Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1012/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1012/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1055/202/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CALARASI
SENTINȚA CIVILĂ NR.1012
Ședința publică din data de 2.04.2015
Instanța compusă din:
Președinte - E. D. E.
Grefier - D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta A. M. împotriva pârâtului A. S. O., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat reclamanta,asis. de av. D. A. și pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 rap. la art.107 C.p.c, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze și procedează la identificarea părților.
Pârâtul,având cuvântul,arată că este de acord cu acțiunea, așa cum a fost formulată de reclamantă și arată că nu are probe de administrat.
Av. D. A. pentru reclamantă, precizează că nu mai sunt alte probe de administrat, în afara înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța în baza art. 258 C.p.c admite proba cu înscrisuri propusă de reclamantă și ia act că nu mai sunt alte probe de administrat,consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av.D. A. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată ca fiind dovedită, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii formulată de reclamantă.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 12.02.2015 și înregistrată sub nr._ ,reclamanta A. M.,CNP_, domiciliată în .,cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. D. A., cu sediul în Călărași,., complex 1, parter, jud. Călărași a chemat în judecată pe pârâtul A. S. O., CNP_ ,domiciliat în com. C. V.,., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că a avut o contribuție de 100 % la dobândirea imobilului cumpărat în timpul căsătoriei .
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că prin S.C. nr. 222 din 22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă s-a dispus desfacerea căsătoriei părților.
A mai menționat că în timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 654/29.03.2010 de BNP C. M. D. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com. C. V., . suprafața de 2015 m.p. teren intravilan și o casă de locuit. A mai adăugat că au dobândit imobilul mai sus menționat cu banii obținuți din vânzarea unui apartament proprietate personală al său dobândit înainte de căsătorie, pârâtul neavând nici o contribuție la achiziționarea acestuia.
A solicitat a se constata că a avut o contribuție la dobândirea imobilului mai sus menționat,de 100 % și a-i fi atribuit ei.
În drept a invocat prev. art. 357 C. civ., 453 N.C.civ.
În dovedirea cererii sale a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriu,martori,depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele: copie de pe sentința civilă nr. 222/2015 a Judecătoriei Călărași prin care s-a desfăcut căsătoria,copie CI,copii contracte de vânzare cumpărare imobile, un certificat de atestare fiscală, extras carte funciară.
Cererea nu a fost legal timbrată, situația în care în cadrul procedurii de regularizare instanța i-a pus în vedere reclamantei să achite cu acest titlu suma de 4625 lei.
La data de 12.02.2015 reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru mai sus menționată,iar prin încheierea pronunțată la aceiași dată cererea sa a fost admisă integral,în considerarea veniturilor reduse pe care aceasta le are.
Pârâtului i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 16.02.2015,acesta deși le-a primit, la data de 18.02.2015, conform dovezii de înmânare aflată la fila 24,nu a depus întâmpinare ,în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .
La data de 20.03.2015 în baza art. 201 al.4,5 C.p.c instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 2.04.2015, când instanța a admis proba cu înscrisuri propusă de reclamantă, iar pârâtul prezent în instanță și interogat a fost de acord cu acțiunea reclamantei.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație în fapt: părțile au fost căsătorite, însă prin sentința civilă nr.222 din 22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între ele.
Prin prezenta cerere,reclamanta a solicitat a se constata că a avut o contribuție de 100 % la dobândirea imobilului cumpărat în timpul căsătoriei.
Față de acțiunea formulată de reclamantă,ținând cont și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de răspunsul la interogatoriu al pârâtului,instanța urmează a admite acțiunea formulată de reclamantă și a constata că în timpul căsătoriei părțile au dobândit, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 654/29.03.2010 de BNP C. M. D., imobilul situat în com. C. V., ., compus din suprafața de 2015 m.p. teren ( 2000 m.p. din acte) intravilan și o casă de locuit construită din chirpici, acoperită cu tablă, formată din 3 camere, hol, bucătărie, cămară și anexe gospodărești, având nr. cadastral 707, înscris în C.F. nr._ a loc. C. V., jud. Călărași, având vecinătățile: N- V. S.-79,53 m.l., S- C. G.-79,89 m.l., E- B. T.-25, 20 m.l., V- ..l.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele considerente:în conformitate cu disp. art. 339 C.civil "bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”.Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită,conform art. 343 al. 1 C. civ.
Așadar, întrucât calitatea de bun comun nu trebuie dovedită,orice bun aflat în patrimoniul soților este considerat,până la proba contrară, comun. Regimul comunității legale de bunuri se prezumă atâta timp cât nu s-a încheiat o convenție matrimonială prin care să se aleagă un alt regim matrimonial, așa încât bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, unica derogare fiind bunurile proprii enumerate limitativ în art. 340 C. civ. În textul de lege anterior precizat,la lit. g se menționează că nu sunt bunuri comune, bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu,precum și bunul dobândit în schimbul acestora.
În speță,conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.
654/29.03.2010 de BNP C. M. D.,prețul imobilului a fost de_ lei, din care la data de 10.03.2010 s-a achitat suma de 50.000 lei,iar diferența la data încheierii actului în formă autentică.
Reclamanta a afirmat ,iar pârâtul a recunoscut faptul că imobilul a fost dobândit cu banii proprii ai acesteia, rezultați din vânzarea la data de 9.03.2010 a unui bun propriu al ei, cu suma de 100.000 lei, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.447/9.03.2010 de BNP M. I. A..
Așadar, conform textului de lege mai sus menționat cu suma de bani obținută din vânzarea unui bun propriu, reclamanta a achiziționat un bun care devine de asemenea propriu, contribuția ei la dobândirea lui, fiind de 100 %.
Conform art. 319 C civ regimul matrimonial încetează la data desfacerii căsătoriei,însă el se lichidează conform art. 320 C.civ.prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial,dată pînă la care părțile rămân în devălmășie, cu privire la bunurile comune.
Urmează a sista conform art. 358 C.civ. coproprietatea părților,în devălmășie, asupra bunului mai sus menționat pe care-l atribuie în totalitate reclamantei.
Urmează a obliga reclamanta la plata către Primăria . Taxe și Impozite Locale a sumei de 4625 lei ,reprezentând c/val. taxei de timbru, de plata căreia a fost integral scutită, conform art. 50 indice 2 din OUG 51/2008, în conformitate cu care taxa de timbru de care părțile au fost scutite se plătește de acestea, în eventualitatea în care bunurile pe care le primesc prin sentință, depășesc de 10 ori, valoarea acesteia.
În speță, reclamanta a fost scutită de plata taxei de timbru mai sus arătată, iar valoarea lotului ce i-a fost atribuit este de_ lei, fiind așadar mai mare de 10 ori decât valoarea acesteia .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. M.,CNP_, domiciliată în com. C. V.,., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. D. A., cu sediul în Călărași,., complex 1, parter, jud. Călărași împotriva pârâtului A. S. O., CNP_ ,domiciliat în com. C. V.,..
Constată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit imobilul situat în com. C. V., ., compus din suprafața de 2015 m.p. teren ( 2000 m.p. din acte) intravilan și o casă de locuit construită din chirpici, acoperită cu tablă, formată din 3 camere, hol, bucătărie, cămară și anexe gospodărești, având nr. cadastral 707, înscris în C.F. nr._ a loc. C. V., jud. Călărași, având vecinătățile: N- V. S.-79,53 m.l., S- C. G.-79,89 m.l., E- B. T.-25, 20 m.l., V- ..l.
Constată că la dobândirea imobilului mai sus menționat reclamanta a avut o contribuție exclusivă de 100 %.
Dispune sistarea stării de codevălmășie asupra imobilului,mai sus arătat pe care-l atribuie în totalitate reclamantei .
Obliga reclamanta la plata către Primăria . Taxe și Impozite Locale a sumei de 4625 lei, reprezentând c/val. taxei de timbru, de plata căreia a fost scutită.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. ELENADINESCU M.
Red. E.D.
Dac. D.M
Ex.4/azi 6.04.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1951/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 2173/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








