Rectificare carte funciară. Sentința nr. 221/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 221/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 221/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 221 / 2015
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. V. D.
Grefier: BAR A.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanta B. M. L., domiciliată în Câmpeni ., județul A., în contradictoriu cu pârâții: S. R. prin Instituția Primarului orașului Câmpeni, cu sediul în orașul Câmpeni, . A., B. A. C., domiciliată în Câmpeni ., județul A., B. A. M., domiciliată în Câmpeni ., județul A., O. G., domiciliat în Câmpeni ., județul A., B. E., domiciliată în Câmpeni ., județul A. și S. V., domiciliat în Câmpeni ., județul A. și L. O., domiciliat în Câmpeni, ., județul A., având ca obiect partaj judiciar
La pronunțarea hotărârii se constată lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților sunt consemnate în Încheierea de ședință din data de 03.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Sub dosar nr._, s-a înregistrat cererea formulată de reclamanta B. M. L., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Instituția Primarului orașului Câmpeni, B. A. C., B. A. M., O. G., B. E. și S. V., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
- să se constate că asupra imobilului înscris în C.F_ Câmpeni, nr. top 306/2/3/2/1/1/6, nr. top 307/2/4/1/1/1/6 si în C.F_ Câmpeni, nr. top 307/1, 306/2/3/2/2, nr. top 307/2/4/2 sunt coproprietari reclamantă B. M. L. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului B. C., pârâtele
B. A. C. si B. A. M., în calitate de fiice ale defunctului B. C. coproprietar sub B 1 în C.F_ Câmpeni si în C.F_ Câmpeni;
- să se constate categoria de folosință și suprafața reală a imobilului înscris în C.F_ Câmpeni si să se dispună rectificarea suprafeței de la suprafața de carte funciară la suprafața reală, aceea de 492 mp ;
- să se dispună formarea unui lot în cotă de 1/1 parte în favoarea reclamantei, cu titlu de moștenire, fără sultă către pârâtele B. A. C. si B. A. M., care să cuprindă teren rezultat prin stabilirea suprafeței reale a imobilului din C.F_ Câmpeni si un lot în cotă de 1/ 1 parte din C.F_ Câmpeni cu titlu de moștenire;
- să se dispună către A.N.C.P.I.- O.C.P.I - A. - B.C.P.I.- Câmpeni întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea reclamantei în cotă de 1/1 parte ca bun propriu, conform sentinței ce se va pronunța după rămânerea acesteia definitivă .
În motivarea cererii arat că, asupra imobilului înscris în C.F_ Câmpeni, nr. top 306/2/3/2/1/1/6, nr. top 307/2/4/1/1/1/6 si în C.F_ Câmpeni, nr. top 307/1, 306/2/3/2/2, nr top 307/2/4/2 sunt coproprietari reclamanta B. M. L. în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului B. C., pârâtele B. A. C. si B. A. M., în calitate de fiice ale defunctului B. C. coproprietar sub B 1 în C.F_ Câmpeni și în C.F_ Câmpeni .
Terenul înscris în C.F ._ Câmpeni are o suprafață de 492 mp, astfel că solicită rectificarea suprafeței de carte funciară de la 271 mp la suprafața reală aceea de 492 mp .
Solicită a se forma câte un lot din cele două cărți funciare în cotă de 1/1 parte în favoarea reclamantei fără sultă către pârâtele B. A. C. si B. A. M., întrucât acestea nu au pretenții la moștenirea defunctului B. C. .
Arată că pârâții sunt vecinii imobilului, astfel că sunt chemați în judecată pentru opozabilitate si pentru a nu le încălca dreptul lor proprietate.
Apreciază valoarea imobilului la 2000 lei.
În drept a invocat dispozițiile art. 35 Cod procedura civilă raportat la art. 192 Cod procedură civilă art. 877 cod civil raportat la art. 914 Cod civil și art. 907 Cod civil.
După momentul depunerii cererii inițiale pârâții au depus întâmpinări. Astfel prin întâmpinarea pârâtei B. A. M., aceasta menționează că nu are pretenții în raport cu acțiunea formulată și a dat o declarație prin care ar fi renunțat la cota de moștenire cuvenită după tatăl său. Pârâtul O. G., menționează că linia de graniță dintre imobilele defunctului B. C. și cele care îi aparțin a fost stabilită prin hotărâre judecătorească. Afirmă că defunctul B. C. a vândut mai multor persoane parte din terenul în litigiu, astfel că în acest caz se impune a fi chemați în judecată toți vecinii imobilului reclamantei. Se afirmă că, întrucât defunctul ar fi vândut parte din teren, suprafața acestuia trebuie să fie diminuată și nu modificată în plus. S-a mai arătat că terenul a fost expropriat de la antecesorii defunctului B. C. și P. O., în vederea construirii grădiniței, astfel că imobilul nu poate fi atribuit doar unei singure persoane. Instituția Primarului orașului Câmpeni prin întâmpinare a menționat că imobilul reclamantei se învecinează și cu terenurile altor persoane fizice, situație care ar impune precizarea acțiunii. În acest sens se face referire și la sentința civilă nr. 1577/2010, pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar nr._ . Referitor la imobilele cu nr. top. 307/1, 306/2/3/2/2 și 307/2/4/2 se menționează că, potrivit dispoziției nr. 489/2005 a Primarului orașului Cîmpeni,
s-au propus măsuri reparatorii în favoarea defunctului B. C.. Respectiva dispoziție a rămas definitivă prin respingerea contestației dar și a căilor de atac împotriva sentinței care a soluționat respectiva cerere.
Ulterior s-a dispus comunicarea cu pârâții a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert N. C. V., prin acest raport expertul a menționat că suprafața imobilului înscris în CF_ Cîmpeni cu nr. top. 306/2/3/2/1/1/6 și 307/2/4/1/1/1/6 este în cartea funciară de 271 m.p. iar suprafața reală este de 456 m.p. În parte finală a raportului de expertiză expertul propune formarea unui singur lot atribuit reclamantei și menționează pentru același imobil suprafața reală de 492 m.p.
Instituția Primarului orașului Cîmpeni și O. G. au depus obiecțiuni la acest raport de expertiză menționând că expertul a întocmit documentația fără a ține seama de limitele stabilite prin expertize anterioare, astfel se face referire la raportul de expertiză întocmit în dosar nr._ prin care s-au stabilit alte limite pentru imobilul cu nr. top. 306/2/3/2/1 și 307/2/4/1/1. Astfel latura terenului care se învecinează cu cel care aparține lui O. G. și O. E., marcat cu literele A-B-C are lungimea de 25,75 m. și nu se 31,58 m . Se mai arată că în continuarea acestui teren se află și imobilele având nr. top. 307/2/4/2/1, 306/2/3/2/2/1 și 307/1/1 proprietatea Statului R.. Referitor la acest imobil se face referire la dispoziția nr. 489/2005 a Primarului orașului Cîmpeni și la raportul de expertiză întocmit în dosar nr._ a Curții de Apel A. I.. Obiectează și că nu s-a ținut seama de faptul că imobilul cu nr. top.306/2/3/2/1/1 și 307/2/4/1/1/1/6 a fost identificat în cadrul acțiunii înregistrate sub dosar nr._ iar imobilul a avut o suprafață de 271 m.p. Se solicită ca expertul să menționeze considerentele pentru care a propus modificarea suprafeței în condițiile în care din suprafața totală de 473 m.p. cât au avut imobilele cu nr. top. 306/2/3/2/1/1 și 307/2/4/1/1/1 s-au diminuat suprafețele care au fost vândute ( loturile 1,2 și 4), precum și lotul nr. 3 care reprezintă cale de acces pentru loturile nou formate, precum și loturile 5 și 6 care au rămas în continuare înscrise în favoarea numitului B. C., conform sentinței civile nr. 1377/2010, pronunțată de această instanță în dosar nr._ .Se face referire și la faptul că în raportul inițial nu se identifică toate construcțiile.
Ulterior reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată prin care arătat că înțelege să cheme în judecată ca și pârât alături de cei inițiali și pe L. O..
După prezentarea obiecțiunilor reclamanta a depus din nou la dosar un raport de expertiză tehnică extrajudiciară prin care s-a procedat la identificarea imobilului înscris în CF_ Cîmpnei cu nr. top. 306/2/3/2/1/1/6 și 307/2/4/1/1/6, expertul concluzionând că imobilul respectiv are o altă suprafață decât cea înscrisă în cartea funciară și în acest sens a propus rectificarea suprafeței ca fiind 429 m.p.
Ulterior raportul de expertiză în varianta finală a fost comunicat cu pârâții pentru ca aceștia să-și poată exprima poziția . Față de noua variantă a raportului de expertiză la dosarul cauzei nu mai este exprimată poziția pârâților.
Conform actelor de la dosar rezultă că asupra imobilului înscris în CF_ Cîmpeni de sub A+1 cu nr. cad. 71/6, nr. top. 306/2/3/2/1/1/6 arabil și nr. top.307/2/4/1/1/1/6 arabil având suprafața totală de 271 m.p. este înscris dreptul de proprietate în favoarea numitului B. C. sub B1 în cotă de 1/1 parte prin încheierea de cf nr. 2542/11.08.2003, a actului autentic nr. 1397/2003 emis de BNP B. I., a încheierii nr. 2845/2004, a declarației de parcelare autentică nr. 1625/2004 a BNP Macu V. I. și a documentației tehnice de parcelare. Conform extrasului CF nr._ Cîmpeni rezultă că asupra imobilului de sub A+1 cu nr. top. 307/1 arabil, nr. 306/2/3/2/2 arabil nr. top.307/2/2 arabil împreună având suprafața totală de 5070 m.p. este înscris dreptul de proprietate în favoarea numitului B. C. sub B1 în cotă de 1/1 parte.
Conform actelor de stare civilă depuse în copie la dosar rezultă că numitul B. C. a decedat la data de 9.03.2013 în Cîmpeni, iar persoanele care pot avea vocație succesorală la moștenirea acestuia sunt reclamanta ca și soție supraviețuitoare, precum și pârâtele B. A. C. și B. A. M., ca și descendente directe.
Conform art. 963 Cod civil moștenirea se cuvine soțului supraviețuitor și rudelor acestuia, în clasa întâi fiind cuprinși descendenții săi .
Potrivit art. 957 – 962 Cod civil condițiile generale ale dreptului de a moșteni sunt următoarele: capacitatea de a moșteni, respectiv ca persoana să existe la momentul deschiderii succesiunii; succesibilul să nu fie nedemn de a moșteni;
persoana să aibă vocație la moștenire .
Potrivit art. 971 Cod civil soțul supraviețuitor are vocație la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori.
Descendenții defunctului reprezintă moștenitori din clada întâi iar în concurs cu soțul supraviețuitor aceștia culeg împreună ¾ din moștenire, moștenirea împărțindu-se în mod legal între aceștia potrivit ar. 975 Cod civil.
Conform art. 1100 Cod civil persoana chemată la moștenire poate accepta moștenirea sau poate renunța la aceasta. Dreptul de opțiune succesorală se execută în termen de 1 an de la data deschiderii succesiunii potrivit art. 1103 Cod civil.
În condițiile art. 108 Cod civil acceptarea moștenirii poate fi expresă sau tacită.
Potrivit art. 914 Cod civil, care se referă la modificarea descrierii imobilului „ proprietarul imobilului înscris în cartea funciară, va putea cere oricând modificarea mențiunilor privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia în condițiile legii”.
Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 25 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al ANCPI, care cuprinde următoarele mențiunii:
„(1) In cazul în care suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața înscrisă în documentația precedentă sau decât suprafața din actele de proprietate, pentru situația în care nu există documentație, se procedează astfel:
(2) Pentru imobilele împrejmuite:
dacă diferența este de până la 2%, documentația se recepționează și suprafața din actul de proprietate se înscrie în cartea funciară;
dacă diferența este între 2% și 5%, documentația se recepționează și suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară doar dacă este însoțită de proces-verbal de vecinătate, întocmit conform anexei nr. 18;
dacă diferența este mai mare de 5%, documentația se respinge, rectificarea suprafeței urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate.
(3) Pentru imobile care nu sunt împrejmuite:
dacă diferența este de până la 2%, documentația se recepționează și se înscrie în cartea funciară suprafața din actul de proprietate;
dacă diferența este mai mare de 2%, documentația se recepționează și se înscrie în cartea funciară numai pe baza unui alt act doveditor al dreptului de proprietate. "
În prezenta cauză se constată că, diferența de suprafață dintre cea înscrisă în cartea funciară și cea reală, conform afirmației expertului este mai mare de 5%, astfel că, documentația de modificare nu poate fi admisă decât în situația pronunțării unei hotărâri.
Potrivit art. 982 Cod civil, instanța va stărui ca părțile să împartă bunurile prin înțelegere. În situația în care părțile ajung la înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor instanța va hotărî potrivit înțelegerii lor.
Partajul judiciar se impune în situația în care părțile nu au ajuns la o înțelegere sau dacă nu s-a încheiat o tranzacție, astfel că, se vor stabili bunurile supuse împărțeli, calitatea de coproprietar, cota parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele pe care le au coproprietarii unii față de ceilalți. Art. 983 Cod procedură civilă prevede că împărțirea bunurilor se va face în natură iar dacă loturile care se formează nu sunt egale ca valoare, acestea se întregesc printr-o sumă de bani.
Art. 987 Cod procedură civilă menționează criteriile care trebuie avute în vedere cu ocazia partajului, astfel că se va ține seama la formarea loturilor, de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, faptul că unii dintre coproprietari au edificat construcții sau au alte lucrări asupra imobilului .
Art. 676 Cod civil menționează regulile privitoare la partaj și arată că bunurile se vor atribui în natură proporțional cu cota parte ce se cuvine fiecărui coproprietar ori se va atribui unei coproprietar dacă bunul este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură.
În condițiile în care reclamanta și pârâtele B. A. C. și B. A. M., au vocație legală la succesiunea defunctului B. C., decedat la data de 9.03.2013 iar acestea nu și-au contestat aspectul referitor la acceptarea moștenirii în mod tacit se va constata că acestea sunt moștenitoare acceptante, reclamanta având cota de moștenire de 2/8 parte ca și soție supraviețuitoare iar cele două pârâte fiecare având cota de 3/8 parte ca și descendente .
Se va constata că în masa succesorală rămasă după acest defunct se cuprinde dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ Cîmpeni de sub A+1 cu nr. cad. 71/6 și nr. top. 306/2/3/2/1/1/6 arabil și nr. top.307/2/4/1/1/1/6 arabil, împreună având suprafața de cf de 271 m.p. și din CF nr._ Cîmpeni de sub A+1 cu nr. top. 307/1 arabil, 306/2/3/2/2 arabil și 307/2/4/2 arabil cu suprafața totală de 5070 m.p., cota defunctului fiind de 1/1 parte sub B1.
În condițiile în care pârâtele B. A. C. și B. A. M. ca și moștenitoare a defunctului B. C. au menționat că nu solicită sultă în cazul partajării imobilelor înscrise în cele două cărți funciare, se va proceda la partajul masei succesorale prin atribuirea imobilelor respective în favoarea reclamantei, fără plată de sultă.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză comunicat pârâților și necontestat de aceștia ( filele 118 -124 ) se va constata că suprafața reală totală a imobilului înscris în CF nr._ Cîmpeni de sub A+1 cu nr. top. 306/2/3/2/1/1/6 și 307/2/4/1/1/1/6 este de 429 m.p., față de cea de 271 m.p. și se va dispune înscrierea acestuia în cartea funciară.
Potrivit art. 885 Cod civil se va dispune întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei în cotă de 1/1 parte pentru imobilele înscrise în CF_ și_ Cîmpeni cu titlu de succesiune partaj și rectificare .
În condițiile în care prin cererea inițială reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar cheltuielile justificate de aceasta s-au datorat fie exclusiv acesteia prin depunerea unui raport de expertiză care nu concordă realității, ulterior depunerii raportului final pârâții necontestând pretențiile invocate nu se poate aprecia că pârâții se află în culpă procesuală pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată conform art. 451 – 453 Cod procedură civilă, astfel că solicitarea reclamantei privind plata acestora de la termenul de judecată din 3 martie 2015, va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta B. M. L., domiciliată în Câmpeni ., județul A., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Instituția Primarului orașului Câmpeni, cu sediul în orașul Câmpeni, . A., B. A. C., domiciliată în Câmpeni ., județul A., B. A. M., domiciliată în Câmpeni ., județul A., O. G., domiciliat în Câmpeni ., județul A., B. E., domiciliată în Câmpeni ., județul A. și S. V., domiciliat în Câmpeni ., județul A. și L. O., domiciliat în Câmpeni, ., județul A. și în consecință:
Constată că reclamantă și pârâtele B. A. C. și B. A. M., sunt moștenitoare acceptante după defunctul B. C., decedat la
9.03.2013 în orașul Cîmpeni, reclamanta în cotă de 2/8 parte ca și soție supraviețuitoare iar pârâtele în cotă de 3/8 parte fiecare ca și descendente.
Constată că în masa succesorală rămasă după defunct se cuprinde dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr._ Cîmpeni de sub A+1 cu nr. cad. 71/6 și nr. top. 306/2/3/2/1/1/6 arabil și nr. top.307/2/4/1/1/1/6 arabil, împreună având suprafața de cf de 271 m.p. și din CF nr._ Cîmpeni de sub A+1 cu nr. top. 307/1 arabil, 306/2/3/2/2 arabil și 307/2/4/2 arabil cu suprafața totală de 5070 m.p., cota defunctului fiind de 1/1 parte sub B1.
Dispune partajul masei succesorale pentru aceste imobile prin atribuirea în lotul reclamantei în cotă de 1/1 parte fără plata de sultă egalizatoare.
Constata că suprafața reală totală a imobilului înscris în CF nr._ Cîmpeni de sub A+1 cu nr. top. 306/2/3/2/1/1/6 și 307/2/4/1/1/1/6 este de 429 m.p., față de cea de 271 m.p. și se va dispune înscrierea acestuia în cartea funciară.
Dispune intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei în cotă de 1/1 parte pentru imobilele înscrise în CF_ și_ Cîmpeni cu titlu de succesiune partaj și rectificare .
Respinge cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare cu părțile.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. D. BAR A.
Red. C.V.D.
Tehnored. P.M.D.
Ex.10/9.04.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








