Plângere contravenţională. Sentința nr. 2266/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2266/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-08-2015 în dosarul nr. 2683/202/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
Sentința civilă nr.2266
Ședința publică de la 10.08.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. I.
GREFIER-L. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petentul M. A., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Serviciul Rutier la data de 16.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și s-a învederat că intimatul prin întâmpinare, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Având în vedere că petentul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a administrat probe în apărare, conform dispozițiilor art. 255 C.proc.civ., instanța apreciază administrată proba cu înscrisuri (incluzând înregistrarea video), ca fiind admisibilă potrivit legii și de natură a duce la soluționarea procesului, motiv pentru care, o încuviințează în conformitate cu prevederile art. 258 C.proc.civ.
Totodată, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.04.3015 sub nr._, petentul M. A. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași la data de 16.04.2015, pe care l-a criticat pentru netemeinicie.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 16.04.3015, ora 8,50 a fost oprit de un echipaj de poliție în timp ce conducea autoutilitara Peugeot cu nr._ pe DN21 și a fost sancționat de poliție în zona de acțiune a indicatorului „ depășirea interzisă „ fiindu-i suspendat și dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice 30 de zile. A solicitat anularea procesului verbal mai susmenționat pentru faptul că aspectele menționate nu sunt reale, ora la care a fost sancționat nu poate fi aceeași cu cea în care a săvârșit presupusa faptă, nu este specificat nici un Km unde a efectuat depășirea, nici aparatul cu care a fost făcută filmare, iar la Judecătoria unde depune plângerea agentul menționează „ a”.De asemenea,solicită a ține cont de faptul că atât el cât și conducătorul auto G. A. cu_ a efectuat depășirea echipajului de poliție înainte de acțiunea indicatorului „ depășirea interzisă”.
Întemeindu-se pe aceste motive, petentul a arătat că procesul-verbal este netemeinic.
În susținerea considerentelor formulate în plângere, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a atașat acesteia, în copie, procesul-verbal atacat și cartea sa de identitate .
Cererea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, acesta fiind sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul și a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul în zonă de acțiune a indicatorului „ depășirea interzisă !.
Consideră intimatul că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.
În susținerea întâmpinării este propusă proba cu înscrisuri, fiind atașate, în copie: cazierul contravențional al petentului, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul operatorului, graficul de patrulare al lucrătorilor de poliție din data de 25.06.2013 și CD-ul cu înregistrarea contravenției (filele nr. 12-16 din dosar).
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
În dovedirea celor susținute în întâmpinare, intimatul a depus la dosarul cauzei istoricul abaterilor petentului de la normele care reglementează regimul rutier ,înregistrarea video și planșa foto
Instanța a admis și administrat la cererea părților proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba video.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Serviciul Rutier la data de 16.04.2015, s-a constatat încălcarea de către petent a prev. art. 120 alin. 1 lit. h din H.G. 1391/2006, faptă sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că la data de 16.04.2015, ora 08,42 a condus autoturismul marca PEUGEOT cu nr. de înmatriculare_ pe DN 21, în localitatea Ș. V., și a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul în zona de acțiune a indicatului „ depășirea interzisă „
Prin același proces-verbal i-a fost aplicată petentului sancțiunea principală constând în 4 puncte amendă în valoare de 390 lei, sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile și s-a dispus luarea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.
La rubrica Alte mențiuni în procesul-verbal este înscrisă mențiunea „nu sunt obiecțiuni”, iar petentul a semnat procesul-verbal atât în rubrica de luare la cunoștință, cât și alături de mențiunea că nu are obiecțiuni.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Ca act administrativ întocmit de organul competent, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenind petentului, în condițiile art. 249 C.pr.civ.
Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției, încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Verificând din oficiu procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Serviciul Rutier la data de 03.02.2014 sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că acesta este legal întocmit, respectând prevederile art. 16-17 din OG 2/2001, art. 109 din OG 195/2002 și art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG 1391/2006.
De asemenea, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde cu prevederile legale indicate pentru încadrarea juridică a acesteia, iar sancțiunile aplicate au fost stabilite în conformitate cu textele legale indicate în procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale.
Cu privire la critica petentului referitoare la neprezentarea înregistrării video la momentul opririi, instanța constată că nu există niciun text de lege care să impună agentului constatator să prezinte contravenientului probe de vinovăție la acest moment, constatarea contravenției nefiind o procedură contradictorie
Cu privire la situația de fapt reținută de agentul constatator, instanța constată că petentul, deși a susținut faptul că a efectuat manevra de depășire într-o zonă în care această manevră era permisă, nu a adus nicio dovadă în sprijinul acestei afirmații.
Mai mult decât atât, astfel cum s-a reținut la analiza probelor, înregistrarea video efectuată de agentul constatator relevă cu certitudine faptul că la momentul la care a efectuat depășirea, petentul circula într-o zonă în care această manevră era interzisă, astfel că petentul a încălcat interdicția instituită de art. 120 alin. 1 lit. h din HG 1391/2006.
În consecință, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Serviciul Rutier la data de 16.04.2015, este legal și temeinic întocmit, astfel încât capătul de cerere principal din plângerea petentului urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, după ce a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța investită cu judecarea plângerii contravenționale hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
În acest scop, instanța are în vedere prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, care stabilește că „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Aplicând la cauza de față, instanța reține cu titlu preliminar că agentul constatator a avut în vedere principiile anterior menționate la întocmirea procesului-verbal, și pe cale de consecință, a aplicat sancțiunea minimă prevăzută de lege pentru fapta reținută.
Cu referire la elementele de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, petentul nu a relevat și nici instanța nu a putut identifica din analiza înregistrării video, vreo circumstanță reală sau personală care să justifice aplicarea sancțiunii constând în avertisment sau înlăturarea sancțiunii complementare.
În acest sens, instanța nu poate considera lipsită de pericol social fapta petentului care, în calitate de conducător auto, a condus imprudent și a efectuat manevra de depășire creând astfel o stare de pericol potențial la adresa celorlalți participanți la traficul rutier.
Sub aspectul circumstanțelor personale, instanța reține faptul că petentul a mai fost sancționat anterior pentru încălcări ale normelor legale care reglementează traficul rutier.
În concluzie, instanța consideră că scopul preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale nu poate fi realizat în cauza de față decât prin executarea efectivă a sancțiunilor aplicate.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași la data de 16.04.2015 a fost legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile au fost legal aplicate și temeinic individualizate, astfel că urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea petentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contravenientul M. A., domiciliat în . Călărași împotriva procesului verbal . nr._ din 16.04.2015 încheiat de I. Călărași.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare
Apelul se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din 10.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. I. LICĂVIORICA
Red. DI
Tehnored. L.v.
Ex.5/14.08.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2724/2015. Judecătoria... → |
|---|








