Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2916/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2916/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 4275/202/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 2916/2015

Ședința publică de la 02.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte C. A. T.

Grefier D. C-tina M.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile privind sesizarea formulată de reclamanta P. Comunei D., prin care se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate contravenientului P. E. cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 131c.p.c. rap la art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001, constată că este legal investită cu soluționarea cauzei.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.p.c., încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, această probă fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea procesului.

În temeiul art. 244 C.p.c., instanța constată terminată cercetarea judecătorească, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 30.07.2015, sub nr._, petenta PRIMARIA . înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului P. E. prin procesul-verbal ., nr._/31.10.2014 cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că, deși intimatul a fost somat la executarea obligațiilor acesta nu a achitat amenda datorată și nu există posibilitatea executării silite, deoarece singura sursă de venit a acestuia o reprezintă ajutorul de șomaj și nu figurează cu bunuri mobile și imobile în proprietate.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Petenta a atașat cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri în copie: procesul verbal de constatare a insolvenței, somația, titlul executoriu, adeverință, referat de anchetă socială, hotărârea nr. 10/2015 a Cons. Local D., procesul-verbal ., nr._/31.10.2014 și înștiințarea de plată.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.

Analizând materialul administrat în cauză instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și un există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța de judecată în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.

In art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, așa cum a fost modificată prin Leg. 293/2009 și în art. 1 alin. 3 din OG nr. 55/2002, așa cum a fost modificată prin Leg. 294/2009 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, se prevede că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată și în lipsa consimțământului contravenientului.

Ca atare, având în vedere faptul că intimatul nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nici nu există posibilitatea executării sale silite întrucât, așa cum reiese din relațiile comunicate de la primăria de domiciliu a acestuia, nu deține bunuri sau alte venituri, și văzând dispozițiile legale amintite, instanța urmează a admite cererea formulată de petentă.

Urmează a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul - verbal de contravenție ., nr._/31.10.2014 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 ore, la dispoziția Primăriei D., Județul Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul Padurica E., CNP_, domiciliat în .> Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul - verbal de contravenție ., nr._/31.10.2014 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 ore, la dispoziția Primăriei D., Județul Călărași.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2015

Președinte, Grefier,

T. C. AndreeaMarin C-tina D.

Red. TCA/Dact. MCD/ex. 5/07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2916/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI