Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 197/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 197/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 1995/203/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 197/2015

Ședința publică de la 04 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. Ș. D.

GREFIER: C. E. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta P. ORAȘULUI BAIA DE ARIEȘ, cu sediul în Baia de Arieș, .. 1 județul A., prin reprezentant legal, primar P. T., în temeiul art.30 din Cod procedura civilă, în contradictoriu cu intimatul ARȘINTE S., cu domiciliul în orașul Baia de Arieș, ., ., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-a prezentat nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța a lăsat cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._, reclamanta P. ORAȘULUI BAIA DE ARIEȘ, cu sediul în Baia de Arieș, ..l județul A., prin reprezentant legal, primar P. T., în temeiul art.30 din Cod procedura civilă, a chemat în judecată pe pârâtul ARȘINTE S., cu domiciliul în orașul Baia de Arieș, ., . ,CNP:_, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i fie înlocuite amenzile în sumă de 1570 lei, cu prestarea de activități în folosul comunității, pentru următoarele:

In motivarea cererii, reclamanta arată că pârâtul A. S., a fost amendat de către Politia Baia de Arieș, Politia Cluj N. și Poliția și Poliția Verguleasa, în total cu suma de 1570 lei, dar nemaiavând surse de venit nu a mai putut achita amenzile respective.

Menționează faptul că, pârâtul a fost somat să achite suma respectivă dar, nu s-a conformat, totodată instituția primăriei a făcut diligentele necesare la instituțiile abilitate respective Administrația finanțelor publice și Inspecția muncii pentru a verifica dacă pârâtul Arșinte S., realizează venituri ,răspunsul acestora fiind că nu figurează cu venituri.

Având în vedere că nu au altă cale de a recupera suma de 1570 lei, decât prin chemarea în judecată a pârâtului și înlocuirea amenzii cu prestarea de activități în folosul comunității,solicită să fie admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.

In drept, dispozițiile art.9 ,art.39 și art.39Al din O.G. nr.2 /2001, privind regimul juridic al contravențiilor ,ale art.141 și art.45 din O.G.nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală și ale art.30 di Codul de procedura civilă.

Din actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . NR._, întocmit de INSEPCTORATUL DE JANDARMI CLUJ, la data de 31.01..2010, intimatul a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 200 lei.

Prin procesul verbal de contravenție . NR._, întocmit de POLIȚIA VERGULEASA, la data de 16.11.2012, intimatul a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 1000 lei.

Prin procesul verbal de contravenție . NR._, întocmit de POLIȚIA BAIA DE ARIEȘ, la data de23.01.2014, intimatul a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 500 lei.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile, care să poată fi executat silit.

Conform art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/ 2001 "in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii si nu exista posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecata pe a cărei raza teritoriala s-a săvârșit contravenția, in vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunitarii, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitata". De asemenea, in cazul in care intimatul se prezintă in instanța si solicita acordarea unui termen pentru a achita amenda contravenționala, instanța trebuie sa ai acorde un termen de 30 de zile in cadrul căruia sa achite amenda. Daca intimatul nu își îndeplinește obligația de plata a amenzii contravenționale in nici una dinte cele doua situații menționate de art. 9 din OG nr. 2/2001 instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități in folosul comunitarii.

Instanța analizând textele de lege citate, precum si actele aflate la dosar, constata ca petentul a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 1570 lei, ca au trecut mai mult de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii si nu si-a îndeplinit obligația de plata si nu exista posibilitatea executării sale silit, toate aceste constituind motive pentru care cererea petentei este întemeiata.

Textul de lege aplicabil in cauza prevede o limita minimă de 50 ore și 300 ore maxim, care poate fi executată, după programul de muncă, ori, după caz programul școlar al contravenientului pe durata cuprinsă mai sus, de maxim 3 ore/zi, iar în zilele nelucrătoare 6 - 8 ore/zi, iar în cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale prin persoanele împuternicite pot asigura supravegherea activității contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore / zi.

Având în vedere ca făptuitorul,prin procesele verbale menționate mai sus, a fost sancționat cu amenzi în total în cuantum de 150 lei, nefiind indicat nici un criteriu obiectiv in baza căruia să se aprecieze care este numărul de ore de munca la care poate fi obligat un contravenient ce nu si-a îndeplinit obligația de plata a amenzii, instanța, pornind de la ideea ca in principiu orice munca este remunerata, va folosi drept criteriu cuantumul unei zile de munca prin raportare la salariul minim pe economie. În HG nr. 1091/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, s-a stipulat ca, începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna, in anul 2015, reprezentând 6 lei/ora.

Pentru toate considerentele arătate mai sus si ținând cont de raționamentul prezentat, instanța va admite cererea si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale in cuantum de 1570 lei cu sancțiunea prestării unui număr de 261 ore de munca in folosul comunitarii, sub coordonarea Primariei Baia de Arieș, localitatea de domiciliu a făptuitorului, in funcție de aptitudinile fizice si psihice ale făptuitorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de petenta P. ORAȘULUI BAIA DE ARIEȘ, cu sediul în Baia de Arieș, .. 1 județul A., prin reprezentant legal, primar P. T., în temeiul art.30 din Cod procedura civilă, în contradictoriu cu intimatul ARȘINTE S., cu domiciliul în orașul Baia de Arieș, ., . ,CNP:_, și în consecință:

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1570 lei, aplicata prin Procesul verbal de contravenție . NR._, întocmit de INSEPCTORATUL DE JANDARMI CLUJ, la data de 31.01..2010, Procesul verbal de contravenție . NR._, întocmit de POLIȚIA VERGULEASA, la data de 16.11.2012, prin Procesul verbal de contravenție . NR._, întocmit de POLIȚIA BAIA DE ARIEȘ, la data de23.01.2014, și dispune transformarea amenzii în 261 ore de muncă în folosul comunității sub coordonarea Primăriei Baia de Arieș, în funcție de aptitudinile fizice si psihice ale intimatului .

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2015.

JUDECATOR, GREFIER,

C. Ș. D. C. E. S.

Redc. C.S.D./Tehnored. M.B.

Ex. 4

12 martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 197/2015. Judecătoria CÂMPENI