Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 317/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 317/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 317 / 2015

Ședința publică de la 31 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. V. D.

Grefier: BAR A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petiționara P. orașului B. de Arieș, ca și organ de executare și pe contravenientul, P. L. R., domiciliat în B. de Arieș, ., nr. 3, județul A., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța verificând competența de soluționare a cauzei în baza dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 39^1 din OG 2 / 2001 se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei și apreciază ca termen estimativ de soluționare a cauzei 1 lună. Încuviințează ca mijloace de probă înscrisurile prezentate la dosarul cauzei, se ia act că nu s-au solicitat probe din partea contravenientului și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

La această instanță sub dosar nr._, s-a înregistrat cererea formulată de către P. orașului B. de Arieș, ca și organ de executare în materie contravențională, prin care în contradictoriu cu contravenientul P. L. R., a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.05.2011, de către Poliția orașului B. de Arieș, cu obligarea de a presta activitate în folosul comunității.

Se motivează că, după rămânerea definitivă a procesului –verbal acesta a fost înaintat pentru executare iar din demersurile efectuate de către P. orașului B. de Arieș, județul A., a rezultat faptul că, amenda aplicată nu

poate fi executată iar contravenientul nu a achitat-o în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii.

În cauză contravenientul nu a depus întâmpinare.

Din actele de la dosar se rețin următoarele:

Se constată că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.05.2011, de către Poliția orașului B. de Arieș, s-a aplicat contravenientului P. L. R., amenda contravențională de 200 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 3 pct.1 din Legea 61/1991.

Sancțiunea de a presta muncă neremunerată în folosul comunității este prevăzută și ca modalitate alternativă pentru executarea sancțiunii contravenționale principale, respectiv amenda contravențională.

Conform art. 9 din OG 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda. În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Astfel,la art. 39^1 din aceiași Ordonanță există următoarea reglementare referitoare la activitatea în folosul comunității privită ca și modalitate alternativă la sancțiunea principală a amenzii contravenționale:

“ (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore”.

Constatându-se în prezenta cauză că amenda contravențională în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.05.2011, de către Poliția orașului B. de Arieș nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestui proces-verbal și nu există posibilitatea executării silite a respectivei sancțiuni va fi admisă cererea formulată și se va dispune înlocuirea acesteia cu obligarea contravenientului de a presta 21 ore de activitate într-una din activitățile prevăzute în acest sens în HCL B. de Arieș, adoptată în această materie.

Pe baza acestei hotărâri rămase definitive se va emite mandatul de executare a sancțiunii care se va comunica Primăriei orașului B. de Arieș iar aceasta are obligația de a urmării punerea în executare a sancțiunii și de a înștiința instanța în legătură cu stadiul executării acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petiționara P. orașului B. de Arieș, ca și organ de executare în contradictoriu cu contravenientul P. L. R., având CNP_, domiciliat în B. de Arieș, ., nr. 3, județul A. și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii constând în amendă contravențională de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.05.2011, de către Poliția orașului B. de Arieș, cu obligarea contravenientului de a presta 21 ore de activitate într-una din activitățile prevăzute în acest sens în HCL B. de Arieș, adoptată în această materie.

Pe baza acestei hotărâri rămase definitive se va emite mandatul de executare a sancțiunii care se va comunica Primăriei orașului B. de Arieș, iar aceasta are obligația de a urmării punerea în executare a sancțiunii și de a înștiința instanța în legătură cu stadiul executării acesteia.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare cu părțile.

Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. V. D. BAR A.

Red. C.V.D.

Tehnored. P.M.D.

Ex.4/2.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria CÂMPENI