Contestaţie la executare. Sentința nr. 1080/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1080/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1080/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1080
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. A.
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de debitoarea contestatoare . Călărași împotriva formelor de executare pornite la cererea creditoarei C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P.- C..
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru contestatoarea debitoare av. I. C. lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier după care ;
Instanța ia act că nu mai sunt alte probe de administrat sau cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av I. C pentru contestatoare având cuvântul solicită admiterea acțiunii, anularea formelor de executare pentru motivele invocate în acțiune., respectiv pentru faptul că autoturismul nu le mai aparținea acesta fiind vândut la data de 23.09.2011; articolul în baza căruia s-a dispus obligarea la taxa de drum a fost abrogat și conform deciziei Înaltei Curți procesele verbale nesemnate olograf de agentul constatator sunt lovite de nulitate.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 02.02.2015, contestatoarea . cu sediul în Călărași ., .. H,. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. I. C. cu sediul în Călărași . 5, .,. Jud. Călărași, formulează contestație la executare împotriva executării silite începută împotriva societății de Biroul Executori Judecătorești Asociați C. V. și A. D. la cererea creditoarei C.N.A.D.N.R.- S.A.- Prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. cu sediul în C., .. C.,, prin înștiințarea și somația mobiliară nr_/19.01.2015, solicitând anularea formelor de executare; să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații și restituirea taxei de timbru și a cauțiunii.
Motivându-și cererea contestatoarea arată că intimata creditoare C. SA – Prin Direcția Regională de Drumuri și poduri C. a pus în executare titlul executor reprezentat de procesele verbale de constatare a contravențiilor . nr._/31.01.2012; . nr._/22.02.2012; . nr._/21.03.2012; . nr._/10.04.2012; . nr._/31.01.2012; . nr._/22.02.2012; . nr._/10.04.2012; . nr._/31.01.2012; . nr._/22.02.2012; . nr,_/10.04.2012 ; . nr._/2.05.2012; . nr._/15.05.2012 și . nr_/2.05.2012 ; pentru suma totală de 416 euro reprezentând despăgubire pentru lipsa rovinietei și 1120,92 lei cheltuieli de executare, executarea făcând obiectul dosarului de executare nr_/19.01.2015 al B. C. V. și M. A. D. – București.
Mai arată contestatoarea că susmenționatele procese verbale de contravenție care reprezintă titlurile executorii au fost întocmite în mod nelegal pe numele societății și aceasta pentru că la data de 23.09.2011 autoturismul depistat în trafic circulând fătă rovinietă a fost radiat din evidențele fiscale cum și din evidența societății ; că acest aspect a fost adus la cunoștință creditoarei la data de 5 iulie 2012, care a recunoscut că nu a făcut nici o verificare privind deținătorul autoturismului nr_ după data de 18.09.2011.
Mai precizează contestatoarea că în această situație în sarcina acesteia nu pot fi reținute decât contravențiile săvârșite anterior acestei date și reținute prin procesele verbale încheiate la data de 16 august 2011; 18 august 2011, 3 sept 2011 și 18.09.2011; contravaloarea taxei de folosire a drumului potrivit acestor titluri executorii fiind în sumă de 180 euro ; sumă pentru care este legală executarea.
Se mai arată că în raport de suma datorată respectiv 180 euro, trebuie diminuate și cheltuielile de executare.
În opinia contestatoarei în cauză sunt aplicabile dispoz OG 15/2002 care potrivit art.8 au fost abrogate alin.3 și 3 ind. 1 cum și art.6, contestatoarea beneficiind de prevederile legii mai favorabile.
În drept au fost invocate dispoz art. 711, art. 713 și urm Cod pr civ.
În dovedirea contestației contestatoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri sens în care au fost depuse adresa nr 136/28.06.2012 prin care contestatoarea aduce la cunoștință creditoarei intimate împrejurarea că autovehiculul categoria B înmatriculat sub nr_ nu mai este proprietatea firmei B. M. începând cu data de 19 sept 2011 acesta fiind înstrăinat conform facturii nr 15 /16.09.2011 și a procesului verbal de scoatere din evidența fiscală eliberata de Primăria mun. Călărași la data de 23 sept 2011, copia facturii nr 15 /16.09.2011 emisă de . din care rezultă că autoutilitara marca L. înmatriculat sub nr_ numitului A. V., domiciliat în ..
De asemenea a fost depus somația mobiliară emisă în copie dosarul de executare nr_/19.01.2015 B. C. V. și M. A. D. – București.
La data de 19.02.2015 instanța la cererea debitorului contestator a admis cererea de suspendare a executării silite în contradictoriu cu creditoarea CNDNR SA – D. C. și a dispus suspendarea executării silite începută în dosarul de executare nr_/2012 al B. C. V. și M. A. D. – București, până la soluționarea contestației la executare.
De menționat că, cauțiunea în sumă de 100 lei depusă de contestator a fost înregistrată în registrul de Valori a Judecătoriei Călărași la poziția 12/2015.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de contestatoare instanța reține în fapt următoarele: prin procesele verbale de contravenție . nr._/31.01.2012; . nr._/22.02.2012; . nr._/21.03.2012; . nr._/10.04.2012; . nr._/31.01.2012; . nr._/22.02.2012; . nr._/10.04.2012; . nr._/31.01.2012; . nr._/22.02.2012; . nr,_/10.04.2012 ; . nr._/2.05.2012; . nr._/15.05.2012 și . nr_/2.05.2012, contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională și la plata tarifului de despăgubire în cuantum total de 416 euro reținându-se că în perioada sept 2011 mai 2012 a circulat cu autoutilitara marca L. înmatriculat sub nr_ pe drumurile publice fără a dețină rovinieta valabilă pe rețeaua de drumuri naționale din România, faptă care potrivit art. 8 alin.1 din OG 15/2002 constituie contravenție.
pentru executarea titlurilor executorii reprezentat de susmenționatele procese verbale de contravenție creditoarea C. SA s-a adresat B. C. V. și M. A. D. – București, cu cerere de executare silită, cauza formând obiectul dosarului_/2014 .
Judecătoria Călărași încuviințează executarea silită a titlurilor executorii în discuție prin încheierea pronunțată la data de 5.12.2014 pentru suma de 416 euro reprezentând c/val tarifului de despăgubiri la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării.
Prin încheierea nr 2 din 19 ian 2015 executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare în cuantum de 1120,92 lei.
debitoarea contestatoare a fost somată la data de 19 ian 2016 să achite debitul.
Potrivit art. 711 al 1 c.p.c împotriva executării silite a încheierilor date de executorul judecătoresc precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare.
De asemenea se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare în condițiile legii iar potrivit alin.2 dacă nu s-a utilizat procedura prev. de art. 443 c.p.c se poate face contestație la executare și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
În speță urmează a se observa că numita contestatoare a avut cunoștință de existența tuturor proceselor verbale de contravenție pe care nu le-a contestat în termen de 15 zile de la data comunicării,astfel că acestea au devenit titluri executorii.
Contestatoarea nu a făcut dovada că la data înstrăinării autoturismului 16.09.2011, nu a făcut demersurile necesare împreună cu noul proprietar pentru radierea și implicit înmatricularea autoturismului pe numele noului proprietar și în plus nu a adus la cunoștință Serviciului de Înmatriculări faptul că autoturismul a fost înstrăinat.
Legea din 2012 scutește de plata tarifului de despăgubiri doar pe șoferii care în momentul promulgării legii aveau procese pe rol cu C. ceilalți urmând să fie obligați la plata despăgubirilor aplicate prin procesele verbale.
Conform dispozițiilor susmenționate legiuitorul a statuat în mod evident faptul că „ tarifele de despăgubire prev. de OG 15/2002- aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
Prin urmare nu au fost anulate tarifele de despăgubire cuprinse în procesele verbale ce nu au fost contestate și care au devenit titluri executorii.
În acest context cererea creditoarei privind aplicarea susmenționatelor dispoziții referitoare la anularea tarifului de despăgubire în sumă de 416 euro potrivit principiului aplicării legii mai favorabile nu își găsește aplicabilitate în cauză.
Așa dar contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită o cale procesuală distinctă cu caractere proprii prin care se obține anularea sau îndreptarea unor acte de executare sau anihilarea efectului executoriu a unui titlu executoriu care fac parte din ea, un mijloc specific de înfăptuire a legalității în faza execuțională.
Pentru aceste considerente instanța urmează a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea executării însăși pornită la cererea creditoarei C. SA-D. C. în dosarul de executare nr_/2014 a B.E.J- Asociați C. V. și M.-A. D. București.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de executare în raport de actele întocmite de executor de natura debitului instanța apreciază că într-adevăr cuantumul stabilit de executor în sumă de 1120,92 lei nu se justifică urmând ca instanța să dispună reducerea acestor cheltuieli la suma de 500 lei.
Potrivit art 1063 cod pr civ instanța urmează a dispune ca suma de 100 lei depusă cu titlu de cauțiune conform recipisei de consemnare CEC nr._/1/13.02.2015 înregistrată în registrul de valori al Judecătoriei Călărași la poziția nr 12/2015 să servească la acoperirea creanței stabilită prin titlurile executorii,sens în care recipisa se va comunica executorului Judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de debitoarea contestatoare . Călărași cu sediul în Călărași ., .. H,. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. I. C. cu sediul în Călărași . 5, .,. Jud. Călărași .
Respinge capătul de cerere privind anularea executării însăși pornită la cererea creditoarei C. SA-D. C. cu sediul în C., .. C., în dosarul de executare nr_/2014 a B.E.J- Asociați C. V. și M.-A. D. București.
Admite capătul de cerere privind reducerea cheltuielilor de executare.
Dispune reducerea cheltuielilor de executare de la suma de 1120,92 lei la 500 lei.
Dispune ca suma de 100 lei depusă cu titlu de cauțiune conform recipisei de consemnare CEC nr._/1/13.02.2015 înregistrată în registrul de valori al Judecătoriei Călărași la poziția nr 12/2015 să servească la acoperirea creanței stabilită prin titlurile executorii,sens în care recipisa se va comunica executorului Judecătoresc.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015.
Președinte Grefier
Jud. A. N. O. A. E.
Red. AN
Tehnored. AE
exp.4/azi.11.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 963/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3849/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








