Partaj judiciar. Sentința nr. 1891/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1891/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 5781/202/2014

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 1891/2015

Ședința publică din data de 19 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte C. A. T.

Grefier D. C-tina M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect « partaj judiciar » formulată de reclamantul N. I. împotriva pârâtei B. E..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015 și în urma deliberărilor avute a pronunțat următoarea soluție;

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 03.09.2014, sub nr._, reclamantul N. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. E., ieșirea din indiviziune asupra imobilului ituat în satul Făurei, ., compus din 667 mp și o casă de locuit, și trasarea liniei de hotar dintre cotele ce se cuvin părților, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta este sora sa și au dobândit în indiviziune imobilul prin succesiune de la părinți, conform certificatului de moștenitor nr. 52 eliberat de BNP M. I. A..

Reclamantul a învederat că între părți au intervenit grave neînțelegeri, motiv pentru care se impune sistarea stării de indiviziune prin atribuirea în natură a camerelor folosite și îmbunătățite de părți.

În drept, au fost invocate art. 653 C.civ.

La data de 26.09.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de partajare a construcției, întrucât reclamantul nu deține un titlu de proprietate. De asemenea, a mai precizat că este de acord cu ieșirea din indiviziune asupra imobilului, astfel cum este menționat în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 617/1981, prin atribuirea în natură a loturilor, fără a fi luate în calcul camerele construite de reclamant și după efectuarea unor expertize tehnice.

În drept, a invocat art. 205 alin.2 C.proc.civ.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie, raportul de expertiză întocmit de dl. expert I. R. fiind depus la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 52/29.02.2008, eliberat de BNP M. I. A., părțile din prezenta cauză au dobândit prin succesiune de la defuncții N. D. și N. A., în părți egale, imobilul compus din 0,0667 ha teren intravilan curți, construcții și locuința formată din trei camere, antreu și anexe gospodărești, construită din chirpici, acoperită cu țiglă, totul situat în ., jud. Călărași, în tarlaua 13, . N-V. N., E-B. A., S-drum, V-T. D..

Autorii părților au dobândit imobilul-construcție prin actul de vindere-cumpărare autentificat de notariatul de Stat județean Călărași sub nr. 617/31.03.1981 (fila 59), iar terenul a fost dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate.

Potrivit art. 669 Cod civil, încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, iar art. 676 C.civ. prevede că partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.

Din reglementarea legală se desprinde concluzia că procedura partajului presupune, pe de o parte, ca părțile să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunului a cărui partajare o solicită și, pe de altă parte, să probeze cotele părți în care stăpânesc bunul.

Deși în cauză nu s-au contestat cotele egale în care părțile au dobândit bunurile imobile prin certificatul de moștenitor și partaj succesoral nr. 52/29.02.2008, din expertiza tehnică întocmită în cauză de dl. expert I. R. instanța reține că pe terenul în suprafață de 698 mp (din măsurători și 667 mp din acte) situat în ., . se află edificată construcția C1 (planșa 1-f.90), având suprafață construită desfășurată de 132 mp și trei anexe, construcție folosită în comun de ambele părți. De asemenea, atât în expertiza judiciară întocmită în cauză, cât și în cea extrajudiciară, depusă la dosar de reclamant, se constată că imobilul C1, având destinația de locuință, se compune în total din 4 camere, 3 holuri, 2 bucătării, baie, cămară.

Or, în titlul de proprietate al întregului imobil, în baza căruia au dobândit proprietatea autorii părților, actul de vindere-cumpărare nr. 617/31.03.1981 (fila 59 ), deși nu se menționează suprafața construcției, se precizează că obiectul contractului îl constituie construcția din chirpici, formată din trei camere, antreu și anexele gospodărești, aceeași descriere a imobilului fiind cuprinsă și în certificatul de moștenitor nr. 52/29.02.2008.

Așadar, instanța apreciază că nu există identitate între construcția dobândită de părți prin succesiune de la autorii lor și construcția existentă în fapt pe teren, aceasta fiind, în mod evident, mult mai extinsă decât cea inițială.

Având în vedere că la dosar nu s-a depus vreun act de proprietate care să ateste dreptul de proprietate al părților asupra imobilului-construcție, astfel cum este descris în cele două expertize menționate mai sus, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestui imobil, situație în care nu poate fi partajat, atât timp cât nu se poate stabili titularul dreptului de proprietate.

Soluția se impune cu atât mai mult cu cât, potrivit noilor reglementări (art. 680N.C.civ., aplicabil în cauză potrivit art. 66 alin.2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil), partajul are efect constitutiv de drepturi începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, situație în care hotărârea judecătorească ar constitui un titlu de proprietate pentru părți în privința bunurilor partajate. Or, în cauză, se tinde la obținerea unui asemenea titlu, fără a fi probat dreptul de proprietate și cu eludarea dispozițiilor legale privind regimul construcțiilor.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că, în cauză, părțile au dovedit că sunt coproprietari doar ai imobilului teren intravilan categoria curți-construcții, în suprafață de 667 mp (668 mp din măsurători), situat în ., jud. Călărași, tarlaua 13, . vecinătăți: N - V. N., E - B. A., S - drum, V - T. D., urmând ca instanța să dispună ieșirea din indiviziune doar asupra acestui imobil, conform acordului părților și a propunerii de lotizare din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert I. R., și va respinge ca neîntemeiată cererea de partajare a construcției.

Va atribui reclamantului Negoită I. lotul nr. 2CC, în suprafață de 349 mp, cu următoarele vecinătăți: N - V. N., E - B. A., S - drum, V - B. G., iar pârâtei B. G. lotul nr. 1CC, în suprafață de 349 mp, cu următoarele vecinătăți: N - V. N., E - Negoită I., S - drum, V - T. D..

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că reclamantul a efectuat cheltuieli în sumă totală de 2632,56 lei din care 1154 lei – taxa de timbru, 500 lei - onorariu avocat, 800 lei onorariu expert și 178,56 lei taxe Camera Notarilor Publici, iar pârâta cheltuieli în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 455 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și natura raporturilor juridice existente între părți, instanța va compensa cheltuielile de judecată efectuate în cauză până la concurența sumei de 1500 lei, urmând ca diferența de 1132,56 lei (2632-1500) să fie suportată în mod egal de părți, pârâta urmând a fi obligată să plătească reclamantului jumătate din această sumă, respectiv 566,28 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul N. I., domiciliat în București, .. 7, .. 2, ., sector 2, CNP_ în contradictoriu cu pârâta B. G., domiciliată în București, .. 2, .. A, ., CNP_.

Constată că părțile sunt coproprietari ai imobilului teren intravilan categoria curți-construcții în suprafață de 667 mp (668 mp din măsurători), situat în ., jud. Călărași, tarlaua 13, . vecinătăți: N - V. N., E - B. A., S - drum, V - T. D..

Dispune ieșirea din indiviziune, conform propunerii de lotizare din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert I. R., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și pe care instanța îl omologhează.

Atribuie reclamantului N. I. lotul nr. 2CC, în suprafață de 349 mp, cu următoarele vecinătăți: N - V. N., E - B. A., S - drum, V - B. G..

Atribuie pârâtei B. G. lotul nr. 1CC, în suprafață de 349 mp, cu următoarele vecinătăți: N - V. N., E - Negoită I., S - drum, V - T. D..

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind partajarea casei de locuit.

Compensează cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 1500 lei și obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 566,28 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, taxe copiere și onorariu expert.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2015.

Președinte, Grefier,

T. C. A. M. C-tina D.

Red. TCA/dact.MCD/ex. 4/14.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1891/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI