Plângere contravenţională. Sentința nr. 3135/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3135/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 4270/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3135

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE-D. E.

GREFIER- I. C.

Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA privind înlocuirea amenzii în cuantum de 134 lei aplicată contravenientului S. A. G., prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 17.11.2011 de către IPJ Prahova –DN 1 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

Sesizarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită .S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii contravenționale și nici nu a formulat întâmpinare .

În conformitate cu disp.art. 131alin.1 noul cod pr.civilă, instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă.

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.

Constatând că intimatul nu a depus întâmpinare dispune decăderea acestuia din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții .

Față de solicitarea petentului de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi instanța admite probele cu înscrisuri pentru petent constatând încheiată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin adresa nr._ din 24.07.2013, înregistrată la această instanță sub nr._ petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a înaintat procesul-verbal de constatare a contravenției .._ din 17.11.2011 de către IPJ Prahova –DN 1 privind pe intimatul S. A. G., și a solicitat transformarea amenzii contravenționale în sumă de 134 lei în muncă în folosul comunității.

În motivarea sesizării, petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termen, iar în urma demersurilor efectuate de organele fiscale a rezultat că nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, iar în susținerea cererii a atașat: adresa nr.6951 din 12.07.2013 din 12.07.2013 emisă de Primăria ., somația nr.377 și titlul executoriu nr.377 din 22.10.2012, confirmare de primire, procesul verbal ., nr._ din 17.11.2011, notă de constatare din 10.01.2013, situația rolului fiscal, Hotărârea Consiliului local a ..79 din 14.10.2011, adresa nr._ din 25.01.2013 emisă de AFP Câmpina, adresa nr._ din 09.01.2013. adresa nr.807 din 11.03.2013 emisă de ITM Prahova, adresa nr._ din 29-.11.2012 OCPI Câmpina (f. 3-41).

Legal citat, intimatul S. A. G., nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat în apărare întâmpinare,

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. și s-a atașat Hotărârea Consiliului local a ..79 din 14.10.2011 (f.10).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 17.11.2011 de către IPJ Prahova –DN 1 intimatul S. A. G., a fost sancționat contravențional, în baza art.108/1/a/38 din OUG 195/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 134 lei.

Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei . bunuri urmăribile și nici cu venituri impozabile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din adresa nr. 6951 din 12.07..2013 emisă de Primăria ..3).

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta este în stare de insolvabilitate,instanța apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității, este admisibilă, iar în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 7/20.09.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 126/18.02.2011.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 134 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din 17.11.2011 de către IPJ Prahova –DN 1, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore - pe raza Comunei Valea Doftanei, jud. Prahova .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul S. A. G., domiciliat în com. Valea Doftanei, . jud. Prahova, CNP_.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 134 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 17.11.2011 de către IPJ Prahova –DN 1, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore - pe raza Comunei Valea Doftanei, jud. Prahova .

Cu drept de apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. I. C.,

Red. DE /SL

5 ex./11.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3135/2013. Judecătoria CÂMPINA