Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1268/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1268/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 8984/202/2014
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1268
Ședința publică din data de 29.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – O. V.
GREFIER – V. G.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. KSI România SRL. în contradictoriu cu pârâtul S. I., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Fără citarea părților, conform art. 1029 C.p.c
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, învederându-se prezența la dosar a precizărilor la acțiune depuse de reclamantă, după care;
Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, în baza art. 258 raportat la art.255 C. procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
- PROCEDURA
1.Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2014 sub nr._, reclamanta S.C. E. KSI România SRL cu sediul în București, .. 10 A, sector 2, CUI_, J40/_/2002, a chemat în judecată pe pârâtul S. I., domiciliat în Călărași, ..17, ., ., CNP_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 581,89 lei preț reprezentând facturi restante, penalități de întârziere în cuantum de 581,89 lei și dobânzi legale de 102,65 lei.
În motivarea cererii reclamanta arată că între Orange România SA și pârât s-a încheiat contractul de telecomunicații integrate nr._/28.10.2011 în baza căruia i-a fost atribuit acestuia codul de abonat_ în baza căruia au fost emise mai multe facturi.
A mai arătat că pârâtul nu a achitat facturile emise de ORANGE ROMANIA S.A., motiv pentru care au fost calculate penalități conform contractului până la concurența debitului principal, iar apoi s-au calculat dobânzi legale, conform OG 9/2000 și OG 13/2011.
În motivele atașate cererii, reclamanta a susținut că dreptul de creanță deținut de ORANGE ROMANIA S.A. față de debitor, rezultat din contractul de abonament a fost cesionat către E. KSI Romania S.R.L., care a achiziționat creanța în nume propriu, în calitate de comisionar pentru două persoane juridice străine.
Reclamanta a arătat că cesiunea este supusă prevederilor Noului Cod Civil, potrivit prevederilor art. 177 din Legea 71/2011 și că aceasta a devenit opozabilă debitorului-pârât prin publicarea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și prin notificare printr-un înscris cu dată certă.
A mai precizat reclamanta că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului cu clientul său, prin notificări și apeluri telefonice, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul Cod de procedura civilă.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie: contract de abonament, facturi restante emise, modul de calcul al debitului, copie carte de identitate și copii certificate din Arhiva Electronică de Garanții Reale mobiliare pentru dovada cesiunii.
Pârâtului, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat formularul de răspuns.
Instanța a fixat termen de judecată cu citarea părților.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
II. ÎN D.
A. Reglementări incidente privitor la procedura de judecată
2. Speței de față îi sunt incidente următoarele texte legale:
Potrivit art.1025 alin.1 C.p.c. procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică când valoarea cererii fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.
Conform art.1027 alin.1 C.p.c. competența de a soluționa cererea în prima instanță aparține judecătoriei.
Art.1028 alin.1 și C.p.c. prevede că declanșarea procedurii se face prin completarea formularului de cerere aprobat prin ordin al ministerului justiției.
Potrivit art.1029 alin.1 procedura cu privire la cererile de valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu iar conform alin.2 instanța poate dispune înfățișarea părților dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părți.
Art.1031 alin.1 C.p.c. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată iar potrivit alin.2, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoarea disproporționată în raport de valoarea cererii.
B. Soluția instanței
3. Analizând materialul probator administrat în cauză actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între ORANGE ROMÂNIA S.A și pârât s-a încheiat la data de 28.10.2011, contractul nr._, pe o durată inițială de 24 luni, în baza căruia ORANGE ROMÂNIA S.A s-a obligat să furnizeze pârâtului serviciile din pachetul Orange achiziționat de client în schimbul plății contravalorii acestora. În aceeași zi s-a încheiat actul adițional nr._/28.10.2011 având ca obiect realizarea procesului de portare a numererlor solicitate de client (filele 42 – 71).
În temeiul contractului menționat, ORANGE ROMÂNIA S.A, pentru plata contravalorii serviciilor prestate a emis, următoarele facturi fiscale care nu au fost achitate (filele 15-41):
Nr. factură | Data emiterii | Data scadenței | Valoare neachitată (lei) |
JAE_ | 12.09.2011 | 26.09.2011 | 318,28 |
JAE_ | 12.08.2011 | 26.08.2011 | 164,09 |
JAE_ | 12.08.2011 | 26.08.2011 | 159,67 |
ORANGE ROMÂNIA S.A a cesionat dreptul de creanță provenind din contractul de abonament față de debitorul S. I. către E. KSI ROMÎNIA S.R.L. în data de 27.09.2012 (contract de cesiune de creanță – filele109 – 150 și fila 204).
Potrivit dispozițiilor art. 249 C.p.c. „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Reclamanta a atașat la dosarul cauzei, contractul seria_/28.10.2011, cu nume client S. I., clauze contractuale de bază dar și termenii și condițiile generale pentru abonamentele Orange, înscrisuri care nu sunt semnate de client – pârâtul S. I..
La dosarul cauzei au fost depuse copie a facturilor fiscale emise pe numele pârâtului și care au fost expediate acestuia prin intermediul poștei.
Având în vedere contractul nr._/28.10.2011, facturile fiscale menționate anterior și că reclamanta beneficiază de prezumția relativă de culpă a debitorului contractual, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1548 C.civ., instanța reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile privind debitul principal în cuantum de 581,89 lei reprezentând servicii de telefonie prestate și neachitate.
Pârâtul nu a făcut însă proba contrarie prezumției, prin dovedirea plății sumelor solicitate de către reclamantă, astfel încât instanța va reține că pârâtul S. I., nu și-a executat obligația de plată a contravalorii serviciilor de telefonie în cuantum de 581,89 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere, instanța îl va respinge ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1270 C.civ., părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.
Clauza penală trebuie stabilită convențional, fiind obligatoriu acordul debitorului – pârât.
Un contract este valabil încheiat când acordul părților este exprimat și materializat cu respectarea condițiilor legale și există ca instrumentum atunci când înscrisul constatator, ca suport material al actului juridic, poate face proba deplină a pretențiilor asumate.
Înscrisurile depuse la dosar (termenii și condițiile generale pentru abonamentele Orange în care este prevăzută) nu îndeplinește condițiile legale (semnarea înscrisului – clauze contractuale de bază nefiind suficientă), din moment ce acestea nu sunt semnate de către persoana care se obligă, respectiv de către beneficiar – pârâtul S. I..
Prin urmare, reclamanta nu a probat acordul de voință al pârâtului debitor pentru penalitățile de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, deși sarcina probei îi revenea conform art.249 C.p.c..
De altfel, în înscrisul depus la dosarul cauzei, de către reclamantă la punctul 1.9 alin.4 (fila 53) se prevede că în caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru neplata facturii conform art.5 din Clauzele contractuale de bază, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalități și va datora penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii până la data achitării integrale a sumelor datorate către Orange România, cuantumul sumelor datorate putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Or, reclamanta calculează penalitățile de întârziere conform unei clauze inexistente (față de înscrisurile atașate la dosarul cauzei), respectiv 0,5% pe zi întârziere dar până la concurența debitului principal (de 581,89 lei).
În plus, instanța reține că în cazul obligațiilor comerciale care au ca obiect o sumă de bani, deși există o mai mare liberalitate în determinarea cuantumului penalităților, trebuie stabilită o corelație directă cu nivelul dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru credite acordate comercianților.
Or, în speță, instanța observă că penalitatea de 0,5% pe zi de întârziere corespunde unei dobânzi anuale de 182,50% pe an, în timp ce dobânda bancară comercială bancară pentru persoane juridice este de 15-20% pe an.
Prin urmare, instanța apreciază că această clauză creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel că disp. art.6 din actul normativ menționat, sunt incidente în cauză.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata dobânzilor legale aferente debitului, pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei sume ce compune debitul principal și data plății integrale a acestuia, instanța urmează a-l respinge ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art.1 din OG nr.13/2011, dobânda are caracter de daune-interese moratorii, fiind stabilită ca o sancțiune pentru întârzierea la executarea unei obligați bănești de către debitor. În ceea ce privește dobânda legală, aceasta se va aplica în cazul în care obligația principală asumată prin contract este purtătoare de dobânzi, însă părțile nu au stabilit cuantumul acestora, conform art.2 din același act normativ.
În speță, se pretinde (dar nu se probează) că părțile au stabilit penalități în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, acestea constituind o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditorul reclamant, fixându-se anticipat valoarea acestuia. Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neachitarea la timp a debitului nu pot fi cumulate penalități de întârziere cu dobânda legală. Evaluarea anticipată a prejudiciului prin stabilirea unui procent de 0,5%/ zi de întârziere, prin acordul părților, acoperă atât pierderea suferită (damnum emergens) cât și beneficiul de care creditoarea a fost lipsită (lucrum cessans), fiind o reparare integrală.
Pentru motivele expuse, având în vedere că reclamanta nu a formulat cererea referitoare la dobânda legală în subsidiar (în cazul neacordării penalităților de întârziere) modalitatea de calcul în concret a dobânzii legale nefiind depusă la dosarul cauzei, instanța va respinge capătul de cerere referitor la dobânda legală, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.p.c., coroborat cu art.1031 C.p.c., partea care pierde procesul, urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens.
În consecință instanța va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii admise, în cuantum de 50 lei constând în taxa judiciară de timbru (fila 3 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. E. KSI România SRL. cu sediul în București, .. 10 A, sector 2, împotriva pârâtului S. I., domiciliat în Călărași, ..17, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 581,89 lei, reprezentând debit principal.
Respinge capetele de cerere privitoare la penalitățile de întârziere și dobândă legală, ca neîntemeiate.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
O. V. V. G.
Red.O.V.
Tehnored. V.G.
Ex.4/ 22 .05.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1235/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








