Evacuare. Sentința nr. 1430/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1430/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 6517/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1430

Ședința publică de la 16 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE –D. L.- I.

GREFIER- D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect evacuare formulată de reclamanții I. ST. G. și I. P. V. împotriva pârâtului I. GH. C..

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 10 lei, conform chitanței fiscale . nr._ (40)/07.12.2012 și timbru judiciar de 0,3 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții reprezentați de av. Chiriacopol V. și pârâtul personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus relațiile solicitate la termenul anterior Serviciului de Urgență 112 și Postului de Poliție Telega.

Av. Chiriacopol V. pentru reclamanți depune un înscris emis de IPJ Prahova și interogatoriul propus a fi luat pârâtului.

Instanța dispune administrarea probei cu interogatoriul pârâtului.

Se ia interogatoriul pârâtului, răspunsurile date fiind consemnate și atașate dosarului.

Instanța, nemaifiind alte cereri și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fond.

Av. Chiriacopol V. pentru reclamanți solicită admiterea acțiunii, evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamanților, situat în com. Telega, ., jud. Prahova compus din casă, teren și anexe gospodărești, întrucât pârâtul nu deține titlu locativ; între părți există o stare tensionată generată de pârât care s-a mutat în casa părintească, iar banii pe care îi câștigă îi consumă pe băuturi alcoolice; reclamanții sunt foarte bolnavi; există foarte multe plângeri împotriva pârâtului, internări la S. V.; există chiar și un ordin de protecție emis împotriva pârâtului pentru ca reclamanții să fie ocrotiți de lege. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

Pârâtul având cuvântul pe fond solicită respingerea acțiunii, întrucât nu există violențe, în prezent nu are unde să locuiască; în ceea ce privește internările la S. V., precizează că nu mai există motive pentru internare, iar medicii nu îl mai primesc; a fost nevoit să înnopteze chiar și la S. Câmpina, neavând unde să se odihnească. Depune concluzii scrise.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /11.12.2012 reclamanții I. ST. G. și I. P. V. au chemat în judecată pârâtul I. GH. C. solicitând ca prin hotararea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în com. Telega, ., jud.Prahova, compus din casă, teren și anexe gospodărești, proprietatea reclamanților, întrucât pârâtul nu deține niciun titlu locativ și totodată are un comportament total necorespunzător, facand imposibilă conviețuirea; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii au arătat că pârâtul este fiul acestora, iar din 1991 până în 2012 a fost căsătorit, având domiciliul legal în com. Valea Doftanei, ., ., ., jud. Prahova.

Reclamanții au precizat ca urmare a unor neînțelegeri intre parat si soția acestuia, in august 2012, l-au primit să locuiască temporar în imobilul proprietatea lor, cu condiția ca să-și caute un loc de muncă și o locuință cu chirie, avand posibilități materiale, fiind pensionar M.A.I.

S-a mai arătat în continuare de catre reclamanti că, la scurt timp, pârâtul a început să adopte un comportament total necorespunzător, să consume permanent și în exces alcool, să le adreseze cuvinte și expresii jignitoare, sa le interzica accesul la televizor, radio, sa le stinga lumina când aceștia trebuiau să-și ia medicația, sa nu-i lase să se odihnească noaptea, sa nu permita accesul persoanelor cu care acestia se ajutau în gospodărie si sa cheltuiasca banii pe care i dădeau pentru a le procure hrană pe alcool.

Reclamanții au mai arătat că din cauza comportamentului pârâtului au fost nevoiți să apeleze în 13.09.2012, 12.10.2012 și 02.12.2012 la organele de poliție si la Serviciul de Urgență 112 pentru a interveni în acțiunile imorale pe care pârâtul le-a săvârșit asupra sănătății și vieții lor, ocazie cu pârâtul a fost transportat la S. de Neuropsihiatrie V. unde a stat internat de mai multe ori la dezalcoolizare, fiind diagnosticat cu ,,tulburare organică de personalitate pe fond toxic”, conform foilor de observatie.

Cererea nu a fost motivata in drept.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus în copie la dosar, acte de stare civila, certificat medical din 09.07.2012, certificat de încadrare în grad de handicap nr. 9959 din 11.09.2012, bilete de ieșire din spital si adresa nr._/28.08.2012 emisă de Secția de Poliție Rurală nr. 4 C. (f.6-16).

La data de 17.04.2013 reclamanții au depus la dosar o precizare a acțiunii solicitând evacuarea pârâtului din imobilul situat în com. Telega, ., jud. Prahova, compus din casă, teren și anexe gospodărești, proprietatea reclamanților, întrucât acesta nu deține niciun titlu locativ.

În motivarea cererii precizatoare reclamanții au arătat că prin sentința civila nr. 24/09.01.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus pe o durată de 6 luni evacuarea temporară a pârâtului din din imobilul proprietatea lor, obligat să păstreze o distanță minimă de 500 m față de ei și de locuința in litigiu, precum si să urmeze tratament de dezintoxicare într-o unitate medicală specializată.

In drept cererea precizatoare a fost intemeiata pe disp. art. 555 Cod pr. civilă.

Paratul, legal citat nu a formulat intampinare.

In cauza au fost adminitrate probele cu inscrisuri si interogatoriul paratului.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt:

Conform adeverintei nr. 1675/04.04.2013, reclamantii I. G. si I. V. figureaza inscrisi in registrul agricol vol. 3 . casa de locuit situata in com. Telega, . si 0,87 ha teren, din care 0,43 ha in pct. „Acasa”.

In considerentele sentintei civile nr. 24/09.01.2013 a Judecatoriei Campina, prin care a fost admis ordinul de potectie solicitat de reclamanti impotriva paratului s-a retinut ca acesta in urma procesului de divort s-a mutat in luna august 2012 in domiciliul parintilor sai, aflat la adresa mentionata anterior, iar in perioada august 2012 – ianuarie 2013 intre parti relatiile au fost tensionate si au existat mai multe incidente generate de parat, pe fondul consumului exagerat de alcool, care s-au soldata cu injurii, amenintari si chiar violente fizice exercitate asupra reclamantilor, persoane in varsta, cu probleme deosebite de sanatate.

Din probele administrate în cauză, cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, rezultă că acesta nu deține niciun titlu locativ în imobilul proprietatea reclamanților, fiind tolerat sa locuiasca temporar, pana isi gaseste o locuinta cu chirie, cu conditia de a nu consuma bauturi alcoolice si de a-si cauta un loc de munca.

Cu toate acestea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, paratul a avut un comportament inadecvat, facand imposibila conviețuirea cu reclamantii, astfel cum rezulta si din relațiile comunicate de Postul de Poliție . Poliție Rurală nr. 4 C. și de Serviciul de Urgență 112 din cadrul I.P.J. Prahova, motiv pentru care s-a si emis ordinul de protectie prin sentinta civila nr. 24/09.01.2013 impotriva acestuia.

Având în vedere dispozițiile art. 555 din codul civil, potrivit cărora dreptul de proprietate îi conferă titularului dreptul de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună evacuarea pârâtului din imobilul reclamantilor situat în situat în com. Telega, ., jud. Prahova, compus din casă, teren si anexe gospodărești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanții I. ST. G. și I. P. V. ambii domiciliați în com. Telega, ., jud.Prahova împotriva pârâtului I. GH. C., domiciliat fara forme legale în com. Telega, ., jud. Prahova și domiciliul ales in vederea comunicarii actelor de procedura la OP 1 Câmpina, CP 52, jud. Prahova astfel cum a fost precizată.

Evacuează pârâtul din imobilul aparținând reclamanților situat în com. Telega, ., jud. Prahova, compus din casă, teren si anexe gospodărești.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. L.-I.

Red. DLI/S.L.

5 ex./07.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1430/2013. Judecătoria CÂMPINA