Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3693/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3693/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 3693/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI-JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINTA CIVILA NR . 3693

Ședința publică din data de 3.12.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - E. D. E.

GREFIER - D. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P. C. D. în contradictoriu cu pîrîta P. Agelica,avînd ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilire locuință minor .

La apelul nominal s-au prezentat reclamantul și pârâta ,lipsă fiind aut. tut. .

Procedura legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de grefier, învederându-se instanței că la dosar au fost depuse referatele de anchetă socială de la domiciliul reclamantului, după care:

Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 rap. la art.107 C.p.c, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze și procedează la identificarea părților.

Pârâta, având cuvântul, arată că este de acord cu acțiunea reclamantului, întrucât intenționează să plece în străinătate la începutul anului următor ,astfel că exercitarea în comun a autorității părintești ar putea fi dificilă și precizează că nu mai are alți minori în întreținere și că nu are probe de administrat.

Reclamantul ,avînd cuvîntul, față de acordul pârâtei, arată că nu mai sunt alte probe de administrat în cauză, în afara înscrisurilor depuse .

Instanța în baza art. 258 C.p.c admite proba cu înscrisuri propusă de reclamant, ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe noi de administrat,consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Reclamantul ,solicită admiterea acțiunii,așa cum a fost formulată,în sensul ca prin sentința civilă ce se va pronunța să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată exclusiv de el ,iar domiciliul acesteia să fie tot la el, față de faptul că el s-a ocupat de la naștere și până în prezent de ea, că-i poate oferi condiții bune de trai ,iar în plus pârâta urmează să plece în străinătate în curând, fără a se ști când va reveni.

Pârâta, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii reclamantului.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de fată;

Prin cererea introdusă la această instanța la data de 7.10.2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul P. C. D. , CNP_ ,domiciliat în Călărași, ., . a chemat în judecată pe pârâta P. A., CNP_, domiciliată f.f.l. în Călărași,. A, ..B, ., jud. Călărași,solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minora A. E., născută la data de 8.05.2015 să fie exercitată exclusiv de el,locuința acesteia să fie tot la el,cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în cotă procentuală din veniturile realizate, dar nu mai puțin de venitul minim pe economie .

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că în urma relațiilor extraconjugale pe care le-a avut cu pârâta a rezultat minora A. E., născută la data de 8.05.2015 . A mai precizat că în relația de căsătorie s-a dovedit a fi mai puternică, iar de la nașterea minorei, de comun acord cu pârâta,, aceasta a locuit cu el și cu soția sa ,asigurându-i condiții foarte bune de trai. A mai adăugat că pârâta urmează să plece la muncă în străinătate pentru a se angaja și a avea astfel posibilitatea să-și finalizeze studiile, fără a se ști cu certitudine când urmează să revină în țară.

A solicitat, având în vedere interesul superior al minorei, ca autoritatea părintească cu privire la ea să fie exercitată exclusiv de el,iar locuința acesteia să fie tot la el, având în vedere faptul că are suficiente condiții pentru a-i asigura un trai decent,că are o relație afectivă puternică cu ea, iar mama acesteia nu se opune.

În dovedirea cererii sale reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu martori, referatul de anchetă socială și înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei copiile cărților lor de identitate,certificatul de naștere al minorei, adeverință de venit, titlul de proprietate al imobilului în care locuiește .

În drept a invocat prev. art. 397,398,400,401, 402 C civ., 914 C.p.c

Cererea a fost legal timbrată.

Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .

Pârâtei i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 9.10.2015,aceasta le-a primit, la data de 11.11.2015, conform dovezii de înmânare aflată la fila 16,depunând întâmpinare ,la data de 13.11.2015.

Prin întîmpinare pârâta a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, motivat de faptul că nu este în măsură la acest moment să-i asigure condiții corespunzătoare de trai minorei,iar în plus, intenționează să plece din țară în viitorul apropiat ,pentru a câștiga bani și a avea posibilitatea să-și finalizeze studiile .A mai adăugat că reclamantul a fost de acord să vadă minora ori de câte ori dorește și să o ia și la ea, atunci când va reveni în țară.

În drept a invocat art. 205 C.p.c și a depus la dosarul cauzei copie CI, copie certificat naștere minoră și o adeverință de student.

La data de 13.11.2015 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 3.12.2015.

Pârâta,prezentă în instanță la data de 3.12.2015, a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, precizând că nu are probe de administrat,fiind admise probele propuse de reclamant, respectiv cu înscrisuri și referatul de anchetă socială.

Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului a reieșit faptul că acesta locuiește cu împreună cu soția, într-un imobil compus din 3 camere, mobilate și dotate corespunzător,ambii având venituri peste medie.A mai rezultat că de minoră se ocupă în prezent bunica paternă la domiciliul ei din Bârlad, reclamantul învederând că are multă afecțiune pentru fiica sa .

La domiciliul pârâtei nu s-a efectuat referatul de anchetă socială, ea nefiind găsită acasă.

Instanța a admis probele solicitate de reclamant în susținerea acțiunii, dar față de poziția pârâtei nu s-a mai administrat proba testimonială.

Analizând actele si lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: în urma relațiilor dintre părți a rezultat minora A. E.,născută la data de 8.05.2015 .

Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat să se dispună ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată doar de el, urmând ca domiciliul acesteia să fie tot la el, pârâta, fiind de acord cu acțiunea acestuia, la data de 3.12.2015.

În baza art. 505 și 506 rap. la art. 398 C.civ. instanța urmează a lua act de acordul părților și a încuviința ca reclamantul să exercite autoritatea părintească, adică ansamblu de drepturi și îndatoriri, care privesc atât persoana ,cât și bunurile copiilor, cu privire la minora A. E.,născută la data de 8.05.2015, iar locuința acesteia să fie tot la ea, conform art. 400 C. civ .

La exercitarea autorității părintești de reclamant și la stabilirea domiciliului minorei, instanța a avut în vedere pe lângă acordul părților și interesul superior al copilului .

Astfel, minora este la o vîrstă încă fragedă ,de doar 6 luni, când are nevoie de o grijă și o atenție specială,pe care doar reclamantul i le-a oferit pînă în prezent. De altfel, de la naștere minora a locuit împreună cu tatăl său și soția acestuia, el având posibilitatea să-i asigure un trai decent, aspect ce rezultă și din referatul de anchetă socială,ajutat fiind de mama sa,la care minora locuiește efectiv în prezent .

Pe de altă parte, pârâta deși a vizitat copilul, nu și-a manifestat intenția de a se implica în creșterea și educarea fiicei sale, ba mai mult a învederat că urmează să plece în scurt timp în străinătate la muncă, iar apoi să își definitiveze studiile, fiind practic în imposibilitate obiectivă de a se ocupa efectiv de copil, dar și a-și exprima, în timp real, punctul de vedere cu privire la deciziile importante referitoare la viața acesteia.

Întrucât ambii părinți conform legii,sunt datori să contribuie la întreținerea copilului lor minor,ale cărui nevoie sunt prezumate de lege, instanța urmează ca în baza dispoz. art. 499 rap. la art.529 C civ., să o oblige pe pîrîtă către reclamant, în favoarea minorei, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul net realizat lunar,dar nu mai puțin de venitul minim pe economie, începând de la data introducerii acțiunii (7.10.2015) și pînă la majoratul acesteia .

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța a avut în vedere venitul minim pe economie, care de la data de 1.07.2015 este de 1050 lei brut, față de faptul că pârâta nu realizează momentan venituri, însă urmează să se angajeze, dar și că nu mai are alți copii în întreținerea sa .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. C. D. CNP_ ,domiciliat în Călărași, ., .. 2, .,jud. Călărași împotriva pârâtei P. A., CNP_, domiciliată f.f.l. în Călărași,. A, ..B, ., jud. Călărași.

Luând act de acordul părților stabilește ca autoritatea părintească, cu privire la minora A. E.,născută la data de 8.05.2015, să se exercite în exclusivitate de reclamant, iar locuința ei să fie tot la el .

Obligă pârâta către reclamant,la plata în favoarea minorei A. E. a unei pensii de întreținere în cotă de 1/4 din venitul net lunar realizat,dar nu mai puțin de venitul minim pe economie, începând de la data introducerii acțiunii (7.10.2015 ) și pînă la majoratul acesteia .

F. cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi 3.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

JUD. E. D. E. D. M.

Red.ED./Dact.D.M./Ex.5/ azi 7.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3693/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI