Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 289/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 289/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 289/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 289/2015
Ședința publică din 24 Martie 2015
Completul compus din:
JUDECĂTOR: D. V. C.
GREFIER: M. C. – M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta P. Orașului Baia de Arieș și pe contravenientul G. Neluțu C. domiciliat în Baia de Arieș, ., ., județul A., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Verificând competența de soluționare a cererii în baza dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă în soluționarea acesteia, potrivit dispozițiilor art. 39/1 din OG 2/2001, estimând soluționarea cauzei în termen de o lună.
Instanța încuviințează pentru petentă, proba cu înscrisuri solicitată prin cererea de chemare în judecată în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 194 lit. „e” Cod procedură civilă, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și întrucât consideră că înscrisurile existente la dosar sunt suficiente pentru justa soluționare a cauzei, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
La această instanță sub dosar nr._, s-a înregistrat cererea formulată de către P. orașului Baia de Arieș, ca și organ de executare în materie contravențională, prin care în contradictoriu cu contravenientul G. Neluțu C., a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 7.05.2011, de către Poliția orașului Baia de Arieș, cu obligarea de a presta activitate în folosul comunității.
Se motivează că, după rămânerea definitivă a procesului –verbal acesta a fost înaintat pentru executare iar din demersurile efectuate de către P. orașului Baia de Arieș, județul A., a rezultat faptul că, amenda aplicată nu
poate fi executată iar contravenientul nu a achitat-o în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii.
În cauză contravenientul nu a depus întâmpinare.
Din actele de la dosar se rețin următoarele:
Se constată că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 7.05.2011, de către Poliția orașului Baia de Arieș, s-a aplicat contravenientului G. Neluțu C., amenda contravențională de 200 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 3 pct. 26 Legea 61/1991.
Sancțiunea de a presta muncă neremunerată în folosul comunității este prevăzută și ca modalitate alternativă pentru executarea sancțiunii contravenționale principale, respectiv amenda contravențională.
Conform art. 9 din OG 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda. În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Astfel,la art. 39^1 din aceiași Ordonanță există următoarea reglementare referitoare la activitatea în folosul comunității privită ca și modalitate alternativă la sancțiunea principală a amenzii contravenționale:
“ (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore”.
Constatându-se în prezenta cauză că amenda contravențională în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 7.05.2011, de către Poliția orașului Baia de Arieș, nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestui proces-verbal și nu există posibilitatea executării silite a respectivei sancțiuni va fi admisă cererea formulată și se va dispune înlocuirea acesteia cu obligarea contravenientului de a presta 21 ore de activitate într-una din activitățile prevăzute în acest sens în HCL Baia de Arieș, adoptată în această materie.
Pe baza acestei hotărâri rămase definitive se va emite mandatul de executare a sancțiunii care se va comunica Primăriei orașului Baia de Arieș iar aceasta are obligația de a urmării punerea în executare a sancțiunii și de a înștiința instanța în legătură cu stadiul executării acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petiționara P. orașului Baia de Arieș, ca și organ de executare în contradictoriu cu contravenientul G. Neluțu C. fiul lui L. și A., născut la data de 28.04.1993, având CNP_, domiciliat în Baia de Arieș, ., ., județul A. și în consecință:
Dispune înlocuirea sancțiunii constând în amendă contravențională de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 7.05.2011, de către Poliția orașului Baia de Arieș, cu obligarea contravenientului de a presta 21 ore de activitate într-una din activitățile prevăzute în acest sens în HCL Baia de Arieș, adoptată în această materie.
Pe baza acestei hotărâri rămase definitive se va emite mandatul de executare a sancțiunii care se va comunica Primăriei orașului Baia de Arieș, iar aceasta are obligația de a urmării punerea în executare a sancțiunii și de a înștiința instanța în legătură cu stadiul executării acesteia.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare cu părțile.
Pronunțată în ședința publică din 24 Martie 2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. V. D. M. C.-M.
Red.C.V.D.
Tehnored.P.M.D.
Ex.4/26.03.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








