Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 8298/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
Sentința civilă Nr. 17/2015
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. C.
Grefier I. I.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul N. T. în contradictoriu cu intimatul I. I., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.10.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că a fost depus răspuns la întâmpinare, după care:
Instanța, verificându-și competența în baza art.131 C.pr. civ., pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, invocată prin întâmpinare de intimat și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de fată ;
Prin plângerea introdusă la această instanță la data de 28.10.2014 și înregistrată sub nr._, petentul N. T., cu domiciliul ales în Slobozia, .. 137, jud. Ialomița a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul I. I., cu sediul în București, ., nr. 7, sect. 2, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.10.2014, întrucât este nelegal și neîntemeiat.
În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat, în esență, nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat, întrucât nu a condus autoturismul cu viteza de 79 km/h în localitatea Afumați și că a formulat obiecțiuni consemnate în procesul verbal.
A mai adăugat că deși a solicitat să i se prezinte înregistrarea video, aceasta nu i-a fost prezentată, agentul constatator spunându-i că poate fi vizionată numai în instanță.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat ca intimatul să depună la dosar: omologarea aparatului radar cu care s-a efectuat înregistrarea, ultima verificare a aparatului din punct de vedere metrologic, autorizația de operator radar precum și caseta cuprinzând înregistrarea în baza căreia s-a aplicat sancțiunea; să prezinte dovezi dacă radarul Pyton a fost omologat cu INSTANT ON astfel încât viteza înregistrată să nu fie determinată de un aparat decalibrat. Presupunând că aparatul tip radar a funcționat legal a solicitat în completarea probei ca organele de poliție rutieră să prezinte Între 5 și 10 poze succesive din secundă în secundă, înainte de viteza consemnată în procesul verbal (ora, minut, secundă) pentru a vedea cum evoluează viteza autoturismului său.
Totodată a solicitat ca intimatul să precizeze și să dovedească cu probe faptul cã autospeciala pe care a fost montat cinemometrul (aparatul tip radar) nu a fost amplasat în apropierea surselor puternice de radiații electromagnetice, respectiv stâlp de radio, televiziune, telefonie mobilă sau rețea de înaltă tensiune care să influențeze măsurătorile de bandă K.
De asemenea, a solicitat organelor de poliție să depună procesul verbal de staționare întocmit în timpul misiunii precum și poziționarea prin GPS a autospecialei sau a aparatului tip radar la momentul înregistrării prin care să dovedească că la momentul înregistrării video conducea auto în localitatea menționată în PVC C contestat.
Ulterior depunerii la dosar a acestor probe, a învederat petentul că urmează să solicitam efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru interpretarea acestor probe.
Agentului constatator i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare.
Acesta nu depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași față de faptul că locul săvârșirii faptei contravenționale este loc. Afumați, jud. I., localitate aflată în raza de circumscripție a Judecătoriei B., jud. I., solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acesteia.
Analizând excepția invocată de intimat, instanța a reținut următoarea situație de fapt: la data de 10.10.2014 petentul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 360 lei, pe motiv că a condus autoturismul înmatriculat sub nr._, în localitatea Afumați, jud. I., cu viteza de 79 km/h, faptă ce constituie contravenție conf. art. 49 al.1 din OUG 195/2002.
În conformitate cu dispozițiile art. 32 al. 2 din OG 2 /2001, competența de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Cum în cazul de față, contravenția a fost săvârșită în . soluționare a plângerii revine Judecătoriei B., motiv pentru care instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată de intimat și a declina cauza spre competentă soluționare în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată de intimatul I. I..
Declină cauza privind pe petentul N. T. și pe intimatul I. I., spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei B., jud. I..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi 07.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. C. I. I.
Red.CSC.
TEHNORED. I.I
Ex.3/09.01.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 266/2015.... → |
|---|








