Anulare act. Sentința nr. 242/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 242/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 8907/202/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
Sentința civilă Nr. 242/2015
Ședința publică din 23 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A. T.
Grefier D. C-tina M.
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect „anulare act – constatare nulitate absolută raport de expertiză” formulată de reclamanta S.C. A. IMPEX S.R.L. împotriva pârâtului P. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat: d-l C. G., administratorul reclamantei, personal, legitimat cu CI ., nr._, asistat de av. M. M. în baza împuternicirii avocațiale nr._, aflată la fila 70 din dosar și pârâtul, personal, legitimat cu CI ., nr._, asistat de av. M. M. în baza împuternicirii avocațiale nr._, aflată la fila 85 din dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Av. M. M., având cuvântul pentru reclamantă, învederează instanței că împotriva societății nu s-a deschis procedura de insolvență, depune la dosar copie de pe sentința civilă nr. 339/2014 a Tribunalului Călărași și precizează că aceasta nu este definitivă, aflându-se în calea de atac la C.. Mai depune la dosar și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată în dosarul nr. 1367/P/2012 la data de 20.06.2012.
Av. M. M., având cuvântul pentru pârât, solicită ca reclamanta să precizeze valoarea obiectului cererii în vederea stabilirii timbrajului.
Instanța, apreciază că taxa de timbru aferentă prezentei cereri este în cuantum de 20 lei, conform disp. art. 27 din OUG 80/2013, pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării acesteia și lasă cauza la a doua strigare.
Cauza a fost reluată la a doua strigare.
Av. M. M., având cuvântul pentru reclamant, face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 de lei.
Instanța acordă cuvântul părților pe excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de pârât prin întâmpinarea formulată.
Av. M. M., având cuvântul pentru pârât, solicită admiterea excepției invocate întrucât actul a cărui anulare se solicită nu este un act juridic, ci este o probă într-un proces penal, care are modalitățile sale de a fi desființată ori completată, în cadrul procesului penal nefiind formulate obiecțiuni împotriva expertizei și nu au denunțat-o ca fiind falsă. De asemenea, precizează că formularea cererii este ambiguă, fiind indicat temeiul de drept corespunzător procedurii falsului din fața instanței civile.
Av. M. M., având cuvântul pentru reclamant, învederează instanței că aspectele constatate de expert se însumează într-un raport de expertiză producător de consecințe juridice, iar expertiza efectuată de sora pârâtului este un astfel de înscris. Precizează că s-au formulat obiecțiuni împotriva expertizei însă cum instanța nu are cunoștințe de specialitate, este ținută de concluziile raportului până la constatarea falsului și că a formulat o plângere penală pentru fals însă s-a stins acțiunea penală pentru că a decedat făptuitorul. Apreciază că decizia nr. 15/2005 a ICCJ este aplicabilă în cauză și învederează că a formulat o acțiune de revizuire care a fost respinsă pe motiv că nu există o hotărâre de desființare a înscrisului. Față de cele expuse, solicită respingerea excepției invocate de pârât, admiterea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
Av. M. M., având cuvântul pentru pârât, învederează instanței că nu există la dosar dovada că ar fi formulat plângere penală. Depune la dosar chitanța cu care a fost achitat onorariul de avocat și solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției inadmisibilității.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 28.11.2014, sub nr._, reclamanta S.C. A. IMPEX S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. P. constatarea faptului că expertiza judiciară întocmită de exp. P. L. în dosarul penal nr._ este în totalitate un înscris fals și mincinos care nu corespunde realității precum și constatarea nulității absolute a raportului de expertiză judiciară întocmit de experta P. L. în dosarul penal nr._ .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că expertiza a cărei anulare se cere a influențat în mod hotărâtor soluția pronunțată de instanță, iar experta, cu bună știință și rea-credință a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând date și împrejurări utile cauzei, ceea ce a condus la denaturarea realității contabile și gestionare a firmei.
A mai precizat reclamanta că toate hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul penal nr._ se bazează exclusiv pe expertiza judiciară amintită, care a condus la condamnarea pe nedrept a administratorului societății.
A arătat și că a formulat plângere penală împotriva expertei, însă s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că a intervenit decesul făptuitorului, și pentru că acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, reclamanta solicită ca cercetarea și dovedirea falsului să se realizeze de către instanța civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 308 C.proc.civ.
la data de 11.12.2014 pârâtul P. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, arătând că expertiza nu este un act juridic în sensul codului civil, ci o probă, iar calea judiciară pentru desființarea expertizei este cea a obiecțiunilor. Se mai arată că procedura falsului în fața instanței civile și expertiza în procesul penal sunt instituții diferite.
La data de 30.12.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârât întrucât expertiza are caracterul unui înscris producător de consecințe juridice, fiind supus rigorilor aplicabile unui act juridic. Apreciază că raportul de expertiză face dovada până la declararea falsului, pentru combaterea acestuia fiind necesară înscrierea în fals, raportul de expertiză având natura unui înscris autentic.
Reclamanta a învederat că pe parcursul procesului au fost formulate obiecțiuni care au fost admise de instanță, însă expertul a refuzat să răspundă sau și-a menținut părerea inițială, iar instanța nu a avut posibilitatea să cenzureze răspunsurile expertului întrucât nu avea pregătirea necesară în domeniul contabil.
În drept a invocat art. 201 alin.2 C.proc.civ.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Instanța constată că prin prezenta acțiune au fost invocate mai multe instituții de drept - penal și civil deopotrivă, însă se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru niciuna dintre căile procesuale identificate.
Astfel, temeiul de drept al acțiunii este art. 308 din noul C.proc.civ., care are denumirea marginală „Cercetarea falsului de către instanța civilă” și care se regăsește în „Cap. IX. Verificarea înscrisurilor„ din „Subsecțiunea a 3-a. Probele” a Secțiunii a 2-a (Cercetarea procesului) din Cartea a II-a(Procedura contencioasă) a Codului de procedură civilă. Art. 308 C.proc.civ. are următorul conținut: „În cazul în care, potrivit legii, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă.”
Art. 308 se interpretează împreună cu art. 307 C.proc.civ., care se referă la procedura de urmat în situația în care, un înscris folosit într-un proces civil (dispoziția legală se regăsește în Codul de procedură civilă) este denunțat ca fals, fiind indicat și autorul falsului, situație în care instanța (învestită cu soluționarea unei cauze civile) înaintează înscrisul denunțat ca fals parchetului competent pentru cercetarea falsului.
Din reglementarea amintită se desprinde, inevitabil, concluzia că procedura cercetării falsului de către instanța civilă prev. de art. 308 C.proc.civ. este un incident procedural, a cărui existență nu poate fi concepută distinct de cea a unui litigiu pendinte. De asemenea, procedura falsului incidental este aplicabilă doar înscrisurilor, ca mijloace de probă într-un proces civil, raportul de expertiză reprezentând un mijloc de probă distinct, conform art. 250 C.proc.civ.
Cele două mijloace de probă – înscrisurile și expertiza – nu se suprapun și nu pot fi confundate pe considerentul că amândouă sunt tipărite pe un suport material. Sub acest aspect, în viziunea Codului de procedură civilă, înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile prevăzute de lege. În niciun caz expertul nu este învestit cu autoritate publică, iar instanța, prin administrarea probei cu expertiză, nu autentifică acest raport. Pe de altă parte, expertiza reprezintă modalitatea în care pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța cunoaște părerea unor specialiști din diferite domenii.
Așadar, în raport de dispozițiile legale amintite, cererea reclamantei prin care solicită constatarea ca fals și a nulității absolute a unui raport de expertiză întocmit într-o cauză penală, este inadmisibilă pe calea procedurii prev. de art. 308 C.proc.civ.
O altă instituție de drept (procesual penal de această dată) invocată de reclamantă ca fiind aplicabilă în cauză, este cea prevăzută de art. 14 alin.3 lit. a din C.proc.pen. (1968).
Prin Decizia nr. XV/21.11.2005 pron. de ICCJ în Recurs în interesul legii s-a stabilit că, în aplicarea art. 14 alin.3 lit. a din C.proc.pen. (1968), în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri aceeași acțiune aparținând părților.
Pentru aceleași considerente, instanța apreciază că art. 14 alin.3 lit. a din C.proc.pen. (1968) nu poate fi aplicabil în cazul unei expertize, atât timp cât modalitatea de reparare a pagubei în cadrul acțiunii civile din procesul penal prin desființarea totală ori parțială a unui înscris privește înscrisul în accepțiunea Codului penal, respectiv un înscris oficial (înscris care emană de la o persoană juridică din cele la care se referă art. 176 C.pen) sau sub semnătură privată (înscris semnat apt să producă consecințe juridice între particulari), or raportul de expertiză nu se încadrează în niciuna din aceste situații. Raportul de expertiză judiciară este doar mijlocul prin care instanța ia cunoștință de părerea experților dintr-un anumit domeniu.
Instanța va înlătura ca nefondate susținerile reclamantei în sensul că lipsa de pregătire a judecătorului fondului din dosarul nr._ a condus la respingerea obiecțiunilor formulate, luând în considerare faptul că tocmai pe calea expertizei sunt aduse la cunoștința instanței informații din alte domenii pe care aceasta le poate utiliza în soluționarea unei anumite cauze, iar partea nemulțumită de concluziile expertizei poate solicita, motivat, efectuarea unui supliment ori a unei contraexpertize. Eventualul refuz al primei instanțe de a soluționa aceste cereri putea fi corijat în căile de atac formulate de către reclamantă în dosarul penal nr._, ținând cont că dosarul a parcurs trei cicluri procesuale.
De asemenea, reclamanta se află în eroare când afirmă că instanța este legată de constatările experților cuprinse în raportul de expertiză până la înscrierea în fals întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, expertiza nu este un înscris oficial, ci o probă a cărei valoare probatorie este apreciată de instanță coroborat cu alte probe administrate în respectiva cauză.
Motivele invocate de reclamantă prin prezenta cerere de chemare în judecată ar putea fi încadrate, în opinia instanței, în prevederile art. 453 lit. b) C.proc.pen., având în vedere că se tinde la înlăturarea unei expertize judiciare efectuate în cauza penală amintită, însă instanța constată că reclamanta a uzat de două ori de calea de atac extraordinară a revizuirii, cererile de revizuire fiind respinse (decizia penală nr. 241/05.02.2013 pron. de C. – Secția A II -A PENALĂ în dos. nr._ și decizia penală nr. 1695/R/20.09.2013 pron. de C. – Secția A II -A PENALĂ în dos. nr._ – informații preluate din ECRIS).
Sub acest aspect, instanța constată că cererile de revizuire nu au fost respinse pentru că nu există hotărârea instanței civile de desființare a expertizei, cum în mod eronat apreciază reclamanta. Cererea de revizuire întemeiată pe art. 394 lit. c) C.proc.pen. 1968 a fost respinsă întrucât nu există o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se declare fals un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, or, după cum s-a arătat mai sus, între înscris și expertiză, ca probe în procesul penal, nu se poate pune semnul egalității.
În schimb, a fost analizat, inclusiv de către instanța de recurs, motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C.proc.pen. 1968, revizuirea fiind respinsă cu motivarea că săvârșirea mai multor infracțiuni de către expert nu pot duce la dovedirea nelegalității sau netemeiniciei hotărârii penale, întrucât nu au fost singurele probe care au stat la baza pronunțării hotărârii pe fond.
Așadar, este inadmisibilă acțiunea reclamantei prin care solicită anularea unei expertize dispuse într-o cauză penală soluționată definitiv, pe calea prev. de art. 308 C.proc.civ. ori cea prev. de art. 14 alin.3 lit. a din C.proc.pen. (1968).
În temeiul art. 451 alin.2 C.proc.civ., instanța va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 1000 lei, apreciind că în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat (cauza s-a soluționat la primul termen de judecată, singurul act întocmit de acesta fiind întâmpinarea), este excesivă obligarea reclamantei la plata sumei de 1500 lei cu titlu de onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârât.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. IMPEX S.R.L., cu sediul în Călărași, . G (M15), ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. P., cu domiciliul în Oltenița, . nr. 90, jud. Călărași.
Obligă reclamanta către pârât la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2015.
Președinte, Grefier,
T. C. A. M. C-tina D.
Red. TCA
Dact. MD
Ex.5/09.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 65/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 285/2015.... → |
|---|
