Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2128/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2128/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 2673/202/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2128/2015

Ședința camerei de consiliu de la 16 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. O. A.

Grefier I. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A. în contradictoriu cu pârâta P. M., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 167 C.proc.civ. rap. la art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă instanța o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 29.04.2015 sub nr._, reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, nr. 39; ., CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_/2007, cont bancar RO54CITI_1019, a chemat în judecată pe pârâta, P. M., domiciliată în .. 27; ., CNP_, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5147,52 lei reprezentând contravaloarea prestării servicii prestate ( energie electrică) pe perioada 24.05._13, precum și la plata accesoriilor, în cuantum de 291,55 lei reprezentând: 231,38 lei - penalități de întârziere aferente debitului și 160,17 lei - taxă debranșare/rebranșare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că între ea, în calitate de furnizor și pârâtă, în calitate de consumator, au existat relații comerciale,conform contractului nr._/15.11.2011, în baza cărora i-a furnizat energie electrică, conform facturilor anexate, facturi ce cuprind atât contravaloarea serviciilor prestate, cât și majorări de întârziere.

A mai menționat că pentru neîndeplinirea în termen a obligației de plată a facturilor, furnizorul este îndreptățit să pretindă plata unor penalități de întârziere, în cuantum de 0,05% (la nivelul dobânzii pentru plata obligațiilor bugetare), calculate începând cu prima zi după data scadenței.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri, în copie: centralizatorul facturilor neachitate (fila nr.15), situația facturilor restante (fila 16), lista creanțe la zi (filele nr. 17-18), confirmare de primire, somația nr. 102/11.04.2014, notificare de reziliere nr. 1328/07.10.2013, contractul nr._/15.11.2011 și facturile neachitate (filele nr. 24 – 28).

Cererea a fost legal timbrată.

Având în vedere imposibilitatea comunicării actelor de procedură către pârâtă, citată la domiciliul indicat de reclamantă, cât și la cel rezultat în urma verificărilor efectuate în baza de date a Direcției Evidența Persoanelor București, instanța a dispus citarea acesteia prin publicitate lărgită.

La data de 08.06.2015 reclamanta a făcut dovada publicării citației emisă pe numele pârâtei într-un ziar de largă răspândire.

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 15.11.2011 între reclamantă și pârâtă, a fost încheiat contractul nr._, având ca obiect furnizarea de energie electrică.

Conform contractului încheiat între părți, furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate și să aplice majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea lor.

Din facturile fiscale acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea lor (filele 24-28), instanța reține că pârâta a beneficiat în perioada 24.05._13 de prestării servicii în valoare de 5147,52 lei .

Cum pârâta nu a achitat c/valoarea serviciilor furnizate la scadență, conform prevederilor contractuale, au fost calculate penalități de întârziere pentru facturile emise în perioada anterior amintită în valoare totală de 231,38 lei.

Instanța observă că raporturile contractuale dintre părți au luat naștere după . Noului Cod Civil. Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prezentul litigiu va fi soluționat în baza dispozițiilor Noului Cod Civil.

În drept, potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.

Instanța reține regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.

Totodată, instanța reține, din economia dispozițiilor art. 1350 cod civil că, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea obligației de plată sau existența unei cauze exoneratoare de răspundere dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1351 și urm. Cod civil.

Instanța constată că pârâta și-a asumat obligația de a achita facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, așa cum rezultă din art. 11 alin. 1 din contractul încheiat de părți.

Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența unei obligații de plată în sarcina pârâtei, iar aceasta nu a răsturnat prezumția de culpă ce s-a născut în sarcina sa, neadministrând nicio probă în acest sens.

Instanța consideră că reclamanta a făcut dovada neîndeplinirii de către pârâtă a unei obligații contractuale asumate de aceasta, că datorită neîndeplinirii respectivei obligații i s-a produs un prejudiciu, între neîndeplinirea obligațiilor contractuale și prejudiciul produs existând legătură de cauzalitate.

În consecință, instanța o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 5147,52 lei reprezentând contravaloarea serviciilor furnizat de către reclamantă pentru perioada 24.05._13.

Totodată, instanța apreciază că părțile au inserat în contractul încheiat, prin art. 11 alin. 2, o clauză penală prin care au stabilit anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamantă în ipoteza executării cu întârziere a obligației asumate de către pârât.

Cum pârâta nu și-a respectat obligația de a achita contravaloarea facturilor emise, instanța apreciază că reclamanta, a solicitat, în mod întemeiat, obligarea acesteia la plata de majorărilor de întârziere. Astfel, instanța o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 231,38 lei.

În plus, conf. art. 11 din contractul încheiat între părți, raportat la disp. art. 200 al. 5 din HG 1007/2004, reclamanta este în drept să întrerupă furnizarea de energie electrică, dacă pârâtul nu plătește c/val. ei, iar cheltuielile ocazionate de deconectare contor, în cuantum de 160,17 lei, sunt în sarcina acestuia.

În concluzie, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A. și o va obliga pe pârâtă la plata sumei totale de 5147,52 lei reprezentând c/val. servicii prestate, precum și la plata sumei de 391,55 lei reprezentând accesorii.

Totodată, instanța, în temeiul art. 1031 rap. la art. 453 C.proc.civ, o va obliga pe pârâtă, în calitate de parte căzută în pretenții, să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București; Calea Floreasca; nr. 39; ., CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_, cont bancar RO54CITI_1019, împotriva pârâtei P. M., domiciliată în Condeești; .. 27; ., CNP_.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei totale de 5147,52 lei reprezentând c/val. servicii prestate, precum și la plata sumei de 391,55 lei reprezentând accesorii.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. N. O. B. I.

.

Red.A .N.O.

Tehnored. B.I.

Expl. 4/27.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2128/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI