Plângere contravenţională. Sentința nr. 1607/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1607/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1607/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr.1607

Ședința publică de la 28.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D. E.

GREFIER D. M.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de contravenientul B. I. împotriva procesului verbal de contravenție . 15, nr._ din 16.02.2015 dresat de C.N.A.D.N. din România – C. .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 rap. la art.107 C.p.c și art. III din OUG 4/2013, competența, constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.

În baza art. 258 C.p.c admite proba cu înscrisuri,propusă de părți și analizând actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2015, sub nr._, contravenientul B. I., domiciliat în .. Călărași, C._, a formulat plîngere împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor ., nr._ din 16.02.2015 dresat de C.N.A.D.N. din România – C.,cu sediul în București,sector 6, .. 401A,CUI_, înregistrată la O.R.C. sub nr. J 40/552/15.01.2004, cont bancar RO84RNCB_0001 deschis la BCR Sector 1, solicitând anularea acestuia ca fiind nelegal .

În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 16.02.2015 dresat de C.N.A.D.N. din România – C., a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 750 lei, pe motiv că vehiculul înmatriculat sub nr._ , ce-i aparține, a circulat pe DN 3 km 110+152m, pe raza localității C. V., jud. Călărași, fără a avea rovinietă valabilă.

A mai menționat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa întrucât își are domiciliu pe raza . se află amplasat și mijlocul tehnic de înregistrare.

A solicitat anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii contravenționale.

În dovedirea plângerii sale contravenientul a depus la dosarul cauzei copia procesului verbal de contravenție, copie CI.

Plângerea a fost legal timbrată.

Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c.

Agentului constatator i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 13.03.2015,acesta le-a primit, la data de 18.03.2015, conform dovezii de înmânare aflată la fila 8,depunând întâmpinare, în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .

Prin întâmpinarea depusă ,agentul constatator a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.

În motivare a arătat că petentul a fost surprins că a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile naționale, fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 16.02.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare contestat. A mai adăugat că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG15/2002 privind regimul juridic al contravențiilor fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9. alin. 2 și 3 din OG. nr. 15 2002, în lipsa contravenientului și a martorilor,constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei.

A mai precizat că din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din OG nr.2 2001reiese ca Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor

Legale,conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic.

A solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.

În drept a invocat prev. O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 /2001 privind semnătura electronică,Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În dovedire a depus la dosarul cauzei certificatul calificat al agentului constatator,precum și o fotografie a autovehiculului contravenientului.

Conform art. 201 al.2 C.p.c contravenientului i-a fost comunicată întâmpinarea cu adresa emisă la data de 15.04.2015,acesta a primit-o,la data de 27.04.2015,conform dovezii de înmânare aflată la fila 18,fără a formula în termenul de 10 zile,un răspuns la aceasta.

La data de 7.05.2015,în baza art. 201 al.4,5 C.p.c, instanța a dispus fixarea primului termen de judecată,pentru data de 28.05.2015,pentru când părțile au fost legal citate,fără a se prezenta însă în instanță,fiind însă admisă proba cu înscrisuri solicitată de acestea.

Verificând procesul verbal sub aspectul legalității dresării acestuia, instanța a constatat că acesta nu a fost întocmit în mod legal,ci cu încălcarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001,în sensul că lipsește semnătura agentului constatator de pe procesul verbal de contravenție, fapt ce atrage nulitatea absolută a acestuia.

Analizând prioritar, prin prisma dispozițiilor art. 137 alin. 1 C. proc. civ., excepția nulității procesului-verbal de contravenție, invocată din oficiu, instanța urmează a o admite, pentru următoarele considerente: prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 16.02.2015 dresat de C.N.A.D.N. din România – C. ,contravenientul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 750 lei, pe motiv că vehiculul înmatriculat sub nr._ ,ce-i aparține, a circulat pe DN 3 km 110+152m, pe raza localității C. V., jud. Călărași, fără a avea rovinietă valabilă ,faptă ce constituie contravenție conf. art. 8 al.2 din OG 15/2002.

Raportat la valabilitatea semnăturii electronice ce ar fi fost aplicată pe procesul-verbal contestat,instanța reține că din prevederile art.4 și art. 5 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.

În aceste condiții, rezultă că înscrisul comunicat de agentul constatator intitulat procesul verbal de contravenție nu constituie un proces verbal de contravenție,ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat „proces – verbal de contravenție” în format electronic.

Aceasta modalitate de a încheia procesul verbal nu respectă condițiile de valabilitate ,întrucât potrivit prevederilor O.G. nr.2/2001 acesta trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege, iar forma scrisă presupune a fi întocmit pe suport material, iar nu virtual.

Legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului verbal de contravenție în format electronic, iar pe de altă parte semnătura electronică se face prin criptarea semnăturii sau a fișierului pe baza unor chei publice sau private (cheia privată fiind pe un stick usb-e token) și trebuie ca destinatarul să fie și el înregistrat la un asemenea dispozitiv astfel încât să poată citi semnătura. Or, destinatarul este contravenientul căruia i se comunică procesul verbal în forma clasică, prin intermediul serviciilor poștale, iar nu electronic.

În cauză agentul constatator nu a comunicat contravenientului procesul verbal de constatare a contravenției în modalitatea prevăzută de Legea nr. 455/2001,adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar,ci prin procedura prevăzută de Ordonanța nr. 2/2001, modificată și completată,iar înscrisul comunicat nu poartă nici o semnătură olografă,ci conține doar mențiunea că a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001, republicată,cu modificările si completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Pentru considerentele ce preced și raportat și la recenta dezlegare de drept în această problemă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 6/2015,aceasta statuând că „procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”., instanța reține că procesul-verbal contestat nu cuprinde semnătura agentului constatator.

Față de cele expuse și de prevederile art.17 din OG NR.2/2001 instanța urmează a admite plângerea formulată și a anula procesul –verbal contestat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plîngerea formulată de contravenientul B. I., domiciliat în .. Călărași, C._, împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 16.02.2015 dresat de C.N.A.D.N. din România – C., cu sediul în București,sector 6, .. 401A,CUI_, înregistrată la O.R.C. sub nr. J 40/552/15.01.2004,cont bancar RO84RNCB_0001 deschis la BCR Sector 1, pe care-l anulează.

Cu apel în 30 zile de la comunicare,ce se va depune la Judecătoria Călărași .

Pronunțată în ședința publică din data de 28.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

JUD.E. D. E. D. M.

RED. E.D./Dact. DM/5 ex / 3.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1607/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI