Pensie întreţinere. Sentința nr. 2174/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2174/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 3334/202/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 2174

Ședința publică de la 23.07.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. E.

GREFIER M. D.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. S. împotriva pârâtului M. G.,având ca obiect majorarea pensiei de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat reclamanta, asis. de av. B. M.,lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier,după care;

Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 rap. la art.107 C.p.c, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.

Av. B. M. pentru reclamantă, având cuvântul, arată că nu mai are alte probe de administrat în afara înscrisurilor depuse la dosar.

Instanța în baza art. 258 C.p.c admite proba cu înscrisuri, propusă de reclamantă, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei, ia act că nu mai sunt alte probe de administrat,consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Av. B. M. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită majorarea pensiei de întreținere în raport de venit net realizat de acesta, urmând a se avea în vedere că pârâtul mai are un copil minor în întreținere . Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de fată:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 5.06.2015 și înregistrată sub nr._ ,reclamanta C. S., CNP_, domiciliată în com. V. Ț.,.,nr. 5,jud. Călărași, a chemat în judecată pe pârâtul M. G.,CNP_, domiciliat în com. V. Ț.,.. Călărași, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere, stabilită în sarcina acestuia, prin sentința civilă nr. 2331/11.09.2008 a Judecătoriei Călărași, în favoarea minorei I. A., născut la data de 17.02.2005, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 2331/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Călărași ,pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere lunară în cuantum de 80 lei,pentru minora I. A., născut la data de 17.02.2005, avându-se în vedere venitul realizat de la acea dată .

A mai menționat că în prezent nevoile minorei au crescut odată cu vârsta acesteia,ca de altfel și veniturile pârâtului, angajat la . V. Ț.,astfel că se impune majorarea pensiei de întreținere,avându-se în vedere și că acesta mai are un minor în întreținere .

În dovedirea acțiunii reclamanta a propus administrarea probei cu acte sens în care a depus la dosar copia sentinței civile pronunțată de Judecătoria Călărași, copia cărții sale de identitate, certificatul de naștere al minorei .

În drept cererea a fost motivată pe disp. art. 513 și urm. C. civ.

Cererea este scutită de taxă de timbru .

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 194 N.C.P.C, în conformitate cu disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C., prin rezoluția din data de 8.06.2015, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile, potrivit disp. art. 165 N.C.P.C. să depună întâmpinare, sub sancțiunea disp. art. 208 alin.2 N.C.P.C. .

La data de 30.06.2015 pârâtul a depus întâmpinare, prin care a învederat că este de acord cu plata pensiei de întreținere . A mai adăugat că până în anul 2010 nu a realizat venituri ,iar din acest an, deși i-a trimis prin poștă pensia de întreținere minorei, reclamanta a refuzat primirea acesteia, conform chitanțelor pe care le depune la dosar. De asemenea a mai arătat că a depus și la bancă în contul minorei suma de 660 lei și că realizează un venit net de 872 lei,precizând că mai are în întreținere o minoră.

A depus la dosar adeverință de venit,dar și o . chitanțe.

Prin rezoluția din data de 30.06.2015, instanța a acordat termen de judecată la data de 23.07.2015 cu citarea părților, când a fost admisă proba cu înscrisuri propusă de părți.

Instanța analizând actele si lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: prin sentința civilă nr. 2331/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Călărași ,pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere lunară în cuantum de 80 lei,pentru minora I. A., născut la data de 17.02.2005, avându-se în vedere venitul realizat de la acea dată.

Prin prezenta cerere,reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere în raport de veniturile realizate,pârâtul fiind de acord,precizând faptul că i-a trimis pensia de întreținere, prin poștă, însă reclamanta refuză primirea acesteia .

Având în vedere că nevoile minorei,care sunt prezumate de lege,au crescut odată cu vârsta acesteia,față de data pronunțării sentinței și ținând cont și de faptul că pârâtul mai are în întreținerea sa un alt copil,văzând si disp.art. 499 C civ ,525 C civ rap. la art. 529 C civ și urm. Cod civil, constată întemeiată acțiunea reclamantei urmând a o admite și a dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina acestuia prin sentința civilă nr . 2331/11.09.2008 a Judecătoriei Călărași, în favoarea minorei I. A., născut la data de 17.02.2005, de la câte 80 lei lunar la câte 140 lei lunar, începând de la data introducerii acțiunii (5.06.2015) și până la majoratul acesteia.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța a avut în vedere veniturile realizate de pârât, conform adeverinței depusă la fila 28.

În baza art. 453 C.p.c urmează a obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta C. S., CNP_, domiciliată în com. V. Ț.,.,nr. 5,jud. Călărași, împotriva pârâtului M. G.,CNP_, domiciliat în com. V. Ț., .. Călărași.

Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.2331/11.09.2008 a Judecătoriei Călărași, în favoarea minorei I. A., născută la data de 17.02.2005, de la câte 80 lei lunar la câte 140 lei lunar, începând de la data introducerii acțiunii (5.06.2015) și până la majoratul acesteia.

Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi 23.07.2015.

P. GREFIER

E. D. E. D. M.

Red.E.D./Dact.DM/Ex.5/azi 27.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2174/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI