Pretenţii. Sentința nr. 3849/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3849/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 3849/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.3849 /2015
Ședința publică din data de 14.12 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier V. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. I. CORRPORATION SRL și pârâta S.C. NAVII P. SRL având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare, învederându-se instanței că reclamanta a depus note scrise, în sensul că dacă pârâta a depus răspuns la interogatoriu sau întâmpinare, solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință, iar dacă nu răspuns la interogatoriu și nici nu a depus întâmpinare pentru acest termen, solicită a se face aplicarea dispozițiilor art.358 C.pr civilă, iar pe fond solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, după care,
Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța în conformitate cu disp. art. 244 C. proc. civ. ,constată terminată cercetarea procesului, consideră cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la 14.09.2015 sub nr._ reclamanta S.C. A. I. CORRPORATION SRL. a chemat în judecată pe pârâta S.C. NAVII P. SRL., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 440,20 lei reprezentând contravaloarea facturi nr._/15.09.2014 ( piese, manoperă și alte produse ) și la plata dobânzii legale de la data scadenței facturilor până la data achitării debitului datorat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantă, arată în esență că pârâta prin reprezentații săi au beneficiat de piese de schimb și service auto de la societatea sa,iar pentru aceste servicii s-a emis factura facturi nr._/ 15.09.2014
A mai arătat că pârâta nu a achitat sumele prevăzute în facturi, a procedat la notificarea acesteia prin intermediul serviciului contabilitate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516, art.1527, art.1530 cod civil și următoarele C. Civil O.G. nr.13/2014
În susținerea cererii formulate, reclamanta a solicitat proba cu interogatoriu și înscrisuri, sens în care a depus factura fiscală nr. nr._/ 15.09.2014 și devizul nr. 00A01- proforma ( reparații motoare și agreate ) în sumă de 440,20 lei.
Verificând legalitatea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 200 C.proc.civ. s-a dispus comunicarea unei adrese către reclamantă pentru complinirea lipsurilor constatate, fapt pentru care, aceasta s-a conformat, depunând în termen legal, dovada achitării taxei de timbru în suma de 35 lei –fila 13 din dosar.
În conformitate cu dispozițiile art. 201 alin.1 C.proc.civ., s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către pârâtă, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.
Cum pârâta nu a depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. 4,5 C.p.c. s-a fixat primul termen de judecată la data de 23.11.2015.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și interogatoriu,
A lua act că la termenul acordat în vederea administrării acestei probe, pârâta nu s-a prezentat și nici nu a răspuns întrebărilor reclamantei, pentru acest motiv instanța, face aplicarea dispozițiile art.358 Cod pro civilă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-au desfășurat relațiile comerciale, în baza cărora societatea reclamantă a emis factura nr._/15.09.2014 reprezentând piese, manoperă și alte produse .
Instanța observă că raporturile contractuale dintre părți au luat naștere după . Noului Cod Civil. Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prezentul litigiu va fi soluționat în baza dispozițiilor Noului Cod Civil.
În drept, potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Instanța reține regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.
Totodată, instanța reține, din economia dispozițiilor art. 1350 Cod civil că, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea acesteia sau existența unei cauze exoneratoare de răspundere dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1351 și urm. Cod civil.
Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența unei obligații de plată în sarcina pârâtei, iar aceasta nu a răsturnat prezumția de culpă ce s-a născut în sarcina sa, neadministrând nicio probă în acest sens.
Așadar, instanța consideră că reclamanta a făcut dovada neîndeplinirii de către pârâtă a unei obligații contractuale asumate de aceasta, că datorită neîndeplinirii respectivei obligații i s-a produs un prejudiciu, între neîndeplinirea obligațiilor contractuale și prejudiciul produs existând legătură de cauzalitate.
În concluzie, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă și o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 440,20 lei reprezentând contravaloarea neachitată a facturii_/15.09.2014 .
De asemenea, în temeiul art. 1535 Cod civil, instanța o va obliga pe pârâtă la plata dobânzii legale calculate de la data de scadență a facturilor până la data achitării debitului principal.
Totodată, instanța, în temeiul art. 453 C.proc.civ, o va obliga pe pârâtă, în calitate de parte căzută în pretenții, să plătească reclamantei suma de 35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiune introdusă de reclamanta S.C. A. I. CORRPORATION SRL, cu sediul în . Dragomirești V., . nr.2-8, hala E, biroul nr.3, ., cu sediul ales în Timișoara, ., nr.8, jud. T. înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_ având CUI RO_ împotriva pârâtei S.C. N. P. SRL ., cu sediul în mun. Călărași, ., .. Călărași, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_ .
Obligă pârâta către reclamanta la plata sumei de 440,20 lei reprezentând prestării servicii conform facturii nr._/15.09.2014, suma ce va fi actualizată cu dobânda legală calculată de la scadența fiecărei facturi și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta către reclamantă la 35 lei cheltuieli de judecată,
Cu apel, în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. I. L. V.
Red. DI/Thred.LV./Ex. 4/ 15.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1080/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 09-06-2015,... → |
|---|








