Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 601/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 601/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1008/203/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 601/2015

Ședința Camerei de consiliu din 9 Iunie 2015

Completul compus din:

JUDECĂTOR: D. V. C.

GREFIER: M. C. – M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. P. VADULUI și pe intimat M. I., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității disjungere din dosar_ .

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

Instanța verificând competența pentru soluționarea cauzei, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii, urmând să dispună.

INSTANȚA

Se reține că sub dosar nr._, s-a înregistrat cererea formulată de . contradictoriu cu contravenientul M. I., prin care s-a solicitat înlocuirea sancțiunilor constând în amenzii contravenționale aplicate prin următoarele procese –verbale:

- procesul - verbal . nr._ încheiat la 14.08.2014 de către I.P.J. A.;

- procesul - verbal . nr._ încheiat la 18.09.2014 de către Poliția orașului Zlatna,

- procesul - verbal . nr._ încheiat la 15.02.2015 de către Postul de Poliție M.;

- procesul – verbal . nr._ încheiat la data de 16.01.2014 de către Poliția orașului Cîmpeni ;

- procesul - verbal . nr._ încheiat la data de 19.01.2014 de către Poliția orașului Zlatna;

- procesul – verbal . nr._ încheiat la data de 25.02.2014 de către Postul de Poliție Ighiu;

- procesul –verbal . nr._ încheiat la data de 18.03.2014 de către Poliția municipiului A. I.;

- procesul –verbal . nr._ încheiat la data de 18.03.2014 de către Poliția Municipiului A. I.;

- procesul - verbal . nr._ încheiat la data de 22.02.2014 de către Poliția municipiului S.;

- procesul – verbal . nr._ încheiat la data de 26.07.2014 de către Poliția orașului Abrud;

- procesul –verbal . nr._ încheiat la data de 1.07.2014 de către Postul de Poliție Sălciua.

S-a motivat că amenzile aplicate prin aceste procese-verbale nu au fost achitate în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și nu se poate realiza executarea silită a acestuia conform OG 92/2003.

Prin încheierea nr. 541/2015 s-a dispus disjungerea cererii urmând a se forma dosar distincte în funcție de fiecare proces-verbal care conține obligația bugetară ce nu poate fi executată, în dosarul inițial rămânând a se analiza doar situația amenzii care s-a aplicat prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 14.09.2014 de către I.P.J. A. - BR A. I.. În dosarul nr._ urmează a se analiza situația amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, care a fost aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 18.03.2014, de către Poliția Municipiului A. I..

Se va constata că, prin procesul - verbal CP nr._ încheiat la data de 18.03.2014, de către Poliția Municipiului A. I., s-a aplicat contravenientului M. I., amenda contravențională de 170 de lei pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 167 lit. „d” din HG 1391/2006.

S-a reținut că la data de 18.03.2014, aflându-se în localitatea A. I., a traversat . nemarcat.

Conform art. 9 din OG 2/2001 “ (1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore.

(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda.

(3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

De asemenea potrivit 39/1 din aceiași Ordonanță

“ (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore”.

Potrivit art. 200 Cod procedură civilă completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197. (1^1) În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.

Constatându-se că în prezenta cauză necompetența în această materie are caracter absolut, fiind de ordine publică conform art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă și prin considerarea dispozițiilor menționate anterior instanța se declară ca fiind necompetentă teritorial să soluționeze prezenta cerere și dispune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei A. I., pe raza teritorială a căreia s-a comis contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența teritorială pentru soluționarea cererii formulate de către . contradictoriu cu contravenientul M. I. în favoarea Judecătoriei A. I..

Prezenta hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac.

Dată în Camera de consiliu, astăzi 9 Iunie 2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

C. V. D. M. C.-M.

Red.C.V.D.

Tehnored.P.M.D.

Ex.4/10.06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 601/2015. Judecătoria CÂMPENI