Pensie întreţinere. Sentința nr. 2427/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2427/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 3745/202/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2427/2015
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A. T.
Grefier L. B.
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect stabilire pensie de întreținere- major formulată de reclamanta N. A.-E. împotriva pârâtului N. G..
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru reclamantă, av. B. M., în temeiul împuternicirii avocațiale . nr._, aflată la fila 9 din dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, învederându-se instanței că la dosar au fost depuse înscrisuri de către reclamantă, după care ;
Instanța, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conf. art. 131 al. 1 rap. la art. 94 lit.a și art. 107 C.p.c,, constată că este competentă general, material și teritorial pentru judecarea prezentei cauze.
Av. B. M., pentru reclamantă, având cuvântul, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar și interogatoriul pârâtului.
Instanța, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitate de părți, potrivit art.258 alin.1 C.proc.civ., o va încuviința pentru ambele părți, aceasta fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea procesului.
Respinge proba cu interogatoriul pârâtului, propusă de către reclamantă, prin apărător, apreciind că această probă nu este utilă soluționării cauzei în raport de înscrisurile depuse și de poziția pârâtului exprimată în întâmpinare.
Av. B. M., pentru reclamantă, având cuvântul, solicită a se lua act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
Instanța ia act că nu mai sunt alte probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. B. M., pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii formulate în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei care, deși este majoră, se află în continuarea studiilor liceale, pensia urmând a fi stabilită la venitul minim pe economia națională. Se solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
INSTANȚA :
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015 sub nr._, reclamanta N. A. E. a chemat în judecată pe pârâtul N. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, până la finalizarea studiilor.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este fiica pârâtului, iar odată cu pronunțarea divorțului, acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 60 lei. A mai precizat reclamanta că în prezent este majoră, dar se află în continuarea pregătirii profesionale, și că pârâtul nu realizează niciun venit.
În drept au fost invocate disp. art. 595 C civ.
În dovedirea cererii sale reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei următoarele: copia cărții sale de identitate și a certificatului de naștere, adeverința nr. 3560/08.06.2015 eliberată de Liceul Teh. Ind. Alimentară - Fetești, sentința civilă nr. 3733/27.10.2004 pronunțată de Judecătoria Călărași .
Cererea este scutită de taxă de timbru.
La data de 09.07.2015 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantă, arătând că singurul său venit este un ajutor social de 142 lei lunar, urmând să fie obligat la plata unei pensii în cuantum de 60 lei lunar, ținând cont de situația sa financiară. De asemenea, solicită ca pensia să o plătească doar pe perioada în care reclamanta face dovada că urmează o formă de învățământ.
În drept a invocat prev. art. 205 C.p.c
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 17.07.2015, reclamanta a precizat că, față de vârsta sa și de necesitățile mereu crescânde, suma de 60 lei este insuficientă.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că pârâtul N. G. este tatăl reclamantei, născută la data de 26.01.1997 și care la data de 26.01.2015 a împlinit 18 ani.
Din adeverința nr.3560/08.06.2015 depusă la dosar (fila 5), rezultă faptul că reclamanta N. A. E. este înscrisă în clasa a X a B la Liceul Teh. Ind. Alimentară din Fetești, în anul școlar 2014-2015, fiind deci, la momentul pronunțării sentinței (11.09.2015), în continuarea studiilor.
Conform art. 524 din Noul Codul Civil, ,,are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”, iar potrivit art. 525 alin. 1, „minorul se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”.
De asemenea, art. 499 alin.3 C.civ. prevede că părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută, instanța apreciază cererea reclamantei întemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada că aceasta ar realiza venituri sau că ar avea bunuri pentru a se întreține singură.
În ceea ce privește veniturile pârâtului, instanța apreciază că pensia de întreținere în favoarea reclamantei trebuie calculată la venitul minim net pe economia națională, având în vedere, pe de o parte că suma de 60 lei, pe care pârâtul a fost de acord să o plătească fiicei sale cu acest titlu, este derizorie față de cheltuielile necesare cursurilor liceale (de exemplu prețul manualelor școlare), iar pe de altă parte, soluția are la bază prezumția că acest venit poate fi obținut în România de orice persoană aptă de muncă, care se angajează cu normă întreagă (acesta fiind de altfel și scopul reglementării unui venit minim pe economia națională).
În consecință, la stabilirea pensiei de întreținere instanța va avea în vedere venitul net minim lunar pe economia națională (777 lei), corespunzător venitului brut de 1050 lei, și luând în considerare cota legală ce poate fi stabilită pentru un copil, respectiv 1/4 din venituri, astfel că pârâtul va fi obligat la plata către reclamantă a pensiei de întreținere în cuantum de 194,25 lei lunar (777/4=194,25), începând de la data formulării cererii (29.06.2015) și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, dar fără a depăși vârsta de 26 ani.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, instanța are în vedere dispozițiile art. 453 și 454 teza finală C.proc.civ., motiv pentru care îl va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 8.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. A. E., domiciliată în ., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul N. G., CNP_, domiciliat în comuna Mărculești, ., județul Ialomița.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a pensiei de întreținere în cuantum de 194,25 lei lunar, începând de la data formulării cererii (29.06.2015) și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, dar fără a depăși vârsta de 26 ani.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. C.-A. B. L.
Red.T.C.A./ Thred. B.L./Ex. 4/28.09.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1953/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








