Plângere contravenţională. Sentința nr. 2059/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2059/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 2571/202/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2059/2015
Ședința publică de la 07 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – N. L. P.
GREFIER -Ș. J.
Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. M. S.R.L., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de inspectori antifraudă A. – D. – Direcția Regională A. la data de 25.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care;
Instanța pune în discuție competența instanței și, în temeiul art.131 și art. 94 pct. 4 C.pr.civ. rap la art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.
Conform art. 238 C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze, ca fiind la acest termen.
Instanța, conform art. 237 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ. și 248 C.pr.civ. invocă din oficiu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat sub semnătură și ștampilă reprezentantului legal al petentei la data de 25.03.2015, iar plângerea a fost depusă la instanță în data de 24.04.2015, astfel că plângerea nu a fost formulată în termenul prevăzut de art. 31 din OG 2/2001.
Rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Instanța ia act de solicitarea intimatei din întâmpinare privind comunicarea actelor la sediul său central din mun. București, urmând ca hotărârea pronunțată să fie comunicată și la adresa indicată de intimată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2015 sub nr._, petenta S.C. S. M. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de inspectori antifraudă A. – D. – Direcția Regională A. la data de 25.03.2015.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată fără temei, întrucât aparatul AMEF nu permite din punct de vedere tehnic introducerea detaliată a produselor.
A mai solicitat instanței și să ia în considerare și problemele sociale cu care se confruntă și să dispună înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
Petenta nu și-a întemeiat în drept plângerea.
În dovedirea plângerii formulate, petenta a atașat plângerii procesul-verbal atacat, titlu executoriu, somație și dovada comunicării acestora.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și comunicarea actelor de procedură la sediul său central din mun. București, ., sector 5, București.
În susținerea întâmpinării a atașat copii de pe procesul-verbal atacat, notă explicativă și bonuri fiscale.
Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Instanța a fixat termen de judecată la 07.07.2015 și a dispus citarea contravenientului și a organului care a aplicat sancțiunea menționat în procesul-verbal, conform art. 33 din OG 2/2001.
La termenul de judecată, instanța a invocat și a pus în discuție din oficiu excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale.
De asemenea a luat act de solicitarea A. de comunicare a actelor la sediul său central, urmând ca hotărârea să fie comunicată și la această adresă.
Analizând cu prioritate excepția tardivității invocată din oficiu, conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal .-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de inspectori antifraudă din cadrul A. – D. – Direcția Regională A. la data de 25.03.2015 (f.6), s-a constatat săvârșirea de către petenta S.C. S. M. S.R.L., în cursul lunii martie 2015, a contravenției constând în încălcarea disp. art. 4 alin. 1 și 2 din OUG 28/1999 prin aceea că pe bonurile fiscale emise de AMEF-ul din dotarea punctului de lucru situat în mun. Călărași, ., jud. Călărași, nu se consemnează denumirea exactă a fiecărui bun livrat sau serviciu prestat și nu se pot înscrie pe bonurile fiscale emise codurile de înregistrare în scopuri de TVA la solicitarea beneficiarilor, în procesul-verbal fiind consemnate exemple concrete cu privire la faptele descrise.
Contravenția constatată a fost sancționată conform disp. art. 10 lit. f din OUG 28/1999 cu sancțiunea principală constând în amendă în cuantum de 2000 lei.
Procesul-verbal a fost semnat și ștampilat de reprezentantul legal al petentei, atât în rubrica de luare la cunoștință, cât și alături de mențiunea că nu are obiecțiuni. La finalul procesului verbal se menționează că actul a fost întocmit în 3 exemplare dintre care unul a fost înmânat contravenientului la 25.03.2015. Sub această mențiune a fost aplicată ștampila petentei, iar reprezentantul legal al acesteia a semnat pentru primirea unui exemplar.
În procesul-verbal se menționează expres faptul că împotriva acestuia se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Plângerea a fost formulată și depusă la instanță la data de 24.04.2014, probabil după ce petenta a primit somația și titlul executoriu fiscal pentru plata amenzii (f.7-9).
În drept, la soluționarea excepției tardivității, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform căruia „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Coroborând prevederile legale menționate cu cele ale art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 în care se stabilește că instanța, înainte de a proceda la examinarea plângerii pe fond, este obligată să verifice dacă aceasta a fost introdusă în termenul legal, se constată că termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 este un termen legal imperativ, efectele nerespectării acestui termen fiind reglementate de art. 103 alin. 1 C.pr.civ., conform căruia „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Având în vedere faptul că actul de constatare a fost înmânat reprezentantului legal al petentei la data de 25.03.2015, precum și faptul că petenta nu a contestat comunicarea și a atașat plângerii procesul-verbal atacat, instanța constată că termenul de contestare a procesului-verbal a început să curgă la 25.03.2015, iar ultima zi a termenului legal de contestare de 15 zile a fost data de 10.04.2015.
Cum plângerea a fost depusă la instanță pe 24.04.2015, iar petenta nu a invocat și dovedit o cauză de repunere în termen, instanța constată că plângerea a fost introdusă după expirarea termenului legal imperativ prev. de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, situație în care intervine sancțiunea decăderii, astfel că plângerea este tardiv formulată.
Pentru motivele arătate, instanța urmează să admită excepția tardivității formulării plângerii și, pe cale de consecință, să respingă plângerea petentei ca tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii invocată din oficiu.
Respinge, ca tardiv introdusă, cererea având ca obiect plângerea contravențională formulată de petenta S.C. S. M. S.R.L., cu sediul în Călărași, Prel.București, nr.32, ., ., Nr.J_, în contradictoriu cu intimata A. – D. – Direcția Regională A., cu sediul în București, ., sector 5, CUI_, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de inspectori antifraudă din cadrul intimatei la data de 25.03.2015.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L. P. Ș. J.
Red. N.L.P.
Tehnored.Ș.J.
Ex.5/azi 17.07.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 2039/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2051/2015.... → |
|---|








