Plângere contravenţională. Sentința nr. 1755/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1755/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1577/202/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1755/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe petentul T. S. și pe intimatul I. G. AL POLITIEI ROMANE-DIRECTIA arme EXPLOZIVI, SUBSTANȚE PERICULOASE, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ emis la data de 20.02.2015.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea azi, data de 10.06.2015 și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 05.03.2015, sub nr._, petentul T. S. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/20.02.2015 întocmit de un agent constatator din cadrul I.G.P.R..

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că a fost sancționat contravențional pentru că s-ar fi constatat că arma de vânătoare pe care o deține nu era asigurată în cutie sau fișet metalic și că ar fi fost găsită asamblată rezemată de un perete într-o cameră nelocuită. La momentul controlului, petentul arată că în cartușiera ce îi aparținea a fost găsit și un cartuș a cărui utilizare este interzisă de lege care probabil i-a fost restituit în mod neintenționat în cursul unei partide de vânătoare organizate de petent pe fondul cinegetic al cărui paznic este, fapt pentru care a fost sancționat printr-un alt proces verbal de contravenție.

Ca urmare a controlului efectuat s-a încheiat procesul verbal din 11.02.2015 în care s-au consemnat rezultatul verificărilor, fără a fi consemnate explicațiile pe care le-a dat.

A arătat petentul că cele consemnate în procesul verbal de contravenție sunt urmare a conduitei sale profesionale corecte față de un vânător care nemulțumit de faptul că i-a cerut să aibă o conduită corectă și care i-a făcut cunoscută influența sa în structurile de control de la IGPR și iminența declanșării de represalii împotriva sa, amenințări confirmate de evenimentele ulterioare.

În ceea ce privește netemeinicia și nelegalitatea procesului verbal de contravenție, petentul susține că nu au fost respectate prevederile art. 1 și 16 din OG nr. 2/2001, pe motiv că fapta contravențională nu există, în acesta se consemnează un temei legal evaziv, general și imprecis și lipsește locul săvârșirii faptei.

În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, și anularea măsurii complementare, pentru respectarea art. 5 alin. 5 rap. la art. 21 al. 3 din OG nr.2/2001 .

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001și ale Legii nr. 295/2004.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.

În susținerea plângerii formulate, petentul a depus, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/20.02.2015 și un set de înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la data de 03.04.2015, intimatul I.G.P.R. a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării formulate, intimatul a arătat că împotriva petentul a fost formulată o sesizare, în urma căreia s-a efectuat un control cu privire la modul de păstrare și asigurare al armei și muniției deținute legal în baza permisului de armă . nr._ eliberat de IPJ Călărași, constatându-se că acesta a lăsat nesupravegheată pe o sobă arma de vânătoare deținută la domiciliu, tip carabină, marca IJ seria_ cal. 30-06 și mai multe cartușe.

În urma controlului efectuat, s-a constatat că petentul avea asupra sa arma de serviciu marca IJ . cal. 12 mm, complet asamblată și neintrodusă în toc și o cartușieră în care se afla și un cartuș cu diametrul mai mare de 5 mm, cartuș ce este interzis atât la deținere, cât și la comercializare în România.

Intimatul a menționat că petentului i-a fost aplicată amenda minimă prevăzută de lege și că susținerile petentului nu pot fi reținute, acesta încercând să inducă în eroare instanța prin susținerile sale.

În drept, plângerea a fost motivată pe prevederile OG nr. 2/2001.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul probei menționate instanța dispunând atașarea de către intimat a înscrisurilor care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/20.02.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5001 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 129 pct. 14 din Legea nr. 295/2004 și sancționată de art. 130 alin. 1 lit. e din același act normativ, reținându-se în sarcina sa că în data de 11.02.2013, ora 13, în localitatea Modelu, jud. Călărași, în urma controlului efectuat cu privire la armele și muniția deținută legal de acesta s-a constatat că arma de vânătoare

marca IJ seria_ cal. 30-06 nu era asigurată în cutie sau fișet metalic, fiind găsită asamblată, rezemată de un perete într-o cameră nelocuită.

În temeiul art. 130 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004, a fost aplicată măsura complementară constând în anularea dreptului de deținere, port și folosire al armelor.

La aceeași dată s-a întocmit un proces verbal în care s-a consemnat ridicarea de la petent a permisului de vânătoare permanent ., nr._/15.06.2010 de AVPS Călărași.

Cu privire la legalitatea aplicării sancțiunii principale și a aspectelor de netemeinicie învederate de petent, instanța constată că susținerile acestuia nu sunt incidente în cauză, temei legal al faptei săvârșite - art. 129 pct. 14 din Legea nr. 295/2004 cu completările și modificările ulterioare precum și cel al sancționării acesteia - art. 130 alin. 1 lit. e din Legea nr. 295/2004 cu completările și modificările ulterioare fiind corect indicate, fapta contravențională fiind suficient descrisă, împreună cu toate împrejurările care poată duce la aprecierea gradului de pericol social al acesteia, fiind indicat de asemenea locul săvârșirii faptei, precizându-se . cu explicitarea făcută prin descrierea faptei în cuprinsul actului constatator, fiind îndeplinite în cauză prevederile art. 1 ,și art. 16 din OG nr. 2/2001. De altfel, din înscrisurile depuse la dosar de către intimat (declarația olografă a petentului), reiese că petentul recunoaște fapta contravențională, însă susține doar că ar fi săvârșit-o în anumite circumstanțe care nu îi conferă un pericol social grav.

Instanța apreciază că individualizarea sancțiunii principale a fost însă corect făcută de agentul constatator, în condițiile în care a fost reținută la aceeași dată și o altă faptă contravențională pentru care s-a întocmit procesul verbal de contravenție nr._/20.02.2015 iar plângerea împotriva acestuia a fost soluționată de Judecătoria Călărași prin ..05.2015 înlocuindu-se sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, prin prisma faptului că are calitatea sa de paznic de vânătoare având cu atât mai mult obligația să respecte regimul armelor și munițiilor deținute cu orice titlu, amenda aplicată fiind la nivelul minimului special prevăzut de lege.

În ceea ce privește aplicarea măsurii complementare, instanța constată că temeiul legal, respectiv art. 130 alin. 2 lit. b din Legea nr. 295/2004 cu completările și modificările ulterioare este corect indicat. Cu privire însă la un alt aspect de legalitate și temeinicia acestei măsuri, instanța apreciază că plângerea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele motive: Controlul efectuat în data de 11.02.2015 de organele abilitate a fost făcut în baza art. 6 alin. 2 din Legea nr. 295/2004 pe linia modului de asigurare a armamentului și muniției, pentru armele deținute și înscrise în baza permisului de armă tip B ., nr._ eliberat de IPJ Călărași,la data de 24.08.2009, vizat la 25.08.2014, respectiv pentru arma marca IJ seria_ cal. 30-06, așa cum reiese din P.V. din data de 11.02.2015. În cuprinsul aceluiași proces verbal de consemnare a situației de fapt se reține că arma mai sus menționată nu era depozitată în cutia metalică specială ci era asamblată și rezemată de un perete al unei camere în curs de amenajare, faptă pentru care i s-a întocmit petentului procesul verbal de contravenție ce formează obiectul prezentului dosar.

Astfel, măsura complementară ce trebuia aplicată pentru săvârșirea faptei contravenționale descrise mai sus a avut consecința ridicării permisul de vânătoare permanent . nr._/15.06.2010 eliberat de AVPS Călărași pe care îl deținea în temeiul funcției de paznic de vânătoare conform adeverinței nr. 235/04.03.2015, deci pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără nici o legătură cu procesul verbal de contravenție contestat, rezultând deci că măsura complementară de anulare a dreptului de deținere, port și folosire al armelor, a fost aplicată excesiv și netemeinic, cu atât mai mult cu cât prin adresa nr._/20.02.2015 a IGPR i se aduce la cunoștință în mod corect petentului că are obligația de a depune permisul de port și folosire a armelor tip B . nr._/24.08.2009, iar în mod incorect, că are obligația de a depune la un armurier autorizat arma și muniția deținută, în acest din urmă caz pentru că nu s-a făcut mențiunea referitoare la faptul că măsura le vizează pe cele înregistrate în baza permisului de mai sus.

Față de considerentele precedente, instanța va admite în parte plângerea și pe cale de consecință va înlătura sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire al armelor aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 20.02.2014.

Cu privire la solicitarea petentului de a fi obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru în cuantum de 20 de lei, instanța urmează a o respinge pe motiv că nu sunt întrunite cerințele art. 453 alin. 1 C.p.c., plângerea fiind admisă în parte și pentru motive care nu au fost susținute de petent, ci au fost examinate din oficiu, vizând legalitatea și temeinicia aplicării sancțiunii complementare .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul T. S., domiciliat în ., ., jud. Călărași, C.N.P._, în contradictoriu cu intimatul I. G. al Poliției Române - Direcția Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, cu sediul în mun. București, ., nr. 13-15, sector 2.

Înlătură sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire al armelor aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 20.02.2014.

Respinge cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi 10.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. S. C. I. I.

Red.CSC

Ex. 5/02.07.2015

I.I. 11 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1755/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI