Pensie întreţinere. Sentința nr. 718/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 718/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 6341/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 718

Ședința publică din data de 08 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

GREFIER: ȘINC A. – M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta L. D. C. în contradictoriu cu pârâtul L. L., având ca obiect pensie de întreținere.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pârâtul a depus, în data de 26.02.2013, întâmpinare (f. 14-17), precum și faptul că au fost depuse, în data de 06.03.2013, relațiile privind veniturile nete realizate de pârât (f. 24), după care:

Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, procedând conform dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C. pr. civ., constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze cauza în temeiul art.1 și 5 C.pr.civ. raportat la art. 499 alin. 4 cod civil coroborat cu art. 229 alin. 2 lit. a Legea 71/2011. și

Față de disp. art. 167 alin. 1 C. pr. civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.

Verificând actele și lucrările dosarului, față de disp. art. 150 C. pr. civ, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. _ la data de 29.11.2012 reclamanta L. D. C. a chemat în judecată pe pârâtul L. L. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea sa.

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este fiica pârâtului, este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național N. G. din Câmpina, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa doar până la vârsta majoratului, respectiv 28.11.2012.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune, reclamantul a depus următoarele înscrisuri: adeverință elev și în copie, certificat de naștere, sentința civilă nr. 1885/2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ (f.4-6).

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 15 lit. c din Legea nr. 146/1997.

Pârâtul L. L. a formulat întâmpinare (f.14) prin care a arătat că este de acord, în principiu, cu admiterea cererii, dar numai în parte.

În fapt, a arătat pârâtul că reclamanta are dreptul la o pensie de întreținere din partea sa numai până la data absolvirii studiilor liceale, având în continuare dreptul la pensie de întreținere până la împlinirea vârstei de 25 de ani numai în situația în care va urma cursurile unei instituții de învățământ superior și nu va obține venituri din alte activități. Pe cale de consecință, a învederat pârâtul, solicită obligarea sa la plata unei pensii de întreținere către reclamantă în cuantumul prevăzut de lege având în vedere veniturile pe care le obține, începând cu data depunerii cererii de chemare în judecată până la data absolvirii studiilor liceale de către reclamantă. Totodată a arătat că pensia de întreținere nu a fost sistată.

În susținere a depus, în copie, taloane pensie (f.15-17).

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând acțiunea civilă de față prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Conform certificatului de naștere aflat la fila 5 din dosar reclamanta este fiica pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 1885/2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._ pârâtul a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea reclamantei, în cotă procentuală de 25 % din venitul net lunar începând cu data de promovării acțiunii, respectiv 15.04.2008 și până la împlinirea vârstei majoratului.

Din adeverința nr. 2589/03.10.2012 eliberată de Colegiul Național N. G. Câmpina rezultă faptul că reclamanta este înscrisă în clasa a XII-a, anul școlar 2012-2013, învățământul de zi, iar din certificatul de naștere reiese faptul că aceasta a împlinit vârsta de 18 ani.

Cu toate acestea, potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani”.

Astfel, având în vedere că reclamanta, deși a depășit vârsta minorității, se află în stare de nevoie datorită continuării studiilor, îndeplinește condițiile pentru stabilirea în favoarea sa a unei pensii de întreținere raportat la nevoile sale, în continuă creștere, și la veniturile pârâtului.

Potrivit art. 516 alin. 1 Cod civil – „Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege”, iar potrivit art. 529 Cod civil – „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.

În cauză, instanța apreciază că sunt întrunite cerințele art. 516 Cod civil coroborat cu art. 499 alin. 3 Cod civil – pârâtului, în calitate de părinte, revenindu-i cu prioritate obligația de a contribui la cheltuielile de întreținere ale fiicei sale majore pe durata cât aceasta își continuă studiile.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se vor avea în vedere criteriile stabilite de art. 529 alin. 2 Cod civil, reținându-se împrejurarea că pârâtul nu mai are alți copii minori în întreținere.

Astfel, în conformitate și cu dispozițiile art. 532 alin. 1 Cod civil, instanța va admite acțiunea și-l va obliga pe pârât la plata către reclamant a unei pensii lunare de întreținere în cotă procentuală de 25% din venitul net lunar al acestuia, începând cu data introducerii cererii, 29.11.2012 și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta L. D. C., cu domiciliul în mun. Câmpina, .. 68, .. A, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtul L. L., domiciliat în mun. Câmpina, ., ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii lunare de întreținere în cotă procentuală de 25% din venitul net lunar al acestuia, începând cu data introducerii cererii, 29.11.2012 și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. ȘINC A.-M.

Red.. .L.A./ ȘAM

4 ex./08.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 718/2013. Judecătoria CÂMPINA