat constatările notarului public, precizând că numita C. E., la momentul încheierii antecontractului, era bolnavă, nu știa să citească, însă, consideră martorul audiat, că aceasta avea discernământul nealterat la momentul încheierii actului juridic.
Instanța ia act și de faptul că, în baza dispozițiilor Legii nr. 36/1995, notarul public nu avea obligația de a solicita emiterea unui certificat medical cu privire la starea de sănătate a unei persoane decât în ipoteza în care avea îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale acesteia, or, în prezenta cauză nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că numita C. E. ar fi avut o problemă de natură psihică.
Instanța constată și că notarul public a respectat disp. art. 62 din Legea 36/1995, consemnând motivul pentru care numita C. E. nu a putut semna antecontractul de vânzare – cumpărare.
În consecință, instanța apreciază că notarul public a respectat dispozițiile art. 58 și urm. din Legea nr. 36/1995, forma în vigoare la momentul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, având în vedere și că reclamanții nu au dovedit faptul că antecontractul de vânzare – cumpărare ar fi fost încheiat fără respectare dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii actului juridic, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
De asemenea, reclamanții, în calitate de părți căzute în pretenții, în temeiul art. 453 C.proc.civ., vor fi obligați să plătească pârâtului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv contravaloare onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției extinctive invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. G.,domiciliată în mun. Călărași, ., ..1, ., jud. Călărași și C. V., domiciliat în mun. București, ., nr.3, ..2, ., în contradictoriu cu pârâtul E. A. B., domiciliat în mun. București, .. 117, ., sector 2,cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. București, ., nr. 8, .. B, ..ca neîntemeiată.
Obligă reclamanții să plătească pârâtului, în solidar, suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R.-M. N. L. B.
Red./Thred. R.M.N.
Ex. 5/27.07.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2070/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2059/2015.... → |
|---|
