Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2651/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2651/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 3647/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2651/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 07 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A. prin mandatar S.C. COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L. prin avocat CLETER R. E. și pe pârâta A. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cererea a fost timbrată cu 200 lei conform art.6 alin. 1 OUG 80/2013.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța în temeiul art. 131 alin.1 NCPC verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 1027 rap. la art. 107 alin. 1 NCPC; estimează – potrivit art. 238 alin. 1 NCPC că cercetarea procesului se va finaliza azi; în temeiul art. 258 rap. la art. 255, art. 237 alin. 2 pct. 7 NCPC încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, constată că deja pârâta a fost citată cu mențiunea personal la interogatoriu; analizând actele și lucrările dosarului, declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., prin mandatar COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta A. M. solicitând, în temeiul art. 1025-1032 N.C.P.C., obligarea acesteia la plata sumei de 3.585,35 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate, conform facturilor fiscale atașate; cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

În temeiul disp. art. 1028 alin. 2 N.C.P.C. reclamanta a completat formularul de cerere aprobat prin ordinul ministrului justiției în care a susținut că între aceasta, în calitate de furnizor, și pârâtă, în calitate de consumator, s-au desfășurat relații comerciale constând în furnizarea de gaze naturale, pentru care s-au emis facturi fiscale ce nu au fost achitate de pârâtă.

Reclamanta a anexat la cererea cu valoare redusă interogatoriul propus și în copie: procură specială autentificată sub nr. 1997/26.09.2012, extras de cont, fișă de calcul majorări/dobândă/penalități și facturi (f. 9-40).

Prin rezoluția din 30.08.2013, în baza disp. art. 1.029 alin. 3 N.C.P.C., s-a dispus comunicarea formularului de cerere de chemare în judecată, a înscrisurilor atașate acestuia și a formularului de răspuns către pârâtă, cu mențiunea că este obligată să răspundă pretențiilor reclamantei prin restituirea formularului completat sau prin orice alt mijloc adecvat, în termen de 30 zile de la comunicare, însă aceasta nu a depus la dosar punctul său de vedere cu privire la pretențiile reclamantei.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, iar pârâta a fost citată cu mențiunea chemării la interogatoriu, însă în mod nejustificat nu s-a prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 N.C.P.C., când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, reclamantul are alegerea între procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă și procedura de drept comun.

Reclamanta prin prezenta cerere a ales procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.585,35 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, respectiv contravaloare gaze naturale livrate și neachitate și penalități.

Prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada cererii formulate.

Astfel în baza contractului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr. 6632 încheiat între părți la 17.05.2006 reclamanta a furnizat pârâtei gaze naturale și a emis facturile fiscale depuse în copie la dosar la filele 22-40 și cum pârâta nu a achitat contravaloarea acestora în sumă totală de 2.904,98 lei la termenul scadent, reclamanta a calculat și majorări/dobândă/penalități în sumă de 680,37 lei, așa cum reiese din coroborarea facturilor fiscale anterior indicate cu extrasul de cont (f. 12) și cu fișa de calcul majorări/dobândă/penalități (f. 13-21).

Față de cele ce preced, în temeiul disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, rap. la art. 969 Cod civil, art. 1025 alin. 1, art. 1030 N.C.P.C., urmează a admite prezenta cerere și a dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3.585,35 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale.

Instanța are în vedere și poziția procesuală a pârâtei care nu a formulat în cauză întâmpinare, în plus, citată în cauză cu mențiunea „chemat personal la interogatoriu” (f. 49, 51) fără motive temeinice nu s-a prezentat în instanță, considerent față de care - potrivit art. 358 N.C.P.C. - se va considera această împrejurare ca o mărturisire deplină în favoarea reclamantei, ce se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

În temeiul disp. art. 1.031 alin. 1 N.C.P.C., urmează a obliga pârâta să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru, astfel cum reiese din dovezile depuse la dosar.

Văzând și disp. art. 1030 alin. 3 N.C.P.C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A., înregistrată la ONRC sub nr. J_, cod de înregistrare fiscală R13093222, prin mandatar COFACE ROMÂNIA Credit Management Service S.R.L., cu sediul în mun. București, Calea Floreasca nr. 39, ., împotriva pârâtei A. M., domiciliată în com. Florești, ., jud. Prahova, CNP_, și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.585,35 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. M. L.

Red. ES/ES

4 ex./25.11.2013

2 comunicări/…………………

RECLAMANT

1. S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A. PRIN MANDATAR S.C.COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L. PRIN AVOCAT CLETER R. E. - sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 39, . style="margin-right:0pt; margin-left:0pt"> PÂRÂT

2. A. M. - FLOREȘTI, UNIRII, nr. 23, J. PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2651/2013. Judecătoria CÂMPINA