Pretentii. Sentința nr. 2173/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2173/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 2569/202/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2173/2015
Ședința publică de la 22 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A. T.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. M. E. și pe pârâta D. G., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.07.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 22.07.2015, pentru ca apărătorul pârâtei să depună concluzii scrise, iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
I NS T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 24.04.2015, sub nr._, reclamantul V. M. E. a solicitat obligarea pârâtei D. G. la plata sumei de 1000 lei/zi cu titlu de penalități, de la data de 20.01.2014 și până la executarea obligației de a-i încuviința reclamantului păstrarea legăturilor personale cu minora V. A. M., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 2247/2012, pron. de Judecătoria Călărași, modificată prin decizia civilă nr. 12/12.02.2013 și rămasă definitivă prin dec.civ. nr. 1347/18.09.2013, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, stabilirea domiciliului minorei la mamă și încuviințarea păstrării legăturilor personale cu minora.
Reclamantul a precizat că a văzut-o ultima dată pe minoră în luna februarie 2014 întrucât pârâta refuză constant să respecte programul de vizită încuviințat de către instanță, deși a încercat în repetate rânduri să o contacteze.
A mai arătat că a solicitat punerea în executare a sentinței printr-un executor judecătoresc, formându-se dosarul de executare nr. 44/SI/2014, în cadrul căreia s-a efectuat o expertiză psihologică, însă pârâta a refuzat constant să se prezinte împreună cu minora pentru ca reclamantul să poată desfășura legăturile personale cu minora.
Reclamantul apreciază că pârâta nu a executat obligația de a face impusă prin dispozitivul sentinței civile menționate, motiv pentru care a solicitat obligarea acesteia la penalități.
În drept, a fost invocat art. 905 C.proc.civ.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, însă a fost prezentă în instanță la judecarea cererii, prin reprezentant.
În cauză instanța a administrat, la cererea ambelor părți, proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2247/2012, pron. de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, modificată prin decizia civilă nr. 12/12.02.2013 a Trib. Călărași și rămasă definitivă prin dec.civ. nr. 1347/18.09.2013 a Curții de Apel București, s-au încuviințat reclamantului din prezenta cauză legăturile personale cu minora A. M.. Având în vedere că minora are vârsta de 11 ani, ducerea la îndeplinire a programului de vizită, astfel cum a fost stabilit definitiv de instanță, nu se poate realiza decât prin intermediul părintelui cu care minora locuiește, în speță pârâta, mijlocirea acestor relații personale dintre părintele separat de copilul său și minor presupunând o obligație de a face din partea pârâtei.
Potrivit art. 906 alin.1 C. proc.civ. republicat, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. A.. 2 al aceluiași articol prevede că, atunci când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
Dispozițiile legale speciale în materia executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori prevăd, în art. 912 C.proc.civ., faptul că, dacă debitorul nu își îndeplinește obligația, penalitatea stabilită de instanță va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea prezentei încheieri.
Titlul executoriu arătat mai sus a fost pus în executare de către reclamant, fiind deschis dosarul de executare nr. 44/SI/2014, iar la data de 07.03.2014 a fost emisă o somație prin care pârâtei i s-a pus în vedere ca, în data de 22.03.2014 să se prezinte la biroul executorului judecătoresc împreună cu minora A. M. pentru a permite reclamantului menținerea legăturilor personale cu minora.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pârâta D. G. a refuzat să se prezinte cu minora la convocările ulterioare din 25.07.2014 și 23.08.2014, motivând că nu se află în localitate, iar prin adresa din 23.01.2015 pârâta aduce la cunoștința executorului judecătoresc refuzul ferm al minorei de a se întâlni cu tatăl său.
Pe rolul Judecătoriei Călărași a fost înregistrat, la data de 16.05.2014, dosarul nr._, având ca obiect obligarea minorului la consiliere psihologică, în cadrul căreia a fost întocmit raportul de consiliere nr._ de către psiholog C. S. C.. Raportul de consiliere a fost întocmit în urma a șase ședințe de consiliere desfășurate între minoră și tatăl său, având drept scop modificarea patternului de toleranță scăzută și creșterea competențelor de coping comportamental în relația minorei cu tatăl biologic V. M..
Constatările realizate pe parcursul procesului de consiliere au relevat faptul că minora a reușit treptat să își mai depășească din temerile inițiale, colaborând în timpul ședințelor de consiliere și realizând întotdeauna temele propuse de psiholog. De asemenea, s-a reținut că în ședința nr. 5 a relaționat constant cu părintele patern, descoperind preocupări de interes comun, urmând ca următoarea întâlnire să se desfășoare agreabil într-un mediu sportiv, iar minora a consimțit încântată perspectiva petrecerii timpului împreună cu părintele patern într-o activitate de interes comun.
Atât din cererile adresate executorului judecătoresc, cât și din raportul de consiliere psihologică rezultă faptul că pârâta D. G. a încercat, constant, să amâne ori să evite întâlnirile dintre minoră și reclamant. În acest sens, în raportul de consiliere se reține că, deși la debutul programului s-au stabilit întâlniri bisăptămânale, acest lucru nu s-a realizat, datele ședințelor de consiliere fiind modificate din cauza solicitărilor părintelui matern, argumentate în mod divers (problema transportului, a serviciului, utilitatea programului de consiliere). De asemenea, deși psihologul, o persoană cu o anumită pregătire în domeniul relațiilor interumane, a concluzionat că în ședința nr. 5 minora a relaționat constant cu părintele patern cu care programase chiar o întâlnire sportivă, pârâta din nou a împiedicat această întâlnire a minorei cu tatăl, conform concluziilor raportului de consiliere.
Raportul de consiliere a fost înregistrat la executorul judecătoresc în data de 22.07.2014, iar la data de 25.07.2014 pârâta formulează o cerere executorului prin care arată că minora nu va fi în localitate pentru se putea prezenta la biroul executorului.
Or, în acest context instanța nu poate reține refuzul minorului, conform art. 913, de a-l părăsi pe debitor ori aversiunea minorei față de creditor, atât timp cât pârâta nu a încercat niciodată să mijlocească apropierea dintre tată și minoră ci, din contră, a împiedicat constant aceste întâlniri, deși în urma consilierii unui specialist minora a relaționat cu tatăl său. Prin urmare, instanța reține că minora trebuie sprijinită în procesul de desfășurare a legăturilor personale cu reclamantul și nu înstrăinată prin toate mijloacele.
Instanța apreciază că procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 13.06.2015, prin care acesta constată opoziția categorică a minorei de a-l însoți pe tatăl său, reflectă, de fapt voința pârâtei, care se răsfrânge inevitabil asupra minorei, ce poate fi ușor influențată la vârsta de 11 ani, dovadă fiind chiar finalitatea ședințelor de consiliere în cadrul cărora minora a putut relaționa cu tatăl în absența mamei.
Instanța apreciază că nu se poate reține caracterul șicanatoriu al prezentei acțiuni, având în vedere că la dosar există numeroase înscrisuri din care rezultă că pârâta a refuzat aducerea la îndeplinire a obligației de a face, iar dacă i se permitea reclamantului desfășurarea programului de vizită în modalitatea stabilită prin titlu executoriu, acesta nu ar mai fi recurs la executarea silită. Astfel, este greu de crezut că pârâta i-a permis reclamantului să desfășoare programul de vizită cu minora, în condițiile în care în cadrul executării silite aceasta a solicitat constant amânarea întâlnirilor și chiar și-a exprimat refuzul ferm de a se mai prezenta cu minora.
Instanța mai reține că în dosarul de executare silită nr. 44/SI/2014 s-a parcurs procedura prevăzută de art. 913 alin.2 C.proc.civ, respectiv reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului a sesizat instanța competentă pentru ca aceasta să dispună un program de consiliere psihologică, cererea fiind soluționată prin dosarul nr._, astfel cum s-a arătat mai sus.
Având în vedere că și după reluarea executării silite, după ce s-a finalizat raportului de consiliere, în cauză executarea nu poate fi realizată din cauza refuzului minorului, instanța apreciază îndeplinite condițiile prevăzute de art. 913 alin.5 C.proc.civ., urmând a aplica penalități, conform art. 906 alin.2 C.proc.civ.
Cu toate acestea, instanța va aplica penalitățile în cuantum minim prevăzut de lege pentru obligațiile neevaluabile în bani, respectiv 100 lei/zi de întârziere, apreciind că acest cuantum este suficient, față de obiectul executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul V. M. E., CNP_, cu domiciliul în mun. București, ., ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. C. I., cu sediul în mun. Călărași, ., .. B, . Călărași, împotriva pârâtei D. G., cu domiciliul în mun. Călărași, ., .. B, ., județul Călărași .
Obligă pârâta D. G. să plătească în favoarea reclamantului o penalitate în sumă de 100 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu – sentința civilă nr. 2247/21.06.2012, pron. de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, modificată prin decizia civilă nr. 12/12.2.2013, pron. de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, respectiv menținerea legăturilor personale dintre reclamant și minora A. M..
Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 596 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 22.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A. T. L. B.
Red. TCA
Dact.. ex/27.07.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1282/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








