Plângere contravenţională. Sentința nr. 2469/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2469/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 3343/202/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2469
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Judecător M. S.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul V. Ș. în contradictoriu cu intimatul I.P.J.Călărași având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._ dresat la data 18.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul care se legitimează cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar se află întâmpinare și înscrisuri, după care;
Instanța în conformitate cu prevederile art.131 C. procedură civilă raportat la art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze raportat la locul săvârșirii contravenției.
Conform art. 238 C. procedură civilă, instanța, în raport de complexitatea cauzei, probele ce trebuie administrate și poziția procesuală a părților apreciază cauza în stare de judecată la acest termen de judecată.
Petentul, având cuvântul, în dovedirea plângerii formulate solicită proba cu înscrisuri și un martor. Precizează că nu dorește să vizioneze înregistrarea video.
Instanța, încuviințează în baza art.258 raportat la art.255 C. procedură civilă pentru petent proba cu înscrisuri, iar pentru intimată proba cu înscrisuri, (verificarea metrologică a aparatului radar, atestat operator radar, fișă abateri contravenționale) și înregistrarea video a contravenției, ca fiind admisibile și putând conduce la soluționarea cauzei.Respinge proba testimonială, cu un martor, întrucât nu este relevantă în soluționarea cauzei, înregistrarea video a faptei, fiind o proba absolut concludentă pe de o parte, iar pe de altă parte acesta nu a fost indicat nominal în plângerea formulată.
Petentul având cuvântul, precizează că, nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Petentul, având cuvântul, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment. Arată că nu se consideră vinovat, a explicat și agentului de poliție faptul că mașina dădea semne de întrerupere în trafic și pentru a o menține pornită a fost nevoit să accelereze.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2015 sub nr._ petentul V. Ș., domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași, având CNP -_, formulată în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul Călărași, ., jud. Călărași a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii și înlocuirea amenzii și a punctelor de penalizare cu avertisment.
În motivarea plângerii sale petentul arată că, la data de 18.05.2015 a fost sancționat contravențional pe motiv că a condus auto VW cu numărul de înmatriculare P 7795 BM pe DN 21 cu viteza de 83 Km/h în localitate.
Mai arată că nu contestă această viteză, dar a explicat agentului de poliție că, la un moment dat motorul mașinii sale a dat semne de întrerupere în trafic și pentru a-l menține pornit, a accelerat, în acel moment fiind înregistrat de aparatul radar.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat (f.6) și plicul de corespondență (f.7-8).
La data de 11.06.2015, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimat cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare.
Intimata a formulat întâmpinare la data de 26.06.2015 prin care a solicitat instanței respingerea plângerii, menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
În motivare se arată că petentul a fost sancționat întrucât la data de 18.05.2015 a fost înregistrat autoturismul condus de acesta care circula cu viteza de 83 km/h în localitate.
Cu acea ocazie s-a încheiat procesul verbal de contravenție . nr._/18.05.2015 pentru încălcarea prevederilor art.49 alin.1 din O.U.G. nr 195/2002 respectiv depășirea limitei de viteză în localitate.
Se învederează și că în concret constatarea s-a făcut cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic de către polițistul rutier în calitate de agent specializat, aparatul deținând buletin de verificare metrologică valabil, care își
face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune conform manualului de utilizare.
Procesul verbal atacat de petent îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute la art.17 din același act normativ.
Se apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului, depășirea limitei maxime de viteză admisă reprezentând una din principalele cauze ale accidentelor de circulație.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei înregistrarea video a contravenției (f.13), atestat operator radar (f.14), buletin de verificare metrologică (f.15), graficul de patrulare din data de 18.05.2015 (f.16 ), fișa de abateri contravenționale (f.17).
La data de 29.06.2015, s-a comunicat către petent întâmpinarea, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Petentul a depus răspuns la întâmpinare la data de 13.07.2015, f. 20-21 din dosar.
La data de 13.07.2015, s-a fixat primul termen de judecată, cu citarea părților, la data de 15.09.2015.
În cauză s-a încuviințat proba înscrisuri pentru petent și proba cu înscrisuri și înregistrarea video pentru intimat.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 18.05.2015 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul V. Ș. a contravenției prevăzute de prevăzute de art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002 raportat la art.101 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 constând în aceea că a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare P 7795 BM în localitate, cu viteza de 83 km/h.
Prin acest proces-verbal petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 585 lei corespunzătoare a 6 puncte amendă și 4 puncte penalizare.
În rubrica „Alte mențiuni” a procesului-verbal s-a consemnat „ contravenientul este de față, a luat la cunoștință de cele menționate, dar refuză să semneze”, procesul –verbal nefiind semnat de petent.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța va analiza în cele ce urmează temeinicia procesului verbal de contravenție.
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul asigură respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care a accelerat în acel moment întrucât motorul dădea semne de întrerupere, nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.
Din contră, instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar fila 15.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează.
Astfel, în înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, f. 13, se poate observa, cum autoturismul cu numărul de înmatriculare P 7795 BM a fost surprins de aparatul radar cu viteza de 83 km/h în localitate, mult peste limita maximă admisă pentru sectorul de drum ce se afla în interiorul localității, de numai 50km/h, iar buletinul de verificare metrologică a aparatului radar . 227 montat pe auto cu numărul MAI_, aparat menționat și în cuprinsul procesului verbal contestat, atestă faptul că această viteză a fost stabilită printr-un mijloc verificat metrologic.
Totodată potrivit înscrisului de la fila 14, agentul constatator R. V. este atestat pentru folosirea și exploatarea echipamentului.
Pentru motivele expuse, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.05.2015 dresat de I.P.J. Călărași a fost nu numai legal, dar și temeinic întocmit, din probatoriul administrat rezultând fără dubii că petentul a săvârșit fapta imputată.
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, după ce a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, instanța hotărăște asupra sancțiunii având posibilitatea ca, în funcție de criteriile prevăzute de lege, să reindividualizeze sancțiunile aplicate prin procesul-verbal.
Analizând fapta petentului prin prisma criteriilor de individualizare a sancțiunilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că petentul nu a relevat instanței nicio circumstanță sau împrejurare care să conducă la concluzia că fapta concretă săvârșită nu realizează pericolul social abstract vizat de norma de incriminare iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege.
În aceste condiții, instanța constată că rolul preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale în cazul petentului poate fi realizat doar prin executarea efectivă a sancțiunilor aplicate.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat de petent este legal și temeinic, iar sancțiunile sunt legal aplicate și temeinic individualizate, astfel încât, pe cale de consecință, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea și să mențină sancțiunile aplicate în baza acestuia.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul V. Ș., domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași, având CNP-_, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimatul I. CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., jud.Călărași, la data de 18.05.2015, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD.S. M. S. L. I.
Red. S.M..
Thred.S.L
Ex.5/25.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2681/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2652/2015.... → |
|---|








